Scrisul Românesc nr. 7/2018

Magda Isanos o poetă profundă

O privire retrospectivă asupra literaturii postbelice românești readuce în prim-plan una dintre cele mai sensibile și profunde poete – Magda Isanos. Cu un destin dramatic determinat de o boală care a chinuit- o până la dispariția ei la numai 28 de ani, Magda Isanos va fi încă de la început o speranță a noii generații de scrii-tori și se va impune ca una dintre cele mai originale voci feminine din lirica românească „reconfigurând și generând o nouă direcție în poezia următoarelor decenii”.

Critica literară îi remarca talen-tul viguros, căruia destinul advers i-a grăbit maturizarea. Magda Isanos a dovedit de la început disponibili-tăți de poetă mare. Niciuna dintre contemporanele ei nu o egalează, scria Constantin Ciopraga. Nicolae Manolescu o considera „o poetă excepțională, cu mare influență asupra întregii poezii feminine de după război… cea mai profundă poetă a literaturii române”.

S -a născut la 17 aprilie 1916 la Iași. Este fiica lui Mihail Isanos și a Elisabetei, născută Bălan, medici psihiatri care se refugiaseră în timpul Primului Război Mondial și lucrau la spitalul din Costugeni, lângă Chiși-nău. O perioadă au profesat alături de C. I. Parhon la Spitalul Socola. După bunica din partea tatălui, Magda Isanos avea o veche prove-niență grecească. Școala primară o urmează în așezământul din perime-trul Spitalului Costugeni, apoi Liceul Eparhial de fete din Chișinău unde, la 14 ani, debutează în revista școlară „Licurici” (nr. 2/1932) cu poeziile Aș vrea un basm și Primăvara, urmate în alt număr de poemul Gelozie. Un an mai târziu, când ia ființă în cadrul liceului Societatea culturală „Iulia Hasdeu”, Magda Isanos se situează în fruntea unui comitet care pune bazele editării revistei „Ghiocei” în care publică două proze scurte, Creionări și Inseparabile, și poezia Macii. Este pasionată de literatură și filosofie, participă la concursu-rile organizate anual de Societatea „Tinerimea română” și este premiată pentru o lucrare privind drepturile femeilor, iar mai târziu ține o conferință cu tema Femeia în literatura română.

Florea Firan / UZPR

Magda Isanos – o poetă profundă

o prezentare de Camil Baltazar (Casa Școalelor, 1947);

Începând cu 1934, Magda Isanos devine studentă a Facultății de Drept și Filosofie, Universitatea din Iași (inițial se înscrie la Facul-tatea de Litere și Filosofie, pe care o urmează în paralel cu Facultatea de Drept, dar renunță în favoarea acesteia) și frecventează cercurile studențești de stânga, alăturându-se mișcării democratice din Moldova. După absolvirea facultății începe să practice avocatura deve-nind stagiară a Baroului de Iași de unde după câțiva ani se retrage din motive de sănătate. În 1935 se căsătorește cu Lev Panteleev, care studiase limbile clasice și scria poezii, dar după un an căsătoria se desface prin consens. Eusebiu Camilar, scriitor cunoscut și prin publicarea unor plachete de versuri, Chemarea apelor și Nocturne, vine de la Suceava la Iași unde o întâlnește pe poetă și în martie 1939 se căsătoresc. Vor avea o fiică, pe Elisabeta Isanos-Camilar, care va fi crescută de buni-cii materni și va deveni scriitoare publicând versuri, proză, eseuri, între care În căutarea Magdei Isanos, eseu biografic. Traducătoare în și din limba franceză în română, Elisabeta publică în 1996 volumul Poezii/Poésies – ediție bilingvă română-franceză. La 11 ianuarie 2018 încetează din viață.

Cu Eusebiu Camilar, Magda Isanos dra-matizează Crăișorul, de Liviu Rebreanu, sub titlul Focurile publicat și premiat de Fundațiile pentru Literatură și Artă, și traduc, din limba rusă, Minunata istorie a lui Nastratin Hogea de Leonid Goloviev (1945).

În iunie 1940, din cauza ocupației trupelor sovietice, poeta se mută cu familia la București unde se stabilesc definitiv. Războiul și perspec-tiva morții (suferind de o boală de cord) vor fi temele predilecte ale poeziei sale din această perioadă. Își trăiește destinul cu înțelegere și măreție: „Uneori, în diminețile clare,/ mă uit drept în soare râzând/ și nu pot crede c-am să mor în curând;/ viața mea sună înalt, fără-n-tristare.// Cred în ea, cred în numele ei/ și-n culorile anotimpului meu,/ zveltă ca mestece-nii, mereu,/ să freamăt aș vrea în soarele-acesta dintâi.” (În diminețile clare) . Epuizată de boală, Magda Isanos încetează din viață la 17 noiembrie 1944 în locuința părinților săi din București (strada Popa Nan, nr. 49).

Încă din perioada studenției, Magda Isanos începe să colaboreze la revistele „Cuget moldovenesc”, „Pagini basarabene”, „Viața Basa-rabiei”, „Adevărul literar și

artistic”, „Revista Fundați-ilor”, „Viața Românească”, „Vremea”, „Orizont”, „Ceta-tea Moldovei”, dar mai ales la „Însemnări ieșene”, condusă de M. Sadoveanu, frecventând cu regularitate cercul literar al publicației unde îi apar 25 de poezii, între care Dragostea mea, Învrăjbire, La marginea cimitirului, Calul de la birja de noapte, Lacul , Blestem, Capricii, Logodnă de primă-vară, Vis vegetal , Ziua mea netrăită etc., din care numai câteva au fost incluse de autoare în volumele pregătite pentru tipar. În suplimen-tul ziarului „Iașul” (2 mai 1938) publică și un comen-tariu interesant la proaspătul roman al lui G. Călinescu – Enigma Otiliei. Gazeta ieșeană „Lumea”, în nr. din 29 decembrie 1937, anunța „un nou talent în plină ascensiune, poetă a preocupărilor transcendentale,­ redate în versuri de o temeri-tate care depășește feminismul” și îi vedea un viitor promițător. În 1938, împreună cu Ion Frunzetti, Laurențiu Fulga, George Petcu și alți tineri, fondează „Gruparea scriitorilor tineri”.

Colaborează cu poezii la „Jurnalul literar”, condus de G. Călinescu, (Dimineața, Rugă-ciune, Ziua mea netrăită, Noapte, În cimitir, Amurg) și cu o serie de comentarii critice și recenzii (Vulpea, de Mary Webb, Cartea cu amintiri, de Marcu Beza etc.). Participă la ședințele Societății Noua Junime, înființată tot din inițiativa lui G. Călinescu, unde citește din creația sa. În „Vremea”, numărul din iulie 1942, Pompiliu Constantinescu scria: „… Femini-tate și poezie a fiziologiei, iată nota personală a poemelor d-nei Magda Isanos…”. Într-o recenzie la vol. Poezii, revista „Cetatea Mol-dovei” semnala „poezia nouă a Magdei Isanos, prima poetă modernistă în adevărata accepție a cuvântului pecetluit de inedit și originalitate”. Al. Piru, care a cunoscut-o pe poetă când era studentă la Iași și au făcut ucenicie comună la suplimentul ziarului „Iașul” și „Jurnalul lite-rar”, la apariția vol. Cântarea munților scria în „Tinerețea” (nr. 20/18 nov. 1945): „Magda Isanos era una din puținele nădejdi literare ale bătrânei cetăți moldovene, poate chiar singura, într-o puzderie de barzi decadenți și meschini”.

În timpul vieții, Magda Isanos a publicat doar o plachetă de Poezii, apărută sub îngrijirea lui Eusebiu Camilar, la Institutul de Arte Grafice din Iași, în 1943. Opera ei postumă cuprinde volumele de versuri: Cântarea munților. Poeme (Ministerul Artelor, București, 1945); Țara luminii. Versuri (Fundația pentru Literatură și Artă, 1946); Poezii. Culegere, cu Versuri, cu un Cuvânt înainte de Veronica Porumbacu (ESPLA, 1955); Versuri. Ediție îngrijită și prefațată de Marin Bucur, lustrațiile și coperta de Mihu Vulcănescu (EPL, 1964); Poezii. Antologie, post-față și bibliografie de Magda Ursache (Ed. Minerva, 1974); Cântarea munților. Versuri, Proză și Publicistică, ediție și tabel cronologic de Margareta Husar. Prefață de Constantin Ciopraga (Ed. Minerva, Biblioteca pentru toți, 1988); Confesiuni lirice. Ediție îngrijită și Cuvânt înainte de Vasile Badiu (Ed. Literatura artistică, Chișinău, 1989), cuprin-zând selecții din creația poetică, schițe literare și articole publicistice.
Postum i-au apărut în presa culturală și câteva proze scurte – Naiada („Cronica”, nr. 8/1073), Domnișoara Vanda, Toto și Omul cu cizme roșii („Manuscriptum”, nr. 3/1974), toate au drept cadru „ambianța de mic oraș” în care „fiecare știe totul despre celălalt”, populate cu personaje ciudate care continuă dintr-o proză în alta. Traduceri din poeziile Magdei Isanos au apărut în limbile engleză, franceză, germană, portugheză, maghiară.

Întreaga poezie a Magdei Isanos stă sub semnul spaimei că în viața-i scurtă nu va apuca să spună tot ce are de spus. Adeseori privește moartea cu revoltă tragică – „Mă părăsești, viață…/ Lumina fuge. Unde- s minunile?/ Nu pot muri ca sălbătăciunile,/ În resemnare și pace” ( Poemul femeii care iubea primăvara), – alteori cu seninătate: „Zâne de rouă/ mă rog vouă,/ să mă primiţi/ în pajiştea unde dormiţi./ Drept lumânare, aş vrea o floare./ Drept rugă-ciuni şi tropare,/ vântul să bată, iarba s-aplece mai tare.// Voi, zâne bune,/ zvârliţi-mi un brâu,/ să se facă râu/ şi să sune.// Apoi, sub torentul spumos,/ îngropaţi-mă jos,/ s-aud prin piatră,/ ca şi cum aş sta lângă vatră,/ poveştile-acestui ţinut luminos …// Aşa mă rog vouă,/ zâne de rouă,/ să mă dezmierde/ şi- n moarte/ zarea pământului verde.” (Zâne de rouă). Meditația poetei în fața morții este privită ca măreție a veșnicei deveniri: „Dar mai bine s-ascult./ Oare n -am fost și eu un arbore mai demult?/ Și astăzi nu-s tot materie?/ Forme pieritoare, vise puzderie,/ de unde veniți?/ Laudă, oricum, laudă ție,/ natură și forță vie,/ mamă care ne legeni pe jumătate-adormiți.”

(Imnuri pentru pământ)

Voce unică în lirica românească, modernă și esoterică, Magda Isanos a fost și o conștiință a timpului său, preocupată de feminism și umanitate, o personalitate puternică și în ace-lași timp discretă, asemănătoare oarecum Sylviei Plath, un talent genuin care a marcat poezia română prin prospețime, profunzime și grație.