Existã pentru fiecare din noi, fie în tarã fie departe de ea, o patrie spiritualã, o geografie interioarã complexã care ne defineşte identitatea şi în care ne regãsim ori de câte ori evenimentele exterioare ne ameninţă echilibrul.
Am adunat în acest spaţiu privat munţi, pãduri, râuri şi mare, oameni dragi şi demni de respectul nostru, poezie şi muzicã, sentimente şi credinţa, tradiţii şi amintiri.
Venite toate din tarã în formã de inimă, am fãcut din inimile noastre o patrie pentru ele.
O patrie româneascã, a limbii române şi a sentimentalului românesc al fiinţei.
Despre aceastã Românie încearcã şi publicaţia Observatorul sã vă vorbeascã.
Despre oamenii mari ai acestui neam, despre valorile lui reale. Despre eroii şi sfinţii lui, despre împlinirile şi suferinţele lui.
Despre acele lucruri esenţiale ale unui popor care te fac sã fii mândru cã – i aparţii.
Trecutul nu poate fi tratat cã o indezirabilã, insuportabilã povarã, ci trebuie cunoscut, examinat, explicat, luminat. Eliminarea unor prejudecăţi puternice, nu numai din mintea istoricilor, dar şi din mintea oamenilor comuni, care vin cu ele de foarte departe.
Cărţile de istorie, albumele de fotografii sunt abandonate în aceastã lume a imaginilor video şi digitale.
Istorie înseamnã trecutul.
Rareori ne gândim trecutul într-un chip susţinut; oamenii sãi sunt întrezăriţi în fotografii vechi şi în filme alb-negru, vocile lor îngropate în cărţi groase, necitite.
Poate înneguraţi şi dezamăgiţi de prezentul imediat tindem sã uitãm aceste lucruri.
Tindem sã uitãm cã la începutul lui Decembrie sãrbãtorim unirea tuturor românilor şi cã aceea generaţie fericitã care a înfãptuit-o şi cea următoare au trecut prin rãzboaie devastatoare, prin încercãri şi sacrificii.
Tindem sã uitãm cã decembrie sfârşitului de mileniu este pentru noi unul îndoliat de moartea tinerilor din revoluţia din 1989.
Se pare cã istoria a fost totdeauna nedreaptã, dar pentru cei care au încercat neobosit sã o schimbe suntem datori sã nu ne pierdem speranţa cã ceea ce este bun şi curat va dãinui şi cã jerfa lor va rãmâne cu sfinţenie în Patria noastrã eternã.
Este o cinste şi pentru noi, cei stabiliţi în strãinãtate, sã ne aducem omagiul nostru la Ziua Naţională a României.
Celebrarea unor mari personalităţi şi evenimente nu este o obligaţie ci este o creanţă pe care o achitãm ca debitori ai istoriei şi ai faptelor acelora pe umerii cãrora ne-am ridicat (dacã ne-am ridicat).
Sã avem nãdejde şi încredere în valorile, înţelepciunea şi credinţa românilor oriunde ei se gãsesc.
Depinde, în fond, numai de noi sã nu le lãsãm sã se perverteascã sau sã moarã.
Depinde de noi că toate acestea sã aibã un viitor.
Fie ca Iubirea, Înţelepciunea, Încrederea şi Generozitatea sã ne urmeze paşii.
La mulţi ani România!
Dumitru Puiu Popescu 11/29/2020
