„Numai fiinţele ce s-au născut în binecuvântata Ţară a Luanei poartă toată viaţa în suflet luminile sale unice, irepetabile pe alte meleaguri ale lumii. Acele lumini au un farmec aparte, căci aici, în Ţara Luanei, teritoriu întins ce cuprinde zona Buzău-Vrancea, Dumnezeu a coborât pe pământ, să dea binecuvântare unui ţinut bogat în istorie străveche, în legende, mituri şi credinţe populare, în creaţii naturale şi mai ales a creat oameni care au dus peste timp valori de inegalabilă importanţă în cultura mondială.”(Ecaterina Chifu –„Prin luminile din Ţara Luanei”, manuscris)
Cuvântul „ţară/ţări”, cu bogata sa familie de cuvinte şi un larg câmp lexical semnifică, conform DEX, „Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic într-un stat”(DEX online).
Ţara Luanei este acel ţinut de legendă, locul unde a trăit Bucur, întemeietorul Bucureştilor, unde a fost descoperită balada „Mioriţa” despre care G.Călinescu a spus că este „cea mai cristalizată formă a spiritualităţii româneşti”, locul unde au apărut cele mai vechi forme de scriere presumeriană, locul unde mulţi domnitori şi-au purtat paşii, tărâmul de legendă ce s-a păstrat în tradiţia folclorică orală într-o poveste tragică. Aici, în Munţii Buzăului se află vestita ŢARA A LUANEI şi tărâmul uriaşilor, căci se ştie că a existat aici o veche civilizaţie, legată de existenţa sării pe aceste locuri. În munţii Buzăului, se află una dintre cele mai frumoase zone din România. Aici sunt dovezi ale istoriei străvechi, de peste 2500 de ani. La numai 47 de kilometri de la Buzău, se găseşte acest tărâm de legende, legende care pornesc de la realitate, căci există mult adevăr în ele. Frumuseţea de la Colţi, locul unde se află muzeu chihlimbarului, unic în lume ,de la Aluniş, Bozioru, precum şi peisajele din satul Nucu, de la Ruginoasa, Brăieşti, Policiori, tot arealul rupestru de pe Platoul Martira şi de pe culmea Crucea Spătarului sporesc farmecul acestui spaţiu subcarpatin din Ţara Luanei, impresionează prin fenomene geologice unice în lume.
Din bătrâni se vorbeşte despre un rege Luana, care a făcut o cetate cu ziduri înalte, din piatră ce ajungeau la cer. Cetatea era luminată zi şi noapte de un soare orbitor. Regele era foarte înţelept, el învăţa oamenii cum să se poarte, să se-mbrace, ce să mănânce, ce ape să bea, să fie sănătoşi. Pe cei răniţi în războaie îi lecuia cu apele tămăduitoare din aceste locuri, combinate după formule numai de el ştiute. Cel ce încerca să se vindece singur murea, căci numai el ştia ce cuvinte să folosească, pentru a tămădui pe alţii. Dar, se spune, că au venit duşmanii cu care de foc şi au distrus cetatea. Regele i-a sfătuit să se ascundă-n peşterile din aceşti munţi, căci numai acolo nu-i puteau atinge duşmanii. Se pare că s-a produs un cutremur mare, că s-a răvăşit pământul, totul a fost ars atunci până la un metru adâncime în pământ, iar straturile geologice s-au ridicat pe verticală. Aşa s-a stins „Soarele Luanei”. S-ar putea ca zona să fi fost şi atunci, ca şi acum, cu multe rezerve de petrol şi gaze naturale şi soarele pus pentru a ilumina cetatea să fi fost de fapt un gaz subteran captat, prin tuburi de piatră şi aprins într-o cupă de piatră. Sau explozia s-a produs în timpul unui cutremur puternic care a făcut să se ridice pe verticală straturile geologice. Poate dezastrul a fost declanşat de o explozie uriaşă de gaze, care au ieşit prea mult la suprafaţă. Altfel, nu se explică întoarcerea pe verticală a straturilor geologice. Este o ipoteză de la care ar trebui pornită cercetarea acestor locuri. Se spune că „Flacăra olimpică” a avut ca model Soarele Luanei. Sau poate este vorba de tehnologii nedesocperite până azi, ce produceau lumina permanentă. Poate mişcarea plăcilor tectonice au dus la emanaţia uriaşă de gaze, căci cataclismul de aici a avut urmări la nivel planetar. Zidurile cetăţii şi împrejurimile au fost arse, iar zona a rămas pustie multă vreme şi nici „păsările în zbor nu au mai trecut pe aici”, a afirmat ghidul montan Diana Liana Gavrilă în cartea sa „Enigme ale trecutului îndepărtat în Munţii Buzăului”.
În locuinţă rupestră, numită „Peştera Înţeleptului” sunt stocate toate informaţiile care ar conduce către adevăr.
Legenda este de fapt o frântură de istorie străveche a zonei. „Dacă ar fi să tălmăcesc această poveste, aş spune că ea nu face decât să amintească clar legăturile noastre cu cea mai veche civilizaţie a lumii, civilizaţia sumeriană. Spun aceasta, nu prin prisma faptului că cineva ar fi venit din Sumer şi ar fi lăsat urme în zona Munţilor Buzăului, ci că, de fapt, poporul presumerian ar fi poporul pelasgic, cel în rândul căruia era obiceiul de migrare către alte teritorii, atunci când creşteau numeric. În perioada matriarhatului, mama bătrână conducea tribul împreună cu un iniţiat. Luana, dacă ar fi să discutăm pe marginea acestui nume, nu îl regăsim decât în civilizaţia sumeriană, ca divinitate, venind de la Luanu, creatorul zeilor, ceea ce pentru noi ar însemna Dumnezeu, dar în acelaşi timp figurează şi ca rege pământean” afirmă Diana Gavrilă, ghid montan în Colţi. Dar, mai este o altă legendă care are ca personaj principal pe Luana, o fată venită din cer care s-a îndrăgostit de un pământean, original din aceste ţinuturi. Ea i-a învăţat pe localnici scrisul, medicina, folosirea uneltelor, dar logodnicul ei foarte gelos a coborât în car de foc din cer şi a distrus cetatea dintre stânci. Luana i-a învăţat să se ascundă în peşteri şi se pare că de atunci datează inscripţiile din Fundătura Peşterii, reprezentând una din cele mai vechi scrieri din lume. Sunt acolo pumnale de tip akinakes şi vârfuri de lănci toate îndreptate în sus. Sunt multe semne săpate-n piatră: cruci asemenea celor din Malta, săgeţi, peşti, ramuri diferite. Turiştii ar trebui să viziteze Agatonul Vechi (Dărâmătura), Agatonul Nou, Bucătaria, Peştera lui Dionisie Torcătorul, Fundătura, Fundul Peşterii (Peştera), Ghereta, Piatra Îngăurita (Peştera lui Iosif) şi Peştera de la Culmea Pietrei (Uşa Pietrei). Aceste peşteri conţin dovezi care atestă că au fost locuite în urmă cu peste 2.500 de ani. Cea mai veche este, potrivit istoricilor, Peştera lui Iosif, unde s-au descoperit obiecte datând din secolul al IV-lea înainte de Hristos. Peştera lui Dionisie Torcătorul a fost cioplită în secolul al IV-lea d.Hr., iar peştera Aluniş, în secolul al V-lea. Istoricii au identificat mii de inscripţii pe care le-au cartografiat în funcţie de perioada în care au fost făcute. Ei au demonstrat astfel că zona a fost locuită neîntrerupt în ultimii 2.500 de ani, iar grotele şi peşterile din aceşti munţi au fost adaptate pentru nevoile zilnice, de cei care se ascundeau acolo de invadatori. În ultimele secole, au devenit locuri de rugăciune şi chilii pentru pustnicii care s-au aşezat în zonă. Mulţi încearcă să descifreze simboluri străvechi, precum crucea malteză, peştele paleocreştin sau pumnalele Akinakes de pe pereţii peşterilor. Aici sunt circa 30 de locuinţe rupestre pesteri, unde se retrăseseră călugării sihaştri. Pumnalele nu exprimau decât mânia pentru aşa de cumplită distrugere venită de sus: un fulger, un cutremur, o explozie, un car de foc sau mânia zeilor? Pe platoul Martira şi pe culmea Crucea Spătarului pereţii de stâncă drepţi parcă sunt resturi de cetăţi, demult locuite.
Aici a fost o vatră de civilizaţie dacică, căci viaţa a fost posibilă deoarece acolo exista sare, ca în toată zona subcarpatică buzoiană. Aici, de jur-împrejur, sunt munţii de sare, râuri de sare şi văile, depresiunile au putut oferi adăpost contra viscolelor cumplite din vremuri demult apuse, favorizând dezvoltarea unei civilizaţii bazată pe oierit, cultivarea pomilor şi valorificarea pădurii. Culmile urcă spre cer, cu vârfurile lor pietroase, unde straturile geologice se ridică pe verticală sau sunt aşezate transversal sau perpendicular pe baza dealului.
Primul care a cercetat această zona a fost Alexandru Odobescu, cel care a scris despre munţii Buzăului şi Vrancei şi cel care a prezentat la Expoziţia de la Paris, din 1889 „Tezaurul de la Pietroasele”, cel mai mare tezaur din obiecte din aur până la descoperirile din mormântul lui Tutankamon. Istoricii din Buzău(Marius constantinescu ş.a.) susţin acest că tezaur are proprietăţi sacre, fiind destinat ceremonialului religios dacic. El are şi puteri benfice , dar şi malefice. Cei care s-a atins de el au plătit cu moartea, fapt real, nu legendă.
Tot în această regiune se găsesc aşa-zişii „uriaşi de piatră” de la Ulmetu-Bozioru, nişte pietre cu forme bizare de la câteva kilograme la câteva tone. Aici, este acest muzeu uriaş în aer liber ce poate concura cu opere făcute de om. Geologii spun că sunt gresii formate prin sedimentarea nisipului cărat de ape în canale perforate de alte scurgeri de apă în pământ nisipos, după ploi torenţiale. Natura a modelat mii de bolovani uriaşi în zona Ulmetu-Bozioru, cu forme foarte ciudate, numite „Trovanţi”.
Alexandru Odobescu în anul 1871, când a venit aici însoţit de pictorul elveţian Henri Trenk, care a realizat un album de acuarele, cu „trovanţii” de la Ulmetu, după denumirea dată de francezi, păstrat acum la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române.
Alexandru Odobescu a plasat chiar în Munţii Buzăului acţiunea din basmul „Povestea Feciorului de împărat, cel cu noroc la vânat”, valorificând folclorul din partea locului. Se vede că interesul pentru istoria neamului românesc l-a adus şi aici, căci opera sa „Pseudokinegeticos” este un fals tratat de vânătoare, pretext pentru a scoate în evidenţă frumuseţea şi particularitatea Munţilor Buzăului.
Aici pădurea se-ntindea nesfârşită, fără a şti unde începe şi unde se termină, căci doar culmi împădurite apar mereu în zare, unele în umbră, altele într-o lumină caldă, aurie, care umplea sufletul de bucurie oricărui călător.
Această zona rupestră Nucu-Bozioru este o adevărată vale a apelor tămăduitoare: sulfuroase, calcaroase, feruginoase. În urma brevetului obţinut, a fost ridicat complexul balnear de la Fişici, azi în paragină. Zona este foarte bună pentru drumeţii, escalade şi curse off-road.
Acest ţinut numit şi „Athosul românesc”, este un areal rupestru, plin de mistere. Aici este spirit sfânt, loc de mari minuni. La Ruginoasa, Policiori sunt nişte semne ciudate pe nişte roci mari, puse transversal, peste altele, unde sunt multe inscripţii în piatră, despre care unii cred că sunt făcute de ciobani, alţii de preoţii daci.
Ţara Luanei este o Ţară a Făgăduinţei, un ţinut al „Tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte”, un tărâm de basm, care trebuie pus în valoare.
Dorim a sensibiliza opinia publică să ia cunoştinţă de acest areal arheologic şi geologic, spaţiu spiritual străvechi, astfel încât să se facă demersuri la forurile superioare ca toată Ţara Luanei să devină rezervaţie protejată şi să intre în patrimoniul mondial al umanităţii, UNESCO.
(Rezumatul lucrpării prezentată la Congresul de Dacologie de la Târgu-Jiu, 2011)
Autoare: ECATERINA CHIFU
