Deşi autorităţile române ne repetă constant că este periculos să călătoreşti în străinătate în aceste zile, deoarece există riscul de a te contamina cu acest virus păcătos – Covid-19, totuşi, mi-am luat inima în dinţi cum se spune şi, după ce mi-am programat un test, de 400 de lei, la Laboratorul Cuza-Vodă SRL, care mi-a ieşit NEGATIV, mi-am cumpărat bilete de avion exact când nu trebuia, adică cu o zi înainte ca România să treacă Franţa pe lista neagră a celor 45 de ţări cu risc ridicat de contaminare şi să-mi ofere „şansa” unică de a sta în arest la domiciliu timp de 14 zile, fără faptă.
Cu toate acestea, am plecat şi nu mi-a părut rău de loc, lucru care o să vedeţi şi de ce, cu destinaţia Paris – Aeroportul Charles de Gaulle, de unde am luat trenul rapid TVG, cu destinaţia finală Strasbourg.
Întreaga călătorie a durat cam opt ore, cu toată trambalarea de la Aeroportul Henry Coandă, respectiv, de dimneaţă de la 07,30 şi cu două schimburi de TVG-uri, până în oraşul care găzduieşte Consiliul Europei şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde 47 de state europene sunt membre şi fac parte din aceste instituţii selecte, simbol al democraţiei şi al drepturilor fundamentale ale omului.
Am ajuns într-un oraş vechi, plin de istorie şi simboluri, de o curăţenie şi un rafinament demne de evidenţiat şi aplaudat.
Ce am observat şi apreciat este faptul că toţi cetăţenii străini şi autohtoni, adică francezi, purtau în mod civilizat masca obligatorie. În aeroporturi, în gări, autogări, chiar şi pe stradă, nu am văzut oameni fără mască. Exceptând staţiile de tren, tramvai sau atobuz, distanţa regulamentară se păstra şi, desigur, masca de rigoare. Nimeni nu era timorat sau agitat. Toată lumea era calmă şi dezinvoltă, tratând această pandemie ca pe orice altă gripă sau viroză. Toţi angajaţii îşi respectau clienţii şi, la nevoie, îţi cereau să îţi pui mască dacă cumva nu aveai, pe un ton cât şi poate de calm şi politicos.
E o plăcere să poţi parcurge pe jos acest oraş, atât centrul dar şi periferiile lui, căci vei întâlni cartiere întregi de vile, cu un aer de poveste, cu trotuare pavate cu dale de diverse culori. Este cât se poate de vizibilă influenţa arhitecturii austro-germane, oraşul fiind foarte aproape de graniţa cu Germania şi Austria.
Centrul vechi al oraşului, care îţi dă impresia unei urbe medievale, este bine conservat, în stil german. Simţi cu adevărat atmosfera din acea perioadă. Nu mai sunt aceeași oameni şi aceeași ţinută, că s-au schimbat generaţiile, dar neîndoielnic respiri un aer medieval.
Trebuie să ajungeţi în acest oraş splendid şi, obligatoriu, să vedeţi clădirea Bibliotecii Centrale, a Teatrului, să vizitaţi muzeele, care nu sunt deloc puţine, precum Muzeul de istorie a oraşului Strabourg, Muzeul de artă decorativă, dar şi Muzeul Notre-Dame, aflat în imediata apropiere a Catedralei monumentale Notre-Dame de Strasbourg, o adevărată operă de artă, o fantastică clădire care a dăinuit peste timp şi a dat grandoare acestui minunat oraş. Sigur, să nu ocoliţi Piaţa centrală sau alte câteva catedrale mai mici, de rit creştin catolic, care, chiar dacă nu au dimensiunea monumentalei Notre-Dame, sunt la fel de frumoase.
Oraşul este plin de hoteluri mai mari sau mai mici, dar şi magazine ale unor firme celebre de case de modă, parfumerie, bijuterii etc., pe care le găseşti în marile capitale ale lumii.
Dar scopul deplasării mele la Strasbourg a fost să vizitez Consiliul Europei, dar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Consiliul Europei îşi desfăşoară activitatea într-o construcţie arhitecturală de tip nou, amplasat pe o esplanadă. În faţa clădirii se găsesc arborate, pe stâlpi de metal înalţi, alături de steagul Consiliului, toate cele 47 de steaguri ale ţărilor membre ale Consiliului european. Tot aici, puţin în dreapta steagurilor arborate, se găseşte un monument care simbolizează fraternitatea între popoare: pe un soclu de marmură cu un basorelief din bronz, stilizat, sunt reprezentaţi bărbaţi, femei, gravide şi copii, uniţi între ei prin spirit şi inimă, ca într-un cerc indestructibil al prieteniei.
În imediata vecinătate, despărțită de un râu, se află Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care este o construcţie futuristă şi este locul unde circa 1,5 miliarde de cetăţeni din cele 47 de popoare se pot adresa şi da în judecată statul din care fac parte dacă, aşa cum prevede Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în ţara natală le-au fost încălcate unul sau mai multe drepturi fundamentale.
Este cetatea dreptăţii, reprezentată de către un judecător din fiecare stat, dar unde funcţionează şi câte o secţie pentru fiecare din cele 47 de ţări, fiecare secţie fiind condusă de un Agent guvernamental, angajat al Ministerului de Externe. Actualmente, Agentul nostru guvernamental la CEDO este doamna Oana-Florentina Ezer, despre care nu pot spune mai nimic deoarece, la solicitarea mea de a avea o întrevedere cu domnia sa, mi-a comunicat, extrem de politicos, că nu acordă audienţe şi nici nu are birou la CEDO. Probabil lucrează de la Bucureşti. Actualul Preşedinte al Curţii Europene a Drepturilor Omului este domnul Róbert Ragnar Spanó, numit recent în această funcţie, respectiv la 18 mai 2020.
Adresa exactă a CEDO, pentru toţi cei care consideră că li s-au încălcat drepturile fundamentale, este Allée des Droits de l’Homme, 6700, Strasbourg, Franţa.
La CEDO nu ai acces în incinta instituţiei doar dacă se stabileşte o întâlnire prealabilă şi nici nu se primesc cereri. Acestea se trimit către Grefierul Curţii exclusiv prin poştă, cu confirmare de primire.
Cam atât despre frumoasa mea excursie la Strasbourg.
Dacă puteţi, nu ocoliţi această minunată destinaţie turistică.
Prof.univ.dr. Florentin SCALEŢCHI
