Printre lucrurile extraordinare care se petrec la Festivalul Internațional al cărții Axis Libri, în ediția din acest an, se numără împletirea neverosimilă a unor arome, ele însele cuceritoare și în singurătate, dar care își sporesc și mai mult farmecul individual prin simbioza dintre ele.
Cu parfumul teilor care-și mențin florile peste programul lor firesc de înflorire, parcă anume să ne facă șederea printre cărți și mai plăcută, dar mai ales pentru a ni-l aduce și mai aproape azi pe Eminescu, se îngemănează farmecul discret al mirosului de carte, care îți dă impresia că efemeritatea mirosului florilor unui întreg codru de tei se înveșnicește în mirosul codrilor de cărți ai lumii. Sunt sigur că mă va urmări această impresie un timp îndelungat, cel puțin până la anul, adică până la următoarea întâlnire cu teii de pe malul gălățean al Dunării și cu cărțile de pretutindeni.
Și mai este mirosul exuberanței tinerești, atât de strâns legat de prezența cuvintelor iluminatoare adunate între copertele cărților.
Desigur, mai poți observa o anume expresie olfactivă a bucuriei de a fi la un loc, oameni și cărți, într-un teritoriu nemărginit al cititului. Da, al cititului, cititul are dintotdeauna mirosul diafan al plutirii sufletului, în strâns tandem cu gândul, spre cele mai nebănuite zări.
Iar dacă ai noroc, așa cum am avut eu ieri, poți fi învăluit în aromele cu totul aparte, absolut inefabile, pe care le răspândește cărturarul elevat, cu toate rădăcinile conștiinței și științei sale adânc înfipte în marea zestre spirituală a neamului și chiar a lumii. Aerul acestui gen de intelectuali cu pecete divină e, mai întâi, unul dominat de modestie. O modestie care nu dispare nici atunci când cel academic se impune cu toată înălțimea sa.
Când s-au ivit i-a precedat parfumul inconfundabil al teiului veșniciei eminesciene. Cărțile lor, purtând toate pe care le-am citit eu parfumul distinct al venerației pentru limba română și Eminescu, a fost doar prilej de a înălța omagiu Luceafărului spiritualității noastre. Au coborât din Huși ca să ne ajute încă o dată a mai urca împreună spre Eminescu. Asta am simțit cât timp Lina și Theodor Codreanu au împărțit ieri aromele inconfundabile cu pecetea lui Eminescu.
Firiță Carp / UZPR
