Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România, printr-un Comunicat oficial, își exprimă „profunda îngrijorare față de degradarea continuă a limbii române folosite în spațiul public, ca și a nivelului cultural general , în special din partea celor care, prin rolul lor social, sunt luați drept exemple de către categorii largi de cetățeni”.
Se face precizarea că „limba română nu este un simplu instrument de comunicare. Ea este o componentă esențială a identității și un liant al unității naționale”. Ienăchiță Văcărescu echivala cultivarea limbii române cu patriotismul. „Limba este instrumentul gândirii. Cine vorbește și scrie incorect este puțin probabil să gândească bine”. Aceasta dovedește absența culturii corespunzătoare, lipsa pregătirii și competenței.
Cei care sunt vizați în primul rând de degradarea limbii române în spațiul public sunt politicienii, oamenii de media, „vedete” ale divertismentului și alte categorii de persoane cu apariții publice frecvente. Degradarea limbii române este însoțită și de o prăbușire a nivelului cultural general.
Emisiunule culturale aproape că au dispărut din programele de radio și televiziune, iar nivelul cultural al celorlalte emisiuni e foarte scăzut. În loc să cultive valorile, să ofere repere și modele, viața publică românească oferă contra-exemple, dăunătoare moral și intelectual.
Uniunea Scriitorilor din România își exprimă îngrijorarea față de asemenea stare de lucruri și trage un semnal de alarmă opiniei publice de a reacționa și de a da dovadă de responsabilitate în corectarea acestor disfuncționalități.
Limba este componenta fundamentală a spiritualității unui neam. Ea e „măsurariul civilizațiunii unui popor”, cum spunea Eminescu., și „întâiul mare poem” al său, cum o definea Blaga.
„A vorbi despre limba română este ca o duminică”, spunea Nichita Stănescu. Și tot el adaugă:” Limba română este patria mea”.
Această „țară miraculoasă” este păstrătoarea unui inestimabil tezaur de frumuseți, suprema noastră mărturie în eternitate. Identitatea limbă-neam este veche în istorie și aceasta se vede din însăși semnificația pe care cuvântul o avea mai demult. Cu acest sens îl folosește și Eminescu în Scrisoarea III „Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă”.
„Limba noastră-i o comoară”, zicea, de asemenea, Alexe Mateevici în cunoscuta-i poezie. Într-adevăr, ea vine din adâncuri de istorie și este expresia sufletului nostru național, a modului nostru de a gândi și a simți, de a fi în lume. Limba este, în același timp, însăși istoria noastră, cu trecutul și prezentul ei, cu generațiile succesive care au lăsat în memoria vie a neamului sau în cronici și hrisoave, în opere literare mărturia existenței noastre milenare pe aceste meleaguri și aspirațiile și idealurile unui întreg popor.
Limba noastră este un dar neprețuit făcut de înaintași. Întru șlefuirea și desăvârșirea ei au lucrat de-a lungul veacurilor milioanele de anonimi, oameni simpli care au creat acea capodoperă nepieritoare , Miorița, expresie genială a spiritualității românești, dar și marii scriitori, „executori” inspirați ai legământului testamentar al Văcărescului.
Marii maeștri ai scrisului românesc- de la Eminescu, Creangă, Caragiale, la Sadoveanu, Arghezi, Blaga- au înțeles că poporul este marele făuritor al limbii, geniul ei, și că prima lor datorie este aceea de a cultiva această limbă, de a-i da strălucirea nepieritoare, prin opere literare reprezentative, care să dea seamă umanității de fizionomia noastră morală și filozofică.
Nouă , tuturor, ne revine, deci, o misiune de o mare noblețe patriotică, aceea de a duce mai departe făclia limbii române, de a o cultiva și îmbogăți, de a o apăra de orice fel de denaturări, păstrându-i spiritul viu, popular, autenticitatea și frumusețea fără seamăn.
Nu vom obosi niciodată să aducem un cald elogiu limbii române, să-i evidențiem marile virtuți, dar și să punem un diagnostic în cazul unor boli de care trebuie s-o vindecăm.
„Creşterea limbii româneşti/Şi-a patriei cinstire” devin pentru noi însemnele unor sublime permanențe, adică dovezi ale lui a fi în istorie și în eternitate.
Marii scriitori români din toate epocile au exprimat opinii memorabile despre limba română. Vasile Alecsandri spunea:”Limba este tezaurul cel mai prețios pe care-l moștenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care merită să fie păstrat cu sfințenie de generațiile ce-l primesc. Ea este cartea de noblețe, testamentul de naționalitate al unui neam”.
Opinii excepționale despre limba română găsim la Eminescu:”Măsurariul civilizațiunii unui popor astăzi este o limbă sonoră și aptă a esprima prin sunete noțiuni, prin șir și accent logic cugete, prin accent etic sentimente”. ( Echilibrul, în Federațiunea, 22 IV, 1870).
* „Limba, alegerea și cursivitatea espresiunii în espunerea vorbită sau scrisă e un element esențial, ba chiar un criteriu al culturii. Maturitatea culturii publice a spiritului poporal se manifestă cu deosebire în limba sa, și între culții unui popor se numără numai aceia cari au suit înălțimea și domină terenul întreg”.
(Scrieri politice și literare, ed. I.Scurtu, 1905, p. 12).
* „Farmecul poeziei populare îl găsesc în faptul că ea este expresia cea mai scurtă a simțământului și a gândirii”. (Idem, p. 308).
* Limba lui Bălcescu este totodată culmea la care a ajuns românimea îndeobște de la 1850 începând și până astăzi, o limbă precum au scris-o Alecsandri, Const.Negruzzi, Donici și care asăzi e aproape uitată și înlocuită de păsăreasca gazetarilor,….Nicolae Bălcescu e dealtmintrelea o dovadă că limba românească, pe vremea lui și înainte de dânsul , era pe deplin formată și în stare să reproducă gândiri cât de înalte și simțiri cât de adânci”, (Timpul, 24 XI, 1877).
* Limba și legile ei dezvoltă cugetarea”.
* „Din scrierea unui om se poate cunoaște gradul său de cultură: stilul este omul”. (Scrieri politice ;i literare, p. 12).
* „Presa noastră-scrisă în mare parte într-o limbă cosmopolită, lesne de învățat de către orice străin în câteva zile- e o presă națională. Cu toate acestea, lucrarea ei zilnică asupra înțelegerii poporului șterge până și rămășițele de originalitate ale graiului nostru străvechi…Dacă deschidem ziare de științe naturale, de medicină, de ce-o fi, ne ia ochii lipsa de respect pentru limbă, primirea de termeni străini fără trebuință și numai din lene de a căuta echivalentul românesc …Cauza pentru care s-a lățit atât de mult stricarea limbii…e aceeași, căreia peste tot îi datorăm toate relele de care suferim : politica”. (Timpul, 6 V, 1880).
În celebrul său studiu din 1868, Limba română în jurnalele din Austria, Titu Maiorescu face o analiză necruțătoare privind denaturarea limbii române în presa din Transilvania, Bucovina și Banat, „prin construcții străine fără nicio adaptare de stil și incapabile de a-i manifesta propria idee în modul ei originar”. Criticul definește „greșelile neiertate în contra limbii române”, prin introducerea unor construcții false de cuvinte, printr-un stil greoi antiromân” și, mai ales, printr-o „monstruoasă germanizare în expresii”.”Prin formarea noilor expresii și prin construcțiunea lor sintactică, compatrioții noștri de peste Carpați introduc pe toate zilele în limba română o denaturare a spiritului propriu național”. Exemplele pe care le ia din presă sunt zdrobitoare. Observațiile lui Maiorescu sunt de bun simț și de mare actualitate. În loc de „germanizare”, putem scrie „anglicizare!”. „Este cu neputință de a transplanta idiotismele unei limbi în altă limbă prin traducerea literală a cuvintelor”. „Stilul greoi provine din înțelegerea grea a celui ce scrie, și cine face vorbe multe la idei puține are o cauză foarte firească pentru aceasta”. ” O cauză națională apărată cu o limbă stricată este pe câmpul literar o cauză pierdută”. Vorbe memorabile!
El combate, de asemenea, falsa originalitate, introducerea de prisos a cuvintelor noi acolo unde avem alte cuvinte vechi cu același înțeles. „Greșeala fundamentală în toate aceste provine din necunoașterea valorii proprii ce o are limba unui popor”.
El subliniază valoarea sinonimelor, după care se judecă „bogăția unei limbi și gradul de fineță al deosebirilor intelectuale într-o națiune”.
O altă analiză critică, la fel de necruțătoare, este aceea privitoare la Beția de cuvinte din Revista contimporană (1873).
Un studiu celebru al lui Maiorescu, Oratori, retori, limbuți (1902) definește termenii pe scurt:”oratorul vorbește pentru a spune ceva, retorul pentru a se auzi vorbind, limbutul pentru a vorbi”. Exemplele sunt luate din discursurile parlamentare , de unde și I.L.Caragiale și-a luat modelele pentru personajele sale din O scrisoare pierdută. (Cațavencu, Farfuridi etc.).
Amintesc toate acestea, pentru că ușor putem face transferul în actualitatea noastră politică și jurnalistică.
De altfel, Caragiale însuși cerea ziaristului „Cinste și gramatică”, adică onestitate, obiectivitate, corectitudine și cunoașterea limbii române, a regulilor ei gramaticale.
Liviu Rebreanu făcea o mărturisire de credință:”Temelia creației rămâne, negreșit, expresia, nu însă ca scop, ci ca mijloc. De dragul unei fraze strălucite sau al unei noi împerecheri de cuvinte, nu vom sacrifica niciodată o intenție. Prefer să fie expresia bolovănoasă și să spun într-adevăr ce vreau, decât să fiu șlefuit și neprecis. ..De altfel, cred că e mult mai ușor a scrie „frumos”, decât a exprima exact”. (Amalgam, 1913, p. 10-13).
Nicolae Iorga:”Între elementele care formează comoara sufletească a poporului românesc, niciunul nu cuprinde mai mult și nu oglindește mai adevărat decât însăși limba lui”. (Sfaturi pe întuneric, vol.II, 1940, p. 187-192).
Mihail Sadoveanu:”Scriitorul are mereu de învățat de la înaintași și de la dascălul nostru suprem de limbă, al tuturor, poporul , creatorul și purtătorul limbii”. (Tânărul scriitor, 1955, nr. 10).
Tudor Arghezi: ” A crea din cuvinte o lume de idei și de simțiri noi exchivalează cu a înălța și înnobila limba”. (Luceaf[rul, 1. XII, 1958).
* ” Miracolul suprem: cuvântul, cu diviziunea lui: limba. …E miraculos cuvântul pentru că la fiecare obiect din natură și din închipuire corespunde un cuvânt….O idee se face act, scoborâtă în cuvinte”…”Un cuvânt cântărește un miligram și alt cuvânt poate cântări greutatea muntelui răsturnat din temelia lui și înecat în patru silabe. Cuvinte fulgi, cuvinte aer, cuvinte metal. Cuvinte întunecate ca grotele și cuvinte limpezi ca izvoarele pornite din ele. Într-un cuvânt se face ziuă și alte cuvinte amurgesc. Cuvintele scapără ca pietrele sau sunt moi ca melcii:. (Tablete de cronicar, 1960).
Lucian Blaga :”Limba este întâiul mare poem al unui popor”. (Contemporanul, 1965, nr. 10).
- Călinescu:”Un nou mod de a gândi ( de a oglindi universul) atrage după sine nu un vocabular nou, ci un chip inedit de a descoperi valența cuvintelor”. (Studii și cercetări de istorie literară și folclor, IV, 1965, p. 574 și urm.).
Nichita Stănescu:”A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea.”. (Respirări).
Am prezentat, pe scurt, câteva din opiniile marilor scriitori, care au fost și mari gazetari, despre limba română. Opiniile lor trebuie luate ca modele pentru tinerii gazetari, care au datoria de a respecta limba română și de a o îmbogăți, prin cunoaștere, prin cultură, prin devotament.
S-au scris nenumărate poeme închinate limbii române, începând cu acea superbă „Limba noastră-i o comoară” de Alexa Mateevici, continuând cu celebra poezie a lui Ienăchiță Văcărescu:”Urmașilor mei Văcărești/Las vouă moștenire/Creșterea limbii românești/Și-a patriei cinstire” și cu atâtea alte poezii cuprinse în diverse antologii. De menționat și cunoscuta poezie Limba românească de George Sion, în care, printre altele, el spune: „Mult e dulce și frumoasă /Limba ce-o vorbim,/Altă limbă-armonioasă/Ca ea nu găsim”. El ne îndeamnă să cultivăm limba română și ne invită cu sinceritate :”Vorbiți, scrieți românește,/Pentru Dumnezeu”.
Nu întâmplător, Legea din 2013 a decretat ziua de 31 august Ziua Limbii Române, ca o dovadă oficială de prețuire a limbii române.
Din păcate, după 1989, odată cu libertatea de exprimare, au apărut în spațiul public românesc , în presa scrisă, la radio și la televiziune, numeroase denaturări ale limbii, abateri de la normele gramaticale, un vocabular sărac sau umflat, grandilocvent, cosmopolit sau vulgar , uneori chiar pornografic. Unii înțeleg libertatea presei prin posibilitatea de a publica orice și oricum, prin lipsa oricăror criterii morale și profesionale, prin cultivarea vulgarității, a pornografiei și violenței.
Cauza principală: lipsa culturii, superficialitatea, suficiența, vedetismul sau. așa cum spunea Eminescu, politica, politicianismul. Asistăm, zi de zi, mai ales la posturile de televiziune, la o vorbărie goală, la o „moară de palavre”, cum i-ar zice Eminescu. Politicieni care nu au nimic de spus țin discursuri goale de sens, confuze, demagogice, propagandistice, doar pentru a manipula auditoriul în favoarea lor, a partidului lor. Avea dreptate Maiorescu să-i numească retori și limbuți. Beția de cuvinte este, astăzi, o boală a presei românești.
Educația în școală lasă de dorit. Rezultatele catastrofale de la bacalaureat vorbesc de la sine. Tinerii nu mai citesc. Internetul a devenit zeul modern al zilelor noastre. Informația de pe internet e lacunară și falsă, dar amăgitoare. Cunosc exemple de studenți care își copiază lucrările de diplomă direct de pe internet și apoi devin mari specialiști în mass-media sau în cultură.
Limba română este averea de preț pe care au luat-o cu ei și ziariștii și scriitorii români din diaspora. Iată doar două exemple semnificative. Pr .Prof. Univ. Dr. Theodor Damian, directorul revistei de spiritualitate și cultură românească Lumină Lină/Gracious Light din New York, publică un text despre „Vocabularul limbii strămoșești în păstrarea identității personale și naționale”. El vorbește despre dimensiunea sacră, metafizică a limbii, despre faptul că „limba poate fi concepută ca loc de refugiu, ca un cuib unde te poți adăposti, unde te simți protejat, hrănit”. ( Lumină Lină/Gracious Light, an XXII, Nr. 3, iulie-sept. 2017, New York, p. 94). „limba nu poate fi izgonită din adâncul ființei , din identitateata autentică profundă”, spune el. ” A uita limba strămoșească înseamnă a adopta o existență fabricată, superficială, care nu va fi niciodată a ta și în care nu vei fi niciodată tu însuți” ( Idem, p. 95). Scriitorul și gazetarul Theodor Damian avertizează asupra pericoleleor care pândesc limba română, printre care „abuzul față de ea prin folosirea unor stiluri bombastice și a barbarismelor care forțează exprimarea, dezechilibrează armonia și distruge frumusețea limbii, fenomen despre care vorbea și Eminescu la vremea lui.
„Îndepărtarea de limba strămoșească este îndepărtarea de părinți, îndepărtarea de tine însuți, adică alienarea. Pierderea limbii duce la rătăcire”, spune autorul (Idem). „Limba română este abuzată în fiecare zi, uneori fără a ne mai da seama chiar, fără a conștientiza abuzul. Ne batem joc de limba părinților noștri prin folosirea de cuvinte de ocară, o formă a grăirii în deșert prin împrumuturi nefericite din alte limbi și adaptări caraghioase și siluire grosieră și inacceptabilă a frumuseții, cumințeniei și autenticității limbii părintești”. (Idem, p. 96).
La rândul său, Alexandru Cetățeanu, scriitor și gazetar, directorul revistei Destine literare din Montreal, Canada, mărturisește că iubirea pentru limba română a fost pentru el o coordonată permanentă în activitatea sa literară și culturală. „Limba română nu se uită. Iubesc limba mea, scriu în limba lui Eminescu”, spune el . ( Cartea Balanța cuvintelor, ACSR, Montreal, 2018).
Din păcate, la toate nivelele (morfologic, sintactic, lexical, stilistic) limba română din mass-media e în mare suferință. Exemplele vorbesc de la sine.
La capitolul Morfologia, întâlnim numerose greșeli care nu sunt permise nici măcar unui elev de gimnaziu. Trec peste celebrele substantive succesuri și almanahe, care trădează o îngrijorătoare lipsă de cultură a unor oameni cu importante funcții politice, și mă opresc la alte exemple, care apar frecvent în presă. Este vorba despre substanivele masculine copil plus substantivele masculine care la Nominativ singular se termină -iu, ex. fiu, vizitiu, geamgiu, tinichigiu, hangiu etc., și care la Nominativ plural nearticulat au forma fii, vizitii, geamgii etc. iar forma de Nominativ plural articulat este în -iii. Exemplu: copiii, fiii, vizitiii etc. Exemple greșite:”Copii au fost abandonați”/în loc de „copiii au fost abandonați”.
Același lucru în cazul unor adjective, precum: zglobiu, argintiu, palavragiu, zurbagiu, fustangiu etc.
În cazul unor articole posesive ca al, a, ai ale, descoperim greşeli de genul : „Abuzuri a unor procurori”, în loc de ” abuzuri ale unor procurori”.
Adjective greșit folosite: flagrant. Imperturbabil, mai toată lumea afirmă cu seninătate:”Hoțul a fost prins în flagrant!”, „Polițiștii au organizat flagrantul”, „Intrând în grupul huliganilor, a picat și el în flagrant”. Dacă ar fi deschis un dicționar al limbii române, ziaristul respectiv ar fi observat că flagrant=adj, evident, izbitor, incontestabil ( fr, flagrant). Forma corectă: flagrant delict.
Un alt exemplu: salutar, folosit cu sensul de salutat!.Greșit!. Salutar=folositor, salvator.
Idem, adjectivul lucrativ, care înseamnă rentabil, câștig bănesc. Unii îl folosesc greșit, cu sensul „unde se lucrează”. Exemplu :”Atelier lucrativ”. „Ședința a avut un caracter lucrativ”!.
O altă confuzie des întâlnită: fortuit. Cineva a vrut să spună :”Forțat de împrejurări…”, dar a scris fortuit, ceea ce e cu totul altceva. În dicționar citim :” fortuit= adj. venit pe neaşteptate, neprevăzut, întâmplător, inopinat. „.
Alt exemplu, des întâlnit: virtuos/virtuoz. Virtuos= care respectă idealurile etice, principiile și normele morale, înzestrat cu multe virtuți. Virtuoz= interpret care stăpânește perfect tehnica execuției.
Sau:” Cărți noi apărute” pentru „Cărți nou apărute”. Idem, „Copii noi născuți” pentru ” Copii nou născuți”.
Un grad de comparație abuziv folosit:”Mașina pe care mi-am cumpărat-o e super !”, ” Mi-am cumpărat o rochie super!„. „Totul a fost OK!”
Pe lângă super , apar barbarisme de genul :cool, wow: „Mă simt foarte cool!”, ” Am un păr wow!, dar și adjective din zona argotică: mișto, nasol etc. ( Atenție, a existat o emisiune TV, care se chema Wow biz!).
Folosirea greșită a pronumelui de întărire:”ei însăși”, „noi înseși” etc. Formele corecte ale acestui pronume sunt:
MASCULIN FEMININ
Eu însumi Eu însămi
Tu însuți Tu însăți
El însuși Ea însăși
Noi înșine Noi însene
Voi înșivă Voi însevă
Ei înșiși Ele însele, înseși
Folosirea greșită a pronumelui demonstrativ. Iată formele corecte: aceiași oameni. aceeași femeie, aceleași femei, aceleiași femei.
Numeralul cardinal. Lipsa acordului cu substantivul:”ora doişpe” ( corect: „ora douăsprezece”). „doisprezece luni” ( corect: „douăsprezece luni”).
Numeralul ordinal. Forme corecte: „clasa întâi” ( nu „clasa întâia”). „întâia clasă”.
Verbul. Folosirea greşită a verbelor a crea, a agrea, a apărea, a plăcea, a lectura, a revendica.
Formele corecte: a crea, a agrea, se conjugă ca un verb de conjugarea I ( a lucra). Deci: creez, creezi, creează, creăm, creați, creează, agreez, agreezi, agreează. agreăm, agreați, agreează .
Corect: a plăcea, a apărea, NU mi-ar place să călătoresc, va apare o carte.
Forma corectă a verbului este a revendica, Nu a revindeca.
A lectura ( folosit abuziv) pentru a citi. ( De când toți lecturăm, nu mai citește nimeni!).
Folosirea greșită a verbelor impersonale de tip a trebui. Ele nu se conjugă, au o formă invariabilă. Exemple greșite: trebuim, trebuiam, trebuiai, trebuiește. Iată formele corecte: ind. prez.3, sg. trebuie, imperf. 3 sg. trebuia, 3 pl. trebuiau, viit. 3 pl. vor trebui, conj. prez. 3 să trebuiască.
Adverbul demultt și de demult . Forma corectă: demult, cu sensul de odinioară, odată, demult (răspunde la întrebarea când?), și de mult ( răspunde la întrebarea de când?).
Conjuncția. Aproape toată lumea folosește greșit comparația (conjuncția) ca , dublată de conjuncția și , pentru evitarea cacofoniei. Exemplu:”Cartea ca și aspect este OK!”. Nu putem spune simplu : ca profesor, ca polițist, pentru că nu mai putem scăpa de acel „ca și”!
Pentru evitarea cacofoniei, unii adaugă, greșit, cuvântul „virgulă”. Virgula e un semn de punctuație, nu e un cuvânt!.
Alte confuzii: or/ori. or- conjuncție = dar, însă, deci, așadar; ori, conjuncție disjunctivă, exprimă o opoziție între idei sau o alternativă.
Prepoziția. Lipsa prepoziției pe înainte de pronumele relativ care. Exemple (greșite): „Cartea care am citit-o”, „Filmul care l-am văzut”. „Florile care le vând”. Corect: „Cartea pe care am citit-o”. „Filmul pe care l-am văzut”. „Florile pe care le vând”.
Sau: În formularea (incorectă) „Mulțumesc (mersi) de invitație” ( imitație după fr. remercier de…), când, normal ar fi trebuit „Mulțumesc pentru invitație”, într-o corectă limbă română.
La capitolul Sintaxă, găsim numeroase construcții greșite. Un exemplu concret este dezacordul dintre subiect și predicat:”Fiecare vrem să participăm la concurs.” Sau:”Fiecare avem evaluările noastre”. În ambele cazuri, subiectul este fiecare, deci acordul corect era :”Fiecare vrea să participe la concurs” și „Fiecare are evaluările lui”. Aici, e vorba despre acordul prin atracție care se realizează mai ușor atunci când subiectul este pronumele fiecare sau niciunul, urmate de un determinant la plural :” Fiecare dintre aceste explicații sunt unilaterale ( în loc de este unilaterală) sau Niciunul dintre cei plecați nu s-au mai întors ( în loc de „nu s-a mai întors”).
Las la o parte faptul că toată lumea folosește abuziv formula ” cu subiect și predicat” când trebuie și când nu trebuie.
Exemple de construcții greșite:”Atât sub aspectul…”, partea a doua se uită:”cât și sub aspectul”…
Exemplu:”Atât Luiza și Alexandra se pare că nu au fost ucise de Gh. D.”. (Asta nu e presă!).
Formula ” Funcție de…” este greșită. Corect:”În funcție de…”
Abuz de fraze lungi, confuze, ininteligibile, cu multe subordonate.
Lexicologie.
În mass-media, întâlnim un vocabular sărac, cu multe cuvinte greșit folosite, cum ar fi locație , care înseamnă, de fapt, închiriere, chirie plătită pentru anumite bunuri luate în folosință), președenție (pentru președinție), repercursiuni (pentru repercusiuni) sau cu cosmopolitisme (anglicisme), împrumuturi nu totdeauna necesare, cum ar fi : designer, hairstilist (pentru frizer), job (pentru loc de muncă), market (pentru magazin) etc. Numeroase anglicisme au intrat în limbajul comun, ele aparținând domeniilor mai noi ale economiei, ale informaticii sau ale mass-media și e foarte greu să facem abstracție de ele. Exemple: manager, mall, broker, dealer, site, on line, e-mail, feed-back, breaking news, fake news, live, feeling, talk-show etc. Rămâne ca viitorul să hotărască.
Desigur, unele dintre ele s-au încetățenit, dar majoritatea sunt ininteligibile pentru oamenii de rând.
Des întâlnită e sintagma vizavi ( fr. vis-a-vis), adverb de loc, care înseamnă În punctul opus, Peste drum, Față în față, dar care este utilizat în mod eronat în expresii de genul „vizavi de opinia colegului meu”. Sau :”De ce ne împrumutăm atât de mult vizavi de alte țări?”.
Însuși conceptul de mass-media nu e înțeles în sensul lui adevărati. Auzim, deseori, formularea „mijloace mass-media”, când, se știe ( cine știe!), că mass-media înseamnă mijloace de informare în masă. Termenul medium ( la plural media) este un cuvânt de origine latină, transplantat într-un ansamblu anglo-saxon. El desemnează în principiu procesele de mediere, mijloacele de comunicare și se traduce, în general, cu expresia comunicațiile de masă. Deci media= mijloace de comunicare; mass-media =mijloace de comunicare pentru un mare public, un public de masă. Constat că Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, publicat de Academia Română în 2007, acceptă ca fiind corectă formularea media ( presă scrisă și audiovizuală), cu exemplificarea media actuală, prin intermediul mediei actuale!.
Alteori, mai ales la televiziune, întâlnim apelative care țin de viața privată, cum ar fi: Costi (Rogozanu), Adi (Ursu), Gabi (Firea), Cristi (Borcea), Gigi (Becali), Gică (Hagi), Gică ( Popescu) etc.
Formulări stereotipe, clișee, limbajul șablon de genul : ” Sub aspectul săvârșirii…”, ” a rupt tăcerea”,
„l-a împușcat în zona capului” ( în zona capului sau în cap?).
De asemenea, un anumit post de televiziune seară de seară ne amenință cu știri bombă, cutremurătoare, uluitoare, în ediții speciale, incendiare!
În limbajul media, se vorbește despre șeful statului, când, de fapt,e vorba despre președintele țării! Același lucru în cazul cuvântului primul ministru (pentru prim ministrul , nu numărăm miniștrii- primul, al doilea etc., ci arătăm prin acest cuvânt importanța lui, calitatea lui.).
Limba de lemn nu a dispărut din mass-media. Ea exprimă clișeele încremenite ale unei anumite ideologii, ale unei anumite gândiri.
Improprie e și exprimarea „în direct”, deși s-a încetățenit. Există patru tipuri de comunicare: directă (față în față), indirectă (prin intermediul scrisului), multiplă (prin intermediul tiparului) și colectivă (prin mass-media).
Limba din mass-media e considerată ca model pentru un public nepretențios. De aceea, responsabiliatea jurnaliștilor, grija lor pentru o exprimare corectă, expresivă este foarte mare. Majoritatea ziariștilor scriu și vorbesc într-o curată limbă română. Grija pentru demnitatea și înnobilarea limbajului nu este numai a scriitorului sau a profesorului de limba română, ci a noastră, a tuturor, ea reprezintă marca noastră identitară.
Trebuie să apărăm și să sporim frumusețea limbii prin necontenita cultivare a ei, prin diagnosticarea și anularea a tot ceeea ce-i amenință structura, fondul ei sănătos, autentic.
Eu sunt optimist, sunt convins că limba evoluează în permanență și că își va afirma în continuare frumusețea și noblețea ei, așa cum au caracterizat-o marii noștri ziariști și scriitori.
Pentru cultivarea limbii române ar fi necesară o rubrică permanentă , gen Cum scriem, cum vorbim la toate posturile de radio și televiziune, precum și în presa scrisă.
În încheiere, cu voia dvs, două poezii care îmi aparțin, publicate de Pr. Prof. Univ. Dr. Theodor Damian în revista Lumină Lină/Gracious Light, din New York, ca omagiu adus limbii române:
Limba în care trebuie să vorbim
e limba sufletului
ea nu are neapărat
nevoie de cuvinte
e limba credinței
a unirii în cuget și simțiri
a unui ideal comun, identitar,
numai în tăcere ne regăsim
nu în muțenie
eu mă rog lui Dumnezeu
în tăcere
nu am nevoie de intermediari
tăcerea e limbaj
e un mod profund de a comunica
e o întâlnire în duh
putem vorbi tăcând
în orice limbă
dar dacă e să vorbim
de o anume limbă,
atunci limba română,
mama noastră a tuturor,
e începutul și sfârșitul
tuturor lucrurilor
limba română este o taină
este sacră
eu m-am născut în limba română
cu numele de Ion
tu te-ai născut în limba română
cu numele de Maria
Ion și Maria formează un tot
numai în limba română
noi vom trece
ne vom petrece
dar limba română
va rămâne în veac
în eternitate
cu toate frumusețile ei
vorbind despre noi
ca vuietul mării
în scoică.
Limba română, pavăza mea
Limba română mă apără,
la adăpostul ei mă simt întreg,
pot să respir, să visez, să zbor,
numai în limba română,
pot să beau apa pură a izvoarelor,
să privesc uimit căderea zăpezilor,
cu fulgi mari, imaculați,
care plutesc ca niște îngeri
peste ținuturi îndepărtate,
pot să gândesc, să iubesc și să scriu
numai în limba română
care mă apără de invazii străine, vulgare,
păstrându-și puritatea dintâi
ca la o permanentă naștere.
Ion HAINEȘ
