Când poetul Vasile Moldovan m-a rugat să scriu prefața acestui volum de senryu, m-am scărpinat un pic în chelie, neștiind cât de cunoscător în domeniu este publicul țintă. Până la urmă m-am decis să plec de la ipoteza cea mai defavorabilă. O, nu, nu mă refer la analfabeți, ci la un public care nu știe prea multe despre lirica de sorginte niponă. Așadar…
Pentru cititorii mai puțin avizați, care n-au auzit până acum de senryu, vin cu o mică introducere. În Japonia, de-a lungul perioadei Edo (1600-1868), mari maeștri precum Matsuo Bashō, Yosa Buson și Kobayashi Issa scriu versuri sub formă de tristih cunoscute în epocă drept hokku. Abia spre sfârșitul sec. XIX aceste poeme au primit denumirea, retroactiv, de haiku. Multă vreme, haiku-ul era o preocupare exclusivă a elitelor.
Prin sec. XVII, oamenii de rând au început și ei să scrie haiku, fără să respecte regulile de bază stabilite de înaintași. A început să fie descrisă, de multe ori cu umor, viața cotidiană și natura umană, în locul naturii propriu-zise. Karai Hachiemon (1718-1790), care își publica propriile haikuuri sub pseudonimul literar Karai Senryu (în traducere “salcia de pe mal“), a început să culeagă aceste poeme, să le sorteze și să le publice într-o antologie care, în timpul vieții lui, a ajuns la 23 volume. Ulterior, în onoarea lui, tristihurile de gen au fost denumite senryuri.
Iată unul din poemele scrise de Karai Senryu:
Hoțul
pe care l-am prins
era fiul meu
La noi în țară, cel care a impulsionat puternic apariția haiku-ului după 1990 a fost Florin Vasiliu, fondatorul Socie-tății Române de Haiku. Ulterior, au apărut și în provincie cenacluri de haiku, cel mai important fiind cel din Constanța. Nu trebuie omis aportul lui Corneliu Traian Atanasiu, care promovează cu succes haiku-ul prin intermediul internetului.
În limba română, senryuri au fost publicate fie strecurate în volume de haiku, fie în câteva antologii, editate de Valentin Nicolițov, președintele Societății Române de Haiku. Dar volumele de autor care conțin exclusiv senryu pot fi numărate pe degetele de la o mână – Jules Cohn Botea, Manuela Miga, Iulian Dămăcuș, Eugen Deutsch și, ultimul din listă cu voia dumneavoastră, Dan Norea. Dintre toți, Jules Cohn Botea este considerat în mod unanim maestrul incontestabil al genului. Iată un senryu cunoscut al acestuia:
Sunt tare bolnav.
Voi lua medicamente
să mor sănătos!
Cu acest volum, se mai adaugă un deget. Vasile Moldovan este un vechi și cunoscut autor de haiku, fost președinte al Societății Române de Haiku timp de două mandate, participant de succes la concursurile internaționale, autor al unor volume de haiku și poeme într-un vers, prezent în numeroase antologii de gen. Dar în materie de senryu, volumul de față constituie un debut.
La prima vedere (și chiar la a doua și a treia), senryul are multe în comun cu epigrama – esențializarea unei idei în trei, respectiv patru versuri, satira, umorul, ironia și autoironia. În calitate de vechi practicant al celor două genuri, am scris acum câțiva ani un articol intitulat “Studiu comparativ între două genuri scurte – epigramă și senryu”. Voi extrage de acolo câteva paragrafe, fără a mai folosi ghilimele.
Senryul are aceeași formă fixă cu haikuul – trei versuri cu lungimea silabelor de 5-7-5. Voi ignora aici controversele legate de diferențele dintre silabele japoneze (onji), românești și englezești, precum și de imposibilitatea traducerii cu păstrarea metricii 5-7-5. Ce ne interesează pe noi sunt diferențele dintre haiku și senryu, oarecum paralele cu cele dintre catren și epigramă.
William Higginson ne dă cea mai succintă definiție “Senryu – Comedia umană”. Edward Weiss susține că un senryu este exact ca un haiku, cu deosebirea că subiectul lui are de-a face cu orice altceva în afară de natură. În “Akita International Haiku Network” se adaugă încă un atribut, umorul. Mai exact, un poem serios despre natură este în mod cert un haiku. Dacă are umor și tratează natura umană, este cu siguranță un senryu. Dar ce ne facem cu celelalte două combinații, poem umoristic despre natură sau poem serios despre natura umană? Onishi Yasuyo spune: „Dacă cineva mă întreabă prin ce diferă senryu de haiku, îi spun că singura distincţie care poate fi făcută este numele autorului”. Aceasta înseamnă că, dacă autorul e cunoscut ca scriitor de haiku, poemele pe care le scrie sunt haikuuri; iar dacă e cunoscut ca scriitor de senryu, atunci poemele sale sunt considerate senryuri. Există și voci (la noi Manuela Miga) care susțin că haikuul modern trebuie să includă senryul, cu alte cuvinte nu e cazul să ne punem problema dacă un poem este haiku sau senryu – toate sunt haikuuri.
Cum autorul, adică eu, trebuie să aibă și el o părere, susțin aici liberul arbitru. Orice autor își poate defini un poem ca haiku sau senryu, după propriile criterii. Mai mult, orice cititor poate face același lucru. Iată, eu declar aici că următoarele poeme sunt senryuri, cu toate că autorii, la vremea lor, le-au denumit haikuuri:
Matsuo Bashõ
În coliba mea
tot ce pot să vă ofer
e că ţânţarii sunt mici
Radu Patrichi
Bătrânul spre poartă –
cățelul fuge-nainte
la birtul din colț
În concluzie, iese în evidență o calitate comună a celor două genuri: fie catren cu versuri scurte, fie tristih de forma 5-7-5, ambele îți pun inteligența la încercare – te obligă să spui multe în silabe puține. Politicienii sunt invitați politicos să nu încerce abordarea acestor genuri.
Marea diferență între epigramă și senryu este tipul umorului. Epigrama are de obicei un umor suculent, dacă e bine făcută te face să izbucnești în hohote din prima secundă.
Senryul e ca o pișcătură de țânțar, are un umor subtil, bonom și uneori un pic acid, te face să zâmbești și atât. Dacă e bine făcut, nu zâmbești în prima secundă, dar în a doua sau chiar a treia, cu siguranță.
Cum și epigrama și senryul au drept principal subiect natura umană, ambele încercând să creeze insectare umane, e normal ca tematicile abordate să fie identice – vremuri, politică și politicieni, bețivi, vârsta a treia, relații în familie, soacra, polițiști, șomajul, situația dezastruoasă din școli, din spitale, drama intelectualului, conflictul între generații, șpaga și corupția… În volumul de față, autorul atinge câteva din aceste teme, ba chiar poemele sunt grupate pe acest criteriu. Iată titlurile succesive ale capitolelor: Haz de necaz, Dragoste cu toane, Bătrâna sperietoare, Chefliul satului, Bestiar hazliu, Omul de zăpadă.
Situația se repetă și din punct de vedere al mijloacelor artistice utilizate – în epigramă și în senryu sunt aceleași. Motivul este de data aceasta al doilea atribut comun – umorul. Toți umoriștii, indiferent de gen, apelează cam la aceleași mijloace pentru a stârni hohote sau măcar zâmbete. În continuare voi ilustra, prin poemele din volum, mijloacele artistice utilizate de autor.
Paradoxul
Pană de curent – Nu se poate!
abia acum pot să văd un cerșetor sănătos
luna și stelele la poarta spitalului
Antiteza
Câinele traversează Pe frânghia de rufe
pe trecerea de pietoni… o rochie de mireasă
stăpânul pe aiurea între scutece
Elipsa
Bidiviii Prins în flagrant
se opresc dintr-odată… țânțarul nu apucă
ultima crâșmă să-și ceară scuze
Omonimia
Promovat – Vreme în schimbare –
din chefliu al satului soția tot mai rece
un simplu turnător amanta în călduri
Polisemia unei expresii
Ființe cucernice – Luna cadourilor –
curtea bisericii plină ea i-a pus coarne
de vacile Domnului el i-a dat papucii
Calamburul
Stând la coadă A rămas tablou –
în shopul second-hand și-a surprins partenera
marfă proaspătă pozând pentru nud
Ironia
Paznic adormit – În podgorie
câinele lup veghează o nouă sperietoare –
în locul lui bețivul satului
Autoironia
S-a mai dus un an… În buzunarul meu
privind pe furiș într-un ciob ca și-n cel al sperietorii
la gura știrbă nici o lețcaie
Finalul surprinzător
Toată lumea trece După alegeri
la ora de vară învinși și învingători
doar cocoșul nu în același tomberon
În final, dragi cititori, vă sfătuiesc să citiți rând cu rând toate poemele! N-am citat aici decât o mică parte din bijuteriile prezente în carte. Cu siguranță, volumul merită să-i rezervi un centimetru din raft în biblioteca personală. Lectură plăcută!
Dan NOREA
