Cronici radiofonice 1931-1934, autor Delia DUMINICĂ
Când în urmă cu cinci ani, am încheiat lectura temeinicei și pasionantei monografii pe care doamna Delia Duminică a dedicat-o lui Tudor Teodorescu-Braniște[1], omul, scriitorul, gazetarul, constructorul unor importante edificii care s-au înscris în istoria presei românești, m-am întrebat ce ar fi spus omul de o modestie fără margini, lipsit de orgolii, când ar fi primit și ar fi citit această carte? Așa cum l-am cunoscut, în deceniul de la sfârșitul vieții sale, sunt sigur că Tudor Teodorescu-Braniște ar fi privit cu sfiala care l-a caracterizat întreaga viață, cuvintele adevărate despre locul însemnat pe care l-a avut timp de câteva decenii în existența agitată și dramatică a presei românești. Prea multe se abătuseră asupra lui, fiindu-i dat să bea până la fund paharul cu otrava ingratitudinii, a nerecunoștinței, a răutății care dospea în sufletele oamenilor ce îi fuseseră în preajmă și se bucuraseră de sprijinul lui imediat și eficient, ca acum să nu se mire că cineva din generația cea mai tânără, care nu l-a cunoscut, se apleacă dorind și izbutind să spună adevărul despre sensul vieții și operei lui.
Și iată că după câțiva ani, doamna Delia Duminică ne înfățișează o nouă fațetă a personalității ziaristului: cea de cronicar radiofonic, pe care a ilustrat-o încă din anii de început ai acestei instituții. Se știa despre emisiunile sale radiofonice. Unele erau citate de istorici ai Radiodifuziunii Române, dar ele rămăseseră timp de mai bine de opt decenii în Arhivă. Cum îi era obiceiul când vorbea despre sine, Tudor Teodorescu-Braniște devenea parcimonios. De aceea l-a evocat pe Nicolae Iorga, pe care îl urmărise fascinat din „camera de alături” a studioului de unde savantul rostea conferințele sale radiofonice, având înaintea sa doar un carton de mărimea unei cărți de vizită pe care își notase câteva idei. Și cu darul improvizației, pe care l-a avut ca nimeni altul, alcătuia o conferință în care ideile izvorau limpezi, se desfășurau logic, mergând cu forța cuvântului său drept la inimile ascultătorilor. Sau îl evoca pe Vasile Voiculescu, subliniind rolul eminent pe care scriitorul l-a avut în structurarea emisiunilor culturale ale Radiodifuziunii Române.
Datorită gestului curajos al doamnei Delia Duminică, emisiunile lui Tudor Teodorescu-Braniște câte ni s-au păstrat în Arhiva Societății Române de Radio văd pentru prima oară lumina tiparului. Alcătuitoarea ediției a avut de înfruntat greutăți, care puteau să-l descurajeze pe orice temerar istoric. Am văzut manuscrisele lui Tudor Teodorescu-Braniște din Arhiva Societății Române de Radio în anii când am alcătuit în aceeași arhivă edițiile Sfaturi pe întunerec, de Nicolae Iorga, și Cărți noi – cronici radiofonice 1929-1947, de Perpessicius, și nu o dată mi-am spus că starea de degradare a filelor lui Tudor Teodorescu-Braniște, scrise cu creionul, pe o hârtie care nu era de cea mai bună calitate, va fi o piedică insurmontabilă în calea editării lor.
Și, totuși, le avem acum înaintea ochilor, transcrise cu acribie de o cunoscătoare a operei lui Teodorescu-Braniște și ne dăm seama că valorificarea lor publică nu se reduce – ceea ce n-ar fi însemnat deloc puțin – doar la istoria radioului românesc, ci conturează o imagine a vieții noastre culturale din perioada 1931-1934. Perioadă în care o „mare criză economică”, pornită în 1929 din Statele Unite ale Americii, se abate nemilos asupra țării noastre, aducând „curbele de sacrificiu”, cu urmări atât de dureroase pentru oamenii de rând, perioadă în care instabilitatea politică se cronicizează, iar extremismul își face simțită prezența, culminând cu asasinarea la 29 decembrie 1933 a primului ministru I. G. Duca.
Ne-am fi așteptat ca Tudor Teodorescu-Braniște să fie chemat la Radio în calitatea sa de eminent comentator al vieții politice și sociale românești, așa cum se afirmase de la începuturile prezenței sale în arena gazetăriei noastre. În vremea aceea, Radioul era o tribună eminamente culturală. Și Tudor Teodorescu-Braniște, gazetar independent și om de o vastă cultură, află aici posibilitatea de a realiza una din cele mai sesizante imagini ale vieții culturale românești, văzută în corelație cu viața socială și mentalitatea acelui timp. Pentru că, în anii aceia, cultura românească avea să cunoască una din splendidele ei perioade de înflorire, care – ca să dăm doar un singur exemplu – a consacrat anul 1933 drept anul de vârf al romanului românesc.
Tudor Teodorescu-Braniște privește fenomenul cultural într-o modalitate tridimensională: autor – editor – public pentru carte; iar pentru teatru politică repertorială – interpret – public. Nu-și arogă drepturi de cronicar literar sau teatral și spune aceasta în emisiunile lui. Urmărește fluxul și refluxul fenomenului editorial și teatral, încurajând și recomandând ceea ce i se pare pozitiv, nou, menit să rămână, chiar dacă semnalarea sa se realizează doar în câteva rânduri, cum e cazul romanului Întoarcerea din Rai de Mircea Eliade. Sigur, criteriile lui de apreciere sunt cele ale sfârșitului de secol al XIX-lea, primele două decenii ale veacului al XX-lea, fapt evident în analiza amplă pe care o dedică romanului Răscoala de Liviu Rebreanu, capodoperă a prozei românești. Dar considerațiile sale vor îmbogăți nu numai bibliografia operelor respective, ci vor întregi imaginea receptării unor autori și opere reprezentative.
A avut o pasiune pentru teatru. Nu a făcut parte din tagma cronicarilor dramatici profesioniști, deși a scris și sub acest frontispiciu. A fost un iubitor al teatrului, a realizat, cum se vădește și în aceste pagini, portrete memorabile de interpreți – Iancu Petrescu, Tony Bulandra – a pus în evidență valoarea comediei Titanic Vals de Tudor Mușatescu și a comediei Gaițele de Alexandru Kirițescu, cele două piese care s-au bucurat de un mare succes în perioada amintită și au rămas în istoria dramaturgiei române. Nu era snob: recomanda – ca să dăm doar un singur exemplu – dramatizările izbutite după opere ale dramaturgiei universale și românești.
Tudor Teodorescu-Braniște nu excludea niciunul din factorii care ușurau sau împiedicau accesul la cultură al unor pături largi ale populației, cum ar fi prețul cărții sau al biletului de intrare în sala de teatru, dorința de evadare și de destindere, setea de senzațional etc. Urmărea fluxul și refluxul interesului public, factorii sociali, psihologici și economici care îl apropiau sau îl depărtau de cartea bună, sau de spectacolul de calitate.
Ziaristul se vădește un observator al fenomenului cultural, integrat în viața de toate zilele a societății românești, aflată într-un echilibru instabil, scriitorul ne apare încă o dată cu darurile sale de a recompune atmosfera vremii în articulațiile ei sociale și spirituale.
Doamna Delia Duminică își vede răsplătită munca de cercetător al istoriei presei românești, prin această ediție care îmbogățește portretul marelui ziarist Tudor Teodorescu-Braniște și aruncă fascicole de lumini asupra evoluției noastre spirituale. Fapta sa trebuie interpretată cu elogiile meritate.
Valeriu Râpeanu
București, 18 februarie 2020
[1] Delia Duminică, Tudor Teodorescu-Braniște – 50 de ani de ziaristică morală, Editura Sitech, Craiova, 2015.
