O istorie de 70 de ani, povestită într-o seară de gală la Teatrul Colibri
Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova celebrează cu bucurie și emoție șapte decenii de povești în cadrul Galei Colibri 70, marți, 10 decembrie 2019. Evenimentul reunește la Craiova creatori din teatrul de animație de aici și din țară, directori ai unor importante instituții de profil din România, autorități locale și județene.
Gala va fi prefațată de întâlnirea profesională Retrospective și perspective ale teatrului de animație și ale teatrului pentru copii, la ora 11:00, în Sala Studio. Participă la această întâlnire și oaspeți din țară, reprezentanți ai Teatrului Ion Creangă București: Gabriel Coveșeanu – manager, Gabriel Iencek – director artistic, Alina Moldovan – consultant artistic și Ioan Valentin Vasilescu – referent; Adrian Găzdaru – managerul Teatrului Excelsior București, Emanuel Petran – managerul Teatrului de păpuși Puck Cluj-Napoca, Gavril Cadariu – manager și Alina Nelega – dramaturg, consultant artistic la Teatrul pentru copii și tineret Ariel Târgu Mureș; prof. univ. dr. Oana Leahu – decan și Gavril Siriteanu – scenograf, artist plastic la Universitatea de Arte Târgu Mureș; Mihaela Soloceanu – managerul Teatrului Arlechino Brașov, scenografa Mariana Pachis din București și Adela Moldovan – regizor și marionetist din Arad.
La ora 17:00 va fi vernisată Expoziția Colibri 70, în foyer-ul teatrului. Expoziția invită, de asemenea, la o călătorie de (re)cunoaștere cu uimire și încântare a creațiilor ieșite din mâinile oamenilor care împlinesc universul artei animației.
Seara, la Gala Colibri 70, de la ora 18:00, personaje dragi, din spectacole care au îmbogățit de-a lungul timpului repertoriul teatrului craiovean de păpuși și au dăruit bucurii multor generații de copii, își vor spune povestea, pe scenă, cu ajutorul actorilor Teatrului Colibri și al scenografei Mariana Pachis. Cunoscută publicului din Craiova din Festivalul Puppets Occupy Street ca omul care cerne idei în nisip, Mariana Pachis va ilustra în nisip fragmente dintr-o istorie de 70 de ani a artei animației în Cetatea Băniei.
Teatrul Colibri, denumit inițial Teatru de Păpuși, a fost înființat în anul 1949, ca secție a Teatrului Național „Marin Sorescu“. A dobândit personalitate juridică în 1956, iar din 1998 este cunoscut ca Teatrul pentru copii și tineret Colibri.