O zi frumoasă de noiembrie. Soarele strălucea pe bolta senină creând o atmosferă pe care ne-am obișnuit să o numim de toamnă românească.
Credem că acest moment recreativ ar fi fost avut în vedere de organizatorii unei excursii gratuite și oferite din suflet celor 21 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Hadrian Daicoviciu” din Orăștioara de Sus.
Este vorba despre elevii care în perioada cursurilor stau la internatul școlii, iar organizatori au fost angajații Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Împreună cu profesorii însoțitori, acești elevi au vizitat instituția organizatoare unde, din partea inspectorului școlar general, prof. dr. Maria ȘTEFĂNIE (în foto), au primit câte-o carte fiecare.
Oaspeții veniți în orașul reședință de județ au vizitat cu această ocazie Muzeul Civilizației Dacice și Romane și Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva. Au făcut incursiune pe Cetatea Devei, relaxare la Aqua Land, au vizionat film 3D la Cinema City Deva etc.
Astfel, în fiecare din elevii participanți la această activitate recreativ-educativă s-a produs „o scânteie” venită din adâncul inimii și care va dăinui mai departe, din măsura dorinței lor de autodepășire la învățătură, a hărniciei și a unei continue căutări de fapte frumoase.
În finalul activității, inspectorul școlar general, prof. dr. Maria ȘTEFĂNIE, ne-a declarat în exclusivitate: „Adresez mulțumiri Primăriei Municipiului, Liceului cu Program Sportiv „Cetate” și conducerii Centrului Cultural „Drăgan Muntean” pentru implicarea în organizarea acestei activități de suflet. Împreună am oferit o experiență inedită acestor copii minunați!”
Ioan Vlad
Georgeta-Ileana Cizmaș