◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024

EXEMPLU TONIFIANT AL PROPRIEI VOCAȚII (dialog blitz cu prof. univ. dr. ing. Victor VAIDA)

            Prof. univ. dr. ing. Victor VAIDA încă din tinerețe și-a încrustat adânc în fibra esențială a ființei sale, în conștiința cu care și-a croit și scrutat prin timp dorința, voința de a fi mereu el însuși.

            Totul însă, prin energia personalității sale exemplare, străbătând în viață ca un fir roșu, prin efort tenace, deplin stăpân pe destinul său.

            Pentru a afla amănunte i-am adresat întrebarea: Ce ne puteți spune despre D-vs. punctând felul în care v-ați împlinit aspirațiile, arcul voltaic al personalității?

            – Sunt fiu al satului Cinciș-Cerna, comuna Teliucu-Inf., județul Hunedoara, din părinți țărani, Elisaveta și Abel. Mă mândresc cu originea mea țărănească. Primele 4 clase primare le-am urmat în satul natal, următoarele 3 clase la Teliucu-Inf., centrul comunei, iar liceul la Hunedoara, pe care l-am absolvit în 1963. Am urmat cursurile Facultății de Electrotehnică, Secția Electroenergetică din cadrul Institutului Politehnic Timișoara, pe care am absolvit-o în 1968.

            Îmi amintesc cu drag și recunoștință de profesorii și învățătorii noștri, care au muncit conștiincios pentru pregătirea viitorului nostru.

            În satul natal am locuit până la absolvirea facultății, timp în care am participat la viața de familie țărănească și a satului natal. Am mers la școală și la biserica din sat, am participat la muncile câmpului și creșterea animalelor, mai ales vara în vacanță, am mers cu colinda, am participat la nedei și baluri în sat și în satele vecine, am  jucat fotbal în sat și în echipa minerilor din Teliucu-Inf. etc.

            Îmi amintesc cu drag de locurile natale, de locuitorii satului natal, de rude, prieteni și colegi, dar înainte de toate  de părinții mei cinstiți, harnici și credincioși.

            La terminarea facultății, având rezultate bune, am primit repartiție guvernamentală la Trustul Energomontaj București din cadrul Ministerului Energiei Electrice, care a executat toate centralele electrice din țară. Această repartiție îmi dădea dreptul să-mi fac buletin de București și să-mi stabilesc domiciliul definitiv aici, lucru ce nu l-am făcut, lucrând în diferite locuri în țară și în străinătate. La 1 septembrie 1968, am început activitatea ca inginer pe șantirul termocentralei Mintia – Deva, nu departe la locurile natale. După 2 ani și jumătate am fost selectat să fac o specializare de aproape 3 ani în Republica Federală a Germaniei, la firma Simens, în domeniul centralelor electrice și nucleare și sisteme energetice. Am fost inginer de punere în funcțiune, cea mai înaltă calificare în domeniul realizării și punerii în funcțiune a instalațiilor energetice, la Centrala Nucleară Biblis (Germania) (1200 MW+1300 MW), cea mai mare din lume la acel moment.

            La terminarea perioadei de specializare m-am întors acasă, pentru a participa la dezvoltarea țării mele alături de români, deși în acele vremuri mulți părăseau ilegal țara. Acum, după 50 de ani activitate, privind în urmă, sunt fericit că am ales această variantă.

            După întoarcerea acasă, m-am căsătorit cu Vaida Elena Lucia Lia, medic și avem împreună doi copii: Anca-Elena, absolventă a Facultății de Matematică-Informatică București, informatician și Mihai-Victor, absolvent al Facultății de Automatică-Calculatoare, inginer la Timișoara.

            După întoarcerea în țară, deși mi s-au oferit locuri de muncă în București, am rămas aici doar un an, după care am plecat să lucrez în continuare în cele mai mari șantiere energetice  ale țării, ale termocentralelor Rovinari, Turceni, Mintia și apoi am participat la exploatarea acestora, unde am îndeplinit funcțiile de director general, director tehnic sau director de dezvoltare.

            În anii 1991-1995 am activat la RENEL (urmașul Ministerului Energiei Electrice) îndeplinind funcțiile de președinte-director general sau vicepreședinte cu producția, transportul și distribuția energiei electrice, coordonând toată activitatea Sistemului Energetic Național.

            În paralel cu activitatea din Sistemul Energetic, am activat în învățământul superior la facultăți de energetică sau electrotehnică din Universitățile tehnice: Oradea, Timișoara și Petroșani predând peste 20 de ani, mai multe cursuri de specialitate în calitatea mea de profesor universitar. Sunt autor sau coautor la 20 de cărți și peste 200 articole cu teme din domeniul energetic.

            În anul centenarului am lansat 2 cărți: ,,Centenarul Energeticii Românești’’ sub egida Academiei României, care este o istorie a energeticii românești, și care doresc să fie un omagiu adus românilor care au luptat pentru drepturile naționale și sociale și unitatea poporului român, dar și un omagiu adus tuturor energeticienilor (personalități, specialiști și lucrători) care au realizat electrificarea României și Sistemul Energetic Național și ,,Istoria Bisericii Ortodoxe din Deva”, care doresc să fie un omagiu adus românilor care au luptat pentru drepturile naționale și sociale și ale Bisericii Ortodoxe.

            Am făcut și fac parte din conducerea mai multor Asociații și Societăți Științifice, Sociale sau Culturale, naționale și internaționale: UNIPEDE Paris (Uniunea Internațională a Producătorilor și Distribuitorilor de Energie Electrică); Comitetul Român al Consiliului Mondial al Energiei (președinte); Societatea Inginerilor Energeticieni din România (președinte); EUREL Bruxelles (Convenția Asociațiilor Naționale a Inginerilor Electricieni din Europa (președinte); ELPEGA (Patronatul din Energie, Petrol și Gaze (președinte); Asociația „Cincișenii” (președinte) etc.

De asemenea, am îndeplinit și alte demnități: deputat, prefect, viceprimar al Primăriei Județului Hunedoara etc.

            – Gânduri de viitor…

            – Sunt în al 51- lea an de activitate. Nu m-am oprit. În acest an a apărut cartea „Centenarul Energeticii Românești. Manifestări omagiale”, care cuprinde lucrările prezentate în 2018 – Anul centenarului Marii Uniri, la 11 conferințe, simpozioane sau mese rotunde pe care le-am organizat în țară și la Chișinău.

            Sper să finalizez până în toamnă o carte de suflet „Satul Cinciș și celelalte sate de pe Valea Cernei. Monografie” și care să fie lansată în acest an. Această carte doresc să fie un omagiu adus părinților mei.

            De asemenea, am în fază avansată cartea „Centralele termoelectrice din România. Monografie”, care sper să fie lansată anul viitor.

            Un proiect în desfășurare al Asociației „Cincișenii” este dezvoltarea Muzeului satului Cinciș-Cerna, urmașul fostului muzeu al școlii din satul meu natal, strămutat în 1962, împreună cu satele Cerna, Moara Ungurului, Baia lui Crai și Bălana.

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *