La Editura eLiteratura, Nicolae Mareș, fost diplomat, scriitor și publicist, a publicat cartea ”Mihai Eminescu în literatura polonă. Studiu și antologie română-polonă.”
Este un studiu consistent, însumând 459 pagini, structurat în 3 părți: ”Eminescu în limba polonă”, ”Antologie de poezii eminesciene traduse în polonă”, ”Cronologie”, precedate de prefața ”Un captivant spectacol intelectual,” semnată de criticul literar Alex Ștefănescu și de
Cuvântul autorului ”Eminescu în limba polonă sau despre un strălucit meteor.”
După cum afirmă Alex Ștefănescu, cartea are la bază o documentație bogată a relației lui Mihai Eminescu cu istoria și cultura poporului polonez, ”Nicolae Mareș regândește gândirea lui Eminescu, oferindu-ne un captivant spectacol cultural.”
Partea I ”Eminescu în limba polonă” cuprinde 13 subcapitole în care sunt analizate supoziția că Eminescu ar fi de origine poloneză, contribuția lui Eminescu la studierea istoriei Poloniei, similitudini între Eminescu și Chopin, Eminescu în grafica poloneză, contribuția unor personalități românești la promovarea culturii române în Polonia și, în mod deosebit, a lui Mihai Eminescu, traduceri ale poeziei lui Mihai Eminescu în limba polonă.
Autorul apreciază, în mod deosebit, profunzimea cunoștințelor lui 
Eminescu despre istoria Poloniei, pe care puțini dintre contemporanii săi le aveau și îl consideră un predecesor al marilor istorici.
Studiile lui Eminescu asupra Poloniei datează mai ales din perioada vieneză sau/și berlineză.
În manuscrisul eminescian despre istoria Poloniei se găsesc însemnări de valoare despre aspectul demografic al Poloniei, denumirile de leși și polonezi, importanța șleahtei poloneze pentru menținerea libertății țării, creștinarea polonilor etc.
Dintre conducătorii polonezi de o apreciere deosebită din partea poetului român se bucură Cazimir cel Mare ”cel care a regularizat frontierele de vest și de nord, a încercat și-a reușit să-și recupereze o parte din teritoriile pierdute, iar parțial, a compensat pierderile din vest cu o nouă expansiune în est, apropiindu-și fruntariile de Moldova.” La acestea se adaugă ”devoltarea economică nemaicunoscută, creșterea bunăstării populației, modernizarea așezărilor agricole, dezvoltarea orașelor și a rolului lor în creșterea comerțului și mineritului.” Pe bună dreptate despre el se spunea ”că a găsit Polonia în lemn și a lăsat-o în piatră.”
De asemenea, este menționată și Hedviga de Anjou, fiica lui Ludovic cel Mare, declarată rege al Poloniei.
În manuscrisul eminescian se fac referiri și la cronicari români și polonezi: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Kromer, Strzjkowski, Piasecki, Tadeus Czacki.
Se oferă date despre comerțul româno-polon în Evul Mediu și este relatată vizita lui Hasdeu la Cracovia.
Un subcapitol este dedicat similitudinilor și paralelelor dintre Eminescu și Chopin, având ca punct de plecare studiul realizat pe această temă de prof.univ.dr. Carmen Manea, fostul șef al Catedrei de Pian General al Universității Naționale de Muzică din București, cât și aprecierile făcute de Cella Delavrancea.
Printre asemănările dintre Eminescu și Chopin sunt menționate: genialitatea celor două personalități, lirismul, aplecarea spre mitologia națională, spiritul eliberat de orice constrângeri, detașarea de lumea comună, aspirația spre libertate și plenitutudine etc.
Creația lui Mihai Eminescu i-a preocupat și pe graficienii polonezi: Leonard Salmen, Witold Rola Pierkarski.
Leonard Salmen timp de 30 de ani a fost interesat de poezia eminesciană care i-a inspirat un număr impresionant de creații grafice: 95 de planșe și 639 de imagini, majoritatea imprimate pe cărți poștale.
Witold Rola Pierkarski, originar din Cracovia, stabilit în România, s-a remarcat, în special, prin ilustrațiile inspirate de poezia ”Floare albastră.”
De asemenea, sculptorul polonez Wladimir Hegel, stabilit în România în 1888, a realizat primul monument dedicat lui Eminescu amplasat în fața Ateneului Român.
Alte capitole ale cărții sunt dedicate traducătorilor polonezi ai operei lui Mihai Eminescu dintre care spații mai ample li se rezervă poeților Emil Zegadłowicz, Stanislaw Ryszard Dobrowolski, Kazimiera Iłłakowiczówna.
Emil Zegadłowicz, poet și traducător, a fost fascinat de personalitatea poetului român pe care l-a numit ”cel mai strălucit meteor” și poezia lui ”un fenomen al naturii”, ”un element, o eflorescență a firii.” La moartea poetului a scris eseul ”Nemuritor și rece.” A realizat traduceri foarte reușite ale unui număr de 26 de poezii eminesciene pe care le-a publicat într-un florilegiu în anul 1933. Acesta are o introducere scrisă de Nicolae Iorga și atașat eseul biografic ”În Nirvana,” semnat de I.L. Caragiale.
În predoslovia cărții Emil Zegadłowicz afirma: ”Doresc ca această poezie, care cu o aripă atinge viața și tot ceea ce se leagă de ea, iar cu cealaltă frizează eternitatea, doresc ca ea să devină la fel de apropiată, așa cum mi-a fost și mie; fericirea de a mă afla în interiorul ei a constituit pentru mine cel mai frumos și mai nobil dialog din viața mea.”
Antologia realizată de Emil Zegadłowicz s-a bucurat de aprecierea contemporanilor, atât polonezi cât și români. Din partea României autorul a primit distincția Meritul Cultural și a fost invitat la cursurile Universității Populare de Vară de la Vălenii-de-Munte unde l-a întâlnit pe Nicolae Iorga de a cărui personalitate a fost impresionat. De asemenea, a fost ales în conducerea Asociației Culturale Româno-Polonă.
Stanislaw Ryszard Dobrowolski în anii 60 a realizat un nou florilegiu care conține 44 de poezii traduse de el însuși din poezia eminesciană.
Kazimiera Iłłakowiczówna, poetă, în calitate de diplomat și refugiat în România în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial a fost impresionată de valorile peisagistice și culturale ale României, a realizat scrieri cu o mare valoare culturală, sociologică, folclorică despre țara noastră și a tradus din poeziile lui Mihai Eminescu.
Papa Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtla) , de origine poloneză a rostit în românește în Piața Sfântul Petru din Roma poezia ”Rugă” de Mihai Eminescu și i-a pomenit numele în timpul vizitei pe care a efectuat-o în România în zilele de 7-9 mai 1999.
De asemenea, au realizat traduceri Włodzimierz Lewik, Danuta Bieńkowska etc.
Nicolae Mareș realizează ample și competente comentarii, la nivelul fondului, cât și al formei ale unui număr impresionant de traduceri în limba poloneză ale autorilor menționați, insistând asupra muzicalității versurilor, unul din obiectivele care i-a preocupat în mod deosebit pe traducători.
Printre poeziile analizate pot fi amintite: ”Împărat și proletar”, ”Se bate miezul nopții”, ”Lasă-ți lumea,” Ce te legeni”, ”Rugăciunea unui dac”, ”Și dacă”, ”De câte ori, iubito…”, ”Cugetările sărmanului Dionis”, ”Despărțire” etc.
Atenția autorului se îndreaptă și către personalități românești care au contribuit la mediatizarea culturii române în Polonia și îndeosebi a poetului național, precum: Aron Cotruș, în calitate de ministru plenipotențiar la Ambasada României în Polonia și Nicolae Iorga al cărui prim profesor de istorie a fost un polonez imigrant care i-a inspirat dragostea și interesul pentru poporul său.
Nicolae Iorga a semnat introducerea antologiei realizate de Emil Zegadlowicz și a ținut în Polonia trei conferințe dintre care una despre Mihai Eminescu.
Partea a II-a a cărții conține o antologie alcătuită din 44 de poezii eminesciene traduse în limba polonă și reproduse bilingv.
Partea a treia, după cum sugerează și numele ”Cronologie,” oferă o trecere în revistă a principalelor date ale vieții și activității lui Mihai Eminescu, cât și reflexii și gânduri despre acesta, aparținând scriitorilor români și universali: Tudor Arghezi, George Bacovia, Alain Bosquet, Ioan Slavici, George Bernard Shaw, Mircea Eliade, Nichita Stănescu, Emil Cioran, Veronica Micle, Silvia Pankhurst, Al. Vlahuță. De asemenea, sunt menționate câteva aspecte importante ale recunoașterii universalității poetului nostru național: anul 1999 a fost declarat de către UNESCO ”Anul Eminescu” și ”Luceafărul” a intrat în Guinness Book of Records ca fiind cel mai lung poem.
Autorul exprimă gânduri de recunoștință pentru cei care s-au ocupat de opera lui Mihai Eminescu în Polonia și de nemulțumire față de autoritățile române care din 1989 încoace nu au mai făcut nimic pentru cunoașterea personalității poetului Mihai Eminescu în această țară: ”Dureros rămâne faptul că din 1989 până în prezent nimic despre Eminescu nu s-a mai petrecut în Polonia, în ciuda faptului că un institut așa-zis cultural funcționează de peste un deceniu la Varșovia.”
Cartea se remarcă prin unicitatea, rigoarea și profunzimea cercetării, având la bază o bună cunoaștere a limbii poloneze de către autorul ei, o documentare bogată și pertinentă, reliefând totodată, pasiunea acestuia atât pentru știință, cât și pentru artă, talentul de traducător, de istoric și critic literar, puterea de interpretare, spiritul comparatist, respectul pentru valorile autentic românești și integrarea lor în context universal.
Elena TRIFAN
