Ascultarea de Dumnezeu se manifestă prin ţinerea poruncilor Lui. Postul creştin este un timp liturgic, de nevoinţă, ce ne oferă putinţa curăţirii trupeşti şi sufleteşti. În cateheza ce urmează aflăm despre scopul şi importanţa postirii în viaţa creştinului.
I. Pregătirea aperceptivă
Prin jertfa pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos s-a dat lumii mântuirea obiectivă, creându-se astfel posibilitatea fiecăruia de a lucra la mântuirea subiectivă, personală – prin conlucrarea cu harul Duhului Sfânt primit la Taina Sfântului Botez. Între mijloacele prin care omul lucrează conştient şi liber la mântuirea personală se află şi postul, alături de credinţă, fapte bune etc.
II. Anunţarea temei
Pentru că ne aflăm la începutul Postului Naşterii Domnului, credem că este bine-venită această cateheză, în care vom puncta scopul şi importanţa postirii în viaţa creştinului.
III. Tratarea
Postul este reţinerea de la anumite alimente, abţinerea de la poftele şi dorinţele care ne întinează sufletul şi trupul (vorbe urâte, clevetiri etc.), dar şi încercarea de a înmulţi faptele bune, plăcute lui Dumnezeu şi înălţătoare pentru om (milostenia, vorba bună, stăruinţa în rugăciune, participarea cât de deasă la slujbele bisericeşti). Postul devine astfel calea pregătitoare a Sfintei Spovedanii, a Sfintei Împărtăşanii şi a Sfântului Maslu, a slujbei Aghesmei mici etc.
Temeiuri Scripturistice
a) În Vechiul Testament, postul apare atât ca pregătire sufletească şi trupească în vederea unui eveniment deosebit (primirea Tablelor Legii de către Moise, Iş. 34, 28-29; arătarea prezenţei lui Dumnezeu proorocului Ilie nu în vijelie, în cutremur sau în foc, ci în „adiere de vânt lin”, 3 Rg. 19, 8-12 etc.), cât şi ca semn al pocăinţei (salvarea cetăţii Ninive în urma postului ţinut de întreaga comunitate, Iona 3, 4-10). Reprezentative pentru practica postului sunt şi pasajele Dn. 1, 8-17 şi 10, 2-3, Os. 6, 6 sau Tob. 12, 8-9.
b) În Noul Testament accentul se focalizează pe post ca mijloc de luptă contra ispitelor şi puterii diavolului (Mt. 17, 21): postul de 40 de zile al Mântuitorului (Mt. 4, 1-11, Mc. 1, 12-13, Lc. 4, 1-13), ca mijloc de împlinire a acţiunii propovăduitoare (FA 13, 2-3; 14, 23) şi ca afirmare a trăirii creştine, în Hristos (1 Co. 7, 5; 2 Co. 6, 5 şi 11, 27; Ga. 5, 16-17 şi 22-26; 1 Ptr. 2, 11 şi 16 etc.).
Temeiuri Patristice: Numeroase scrieri patristice vorbesc despre modul postirii, despre importanţa acesteia în viaţa creştinului, ca participare la Taina Crucii şi Învierii lui Hristos. Dăm doar două exemple:
– „Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă! Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te dar înaintea lui Dumnezeu prin post. (…) Dacă ar domni postul, nu s-ar mai făuri arme, n-ar mai fi tribunal, n-ar mai fi închisori; pădurile şi pustiurile n-ar mai avea tâlhari, oraşele denunţători, iar mările piraţi. (…) Postul adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfe, de minciună, de jurământ strâmb” (Sfântul Vasilie cel Mare, Omilia I);
– „Iar dacă posteşti ca să arăţi oamenilor că posteşti, atunci, pe lumea cealaltă, te vei găsi ca într-o pustie: nu va fi nimeni care să te privească, pentru că de nicăieri nu se va vedea că ai postit. (…) Insulţi postul dacă vrei să te admire păcătoşii şi cei care nu postesc! (…) Iubeşte, dar, postul aşa cum trebuie, nu pentru alţii, ci pentru el însuşi! ” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei XX, II).
Reglementări canonice: posturile de căpetenie (can. 69 ap.); interzicerea postului atipic, sâmbăta şi duminica (can. 66 ap., 55 Trul., 18 Gangra); interzicerea nunţilor şi aniversărilor în post (ca. 52 Laod.); pregătirea prin post în vederea primirii Sfintei Euharistii (ca. 29 Trul., 41 şi 47 Cart.).
Clasificarea posturilor
– după asprime: ajunarea (abţinerea totală de la mâncare şi băutură, după modelul Mântuitorului, al Sfântului Ilie sau al lui Moise); postul aspru (cu legume şi fructe uscate, pâine şi apă, după modelul Sfântului Ioan Botezătorul); postul obişnuit (cu mâncare gătită care exclude alimentele de origine animală ca ouă, lactate, grăsimi, peşte, carne) şi postul uşor (cu dezlegări).
– după durată: postul de o zi (zilele de miercuri şi vineri – zile de tristeţe pentru trădarea şi crucificarea Mântuitorului; Înălţarea Sfintei Cruci – 14 sept.; Ajunul Bobotezei – 5 ian. şi Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul – 29 aug.) şi postul de mai multe zile (al Naşterii Domnului, al Păresimilor – al Paştilor, al Sfinţilor Apostoli şi al Adormirii Maicii Domnului). Zilele în care nu se ţine post, în mod excepţional (zi de sărbătoare cu cruce roşie, ca Sfântul Apostol Andrei, în zi de miercuri, în Postul Naşterii Domnului) sau în mod obişnuit (miercurile şi vinerile dintre Crăciun şi Ajunul Bobotezei), se numesc harţi.
Posturile mai pot fi clasificate
– după numărul persoanelor implicate: post particular (Mântuitorul, Moise, Sfântul Ilie, dar şi Ahab – 3 Rg. 21, 27-29, Eleazar – 1 Ezr. 8, 21-23, Dn. – 9, 3-20. Tot aici se încadrează postul ţinut de credincioşi în vederea primirii Tainelor şi ierurgiilor bisericeşti) şi post colectiv, al comunităţii (posturile înscrise în calendar, postul ninivitenilor).
– după felul lor: ordinare (toate posturile înscrise în calendar) şi extraordinare (zilele de post hotărâte de chiriarh, mitropolit sau patriarh „pentru vreo treabă de nevoie, adică ca să întoarcă direapta urgia lui Dumnezeu care cade asupra norodului şi să-l izbăvească au den moarte, au de foamete, au de războiu, au de secetă, au de ploi asuprite, au de tămăduirea bolnavilor, au de mângăerea celor necăjiţi” – Mărt. Ortodoxă, I, 93).
IV. Recapitularea
Încercăm sintetizarea noţiunii creştine de post – ca stare de smerenie sufletească şi trupească, în vederea despătimirii, pentru eliberarea de ispitele de tot felul şi înaintarea pe calea sfinţeniei; modelul de postire al Mântuitorului Iisus Hristos; puterea postului (unit cu rugăciunea, pocăinţa, milostenia şi faptele bune) de a transforma omul, înduhovnicindu-i cugetul, fapta şi cuvântul, apropiindu-l de Dumnezeu.
V. Asociem practicarea postului cu a celorlalte mijloace de mântuire: rugăciunea, faptele de milostenie etc.
VI. Generalizarea
Departe de a fi scop în sine, postul este mijloc de cultivare a virtuţilor creştine, în vederea conlucrării credinciosului cu harul Duhului Sfânt, pentru mântuirea personală. Iar fără post şi cumpătare nu e posibilă răstignirea păcatului, nici înaintarea pe calea virtuţilor.
VII. Aplicarea învăţăturilor Bisericii cu privire la post este posibilă numai dacă înfrânarea de la mâncăruri este însoţită şi de o atitudine creştinească pe măsură. Proorocul Isaia, numit şi „Evanghelistul Vechiului Testament”, grăieşte atât de inspirat în acest sens: „Nu ştiţi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l… Atunci lumina ta va răsări ca zorile!… ” (Is. 58, 6-8).
În loc de epilog…
De vrei să te mântuieşti cu postirea, să călătoreşti!…
Tocmai am intrat în Sfântul Post al Nasterii Domnului sau al Craciunului!…
Subiectul postului ori tema postirii este des discutată, frecvent dezbătută şi temeinic analizată;
De ce?
Fiindcă postul face parte integrantă, indispensabilă, din viaţa spiritual – duhovnicească a oricărui creştin veritabil şi autentic!
În fond, chiar aşa, ce este postul, ce este postirea?
Postul este un mijloc spiritual, o treaptă, o etapă, un urcuş duhovnicesc ce realizează un început dar trebuie să asigure o continuitate, o permanenţă, în viaţa noastră, zilnică, cotidiană.
Practic, postul sau, mai ales, postirea, înseamnă: a ierta acolo unde te-ai mâniat, a iubi acolo unde ai urât, a ajuta acolo unde ai fost indiferent, a sprijini acolo unde ai fost insensibil, a asculta acolo unde ai fost surd şi arogant, a cerceta acolo unde ai fost ignorant, a te (po)căi acolo unde ai păcătuit, a-ţi cere iertare acolo unde ai greşit, a îmbărbăta acolo unde ai descurajat, a compătimi acolo unde ai criticat, a îngădui acolo unde ai judecat, a vindeca şi tămădui acolo unde ai asuprit, a mărturisi adevărul acolo unde ai propovăduit minciuna, a fi sincer acolo unde ai fost ipocrit, a încuraja acolo unde ai ridiculizat, a fi blând acolo unde ai fost aspru, a fi deschis acolo unde ai fost ironic, a face bine acolo unde ai făcut rău, a face milostenie acolo unde ai fost lacom şi zgârcit, a plânge cu cel ce plânge, a te ruga cu cel ce se roagă, a te bucura cu cel ce se bucură; într-un cuvânt: a-ţi (re)veni în propria şi autentica ta fire!
Postul şi postirea trebuie, neaparat, să schimbe, să transforme ceva, esenţial şi fundamental, în viaţa noastră, mai mult decât atât: să convertească firea, fiinţa şi parsoana noastră cea (de)căzută, alterată de păcat şi afectată ori copleşită de patimi, transfigurând, deci, viaţa noastră pământească şi vremelnică, supusă, fragilităţii, vulnerabilităţii, eroziunii, slăbiciunii, corupţiei spirituale şi păcatului, într-una cerească şi veşnică, încă de aici şi de acum, lipsită de coroziune şi patimă, boală, suferinţă, neputinţă sau moarte.
Postul (mai) înseamnă a face (foarte) mult bine şi a face (foarte) puţin rău, mai corect spus: deloc.
Ca atare, postul sau postirea înseamnă să te rogi mai mult, să te aduni şi să te concentrezi mai mult şi să te risipeşti mult mai puţin; cu alte cuvinte, înseamnă introspecţie, reflecţie şi meditaţie, interiorizare mai multă şi, mai profundă şi, exteriorizare mult mai puţină ori mai sumară.
Altfel spus, postul/postirea trebuie să ajute la adunarea minţii şi la risipirea păcatelor şi a patimilor, la consolidarea înfrânării şi la cultivarea virtuţii.
Postul trebuie să înmulţească faptele milei trupeşti şi ale milei sufleteşti, să rodească îmbogăţirea şi înavuţirea în cele duhovniceşti, dumnezeieşti, eterne şi veşnice.
Postul, aşadar, ne poate ajuta la a deveni: din răi – buni, din avari şi lacomi – milostivi, din aprigi răzbunători – sinceri iertători, din necinstiţi – corecţi şi oneşti, din mândri – smeriţi, din orgolioşi – modeşti, din nedrepţi – cinstiţi şi înţelegători, din egoişti – altruişti, din împietriţi – sensibili şi delicaţi, din neoameni – oameni; căci, altminteri: „omul poate fi sau deveni mare, mic sau de nimic”.
Prin urmare, de vrei să te mântuieşti, cu postirea să călătoreşti, căci, atunci, nu ai să greşeşti şi, nici nu ai să păcătuieşti ori să pătimeşti!…
Dumnezeu să ne ajute, tuturor, în continuare, numai, în tot lucrul cel bun! Amin!…
Bibliografie selectivă
Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, EIBMBOR, 2001;
Sf. Petru Movilă, Mărturisirea Ortodoxă, Ed. Junimea, Iaşi, 2001.
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul postului”, Ed. Basilica, 2008;
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, „Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii”, ed. a III-a îmbunătăţită, Sibiu, 2005;
Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon, „Cateheze pastorale pe înţelesul tuturor”, vol. I, Bucureşti, 2012.
Foto: pixabay.com
