Structura militară a Israelului, IDF-ul, nu este o armată ca toate celelalte. Este mai mult decât atât. De fapt, este coloana de sprijin a Israelului ca stat, a securității sale și chiar a identității naționale. Ca „armată a poporului” are aceeași vârstă ca Statul Ebraic și un rol crucial într-o țară născută și crescută într-un mediu ostil, într-o continuă antiteză cu întreaga vecinătate geopolitică. Indiferent cum am privi lucrurile, Israelul este un Stat-Garnizoană al democrației iar armata – un laborator al existenței naționale cu cele trei componente esențiale: patriotism, reziliență, solidaritate.
Apărarea, o formă a existenței cotidiene
Aproape toți israelienii care au împlinit 18 ani merg la oaste pentru o perioadă de neconceput în alte părți ale lumii: 32 de luni bărbații și 24 femeile. În comparație, durata stagiului militar obligatoriu pentru români, în ultimii 30 de ani de comunism, era de 16 luni și doar bărbații făceau armata și fetele din învățământul superior, după 1973.
După liberare, mulți dintre ei rămân în armată ca rezerviști-voluntari activi, până la 40 de ani. Participă periodic la instrucție și antrenamente, iar în timp de război reprezintă grosul combatanților activi. Vorbim de o țară cu o disproporție majoră între numărul populației – 9,5 milioane, dintre care un milion de evrei ultraortodocși și două de musulmani, ambele categorii exonerate de serviciul militar – și ansamblul complex al factorilor de risc externi și interni – care pune în pericol însăși existența națiunii. Ca să nu mai vorbinm că țara este ceva mai mare decât Banatul nostru. Dacă ar fi să calculăm eficiența IDF extrapolând formula PIB pro capite, numindu-l ,,Forță pro capite’’, armata israeliană ar fi cea mai puternică din lume.
O realitate necesară și una indiscutabilă
Sunt convins că se vor găsi destui să critice conținutul acestor rânduri ținând cont de evoluțiile recente sau mai vechi din teatrele de operații în care acționează armata israeliană, dar dincolo de aceste aspecte, IDF este o realitate necesară, grefată pe o altă realitate, indiscutabilă, veche de 75 de ani. În cele ce urmează, mă voi opri asupra unor caractistici ale armatei Israelului care o diferențiază de alte structuri militare naționale. Nu voi intra în detalii organizatorice și tehnice. Totuși, câteva date generice se impun. În 2022, proporția din PIB destinată armatei – 170 mii de militari în termen și 465 mii rezerviști – era de 4,8%. Arabia Saudită cheltuia 6% iar Qatarul – 5%. Statele Unite – 3,5%.
De ce IDF este unică
Unicitatea IDF a fost o caracteristică a sa încă de la înființare. Există o singură structură organizatorică și de comandă pentru toate categoriile de arme. Armatele ,,clasice’’ și chiar moderne au cel puțin trei comandamente – uscat, marină, aviație – dacă nu patru sau cinci după extensia de capacitate (nucleare, spațiale – pentru SUA, carabinieri – pentru Italia etc). Ca să dau doar două exemple. În termeni operaționali, aceasta înseamnă schimbări tactice rapide, fluiditate și rapiditate în transmiterea ordinelor și informațiilor, evitarea rivalităților între arme și comandanți. Nu există acea ,,bulimie’’ de funcții și grade ca în alte armate, pentru că toți știu că nu se pregătesc pentru pace, iar în timp de război responsabilitatea este majoră.
Unicitatea în discuție răspunde unei provăcări, unică și ea, determinată de poziția geografică a Israelului, forma sa dificil de apărat și unii dintre vecini, pașnici acum dar învinși în trei mari războaie. Păstrând proporțiile, în lume doar statul Chile are o formă asemănătoare dar nu mai are dușmani. Are Anzii pe latura cu lume, Atlanticul pe cealaltă și una dintre cele mai puternice armate din America Latină.
Foto: Wikipedia
