◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro15.11.2024

Țara Severinului.
Oameni. Fapte. Locuri

Episcopia Severinului și Strehaiei a împlinit anul trecut 20 de ani de la reînființare, iar anul acesta s-au sărbătorit 20 de ani de cănd instituția și-a reluat activitatea, după 600 de ani de la momentul desființării Mitropoliei Severinului. Tot în acest an s-au împlinit cifre rotunde de la multe alte momente legate de viața spirituală a Olteniei, cu precădere a Mehedințiului. Despre toate aceste aniversări s-a discutat la cea de-a treia ediție a Simpozionului Țara Severinului. Oameni. Fapte. Locuri, organizat în  primele zile ale lunii noiembrie de Episcopia Severinului și Strehaiei. Manifestarea ştiinţifică şi academică a fost organizată cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, prin Sectorul Cultural şi Învăţământ al Centrului Eparhial. Scopul acțiunii a fost acela de a readuce în memoria contemporanilor personalități, evenimente istorice și edificii care au marcat viața locuitorilor din acest colț de țară, a tuturor românilor sau evenimente care au avut ori au un răsunet internațional.

Ediția din acest an a Simpozionului a fost  dedicată anului omagial 2024 în Patriarhia Română: „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”. Așa cum i-a obișnuit deja pe participanți, desfășurarea activităților a fost riguros planificată, de așa manieră încât să se îmbine utilul cu plăcutul,  încât participanții, la final, să plece fericiți că au participat la un eveniment de suflet care le-a îmbogățitt cunoștințele și mai ales spiritul.

Programul manifestărilor a debutat duminică, 3 noiembrie, prin oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de arhierei sub protia Înaltpreasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Mănăstirea Sfânta Treime din Municipiul Strehaia, aşezământul monahal prăznuindu-şi celui de-al doilea hram, pe Sfânta Teofana Basarab. Din soborul de arhierei au mai făcut parte Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, și Preasfințitul Părinte Paisie, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

În zilele de luni şi marţi, 4 şi 5 noiembrie, s-a desfășurat  la Centrul Cultural-Misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta-Turnu Severin sesiunea de comunicări a simpozionului „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”. În cadrul simpozionului au fost susținute lucrări care au avut ca subiect teme legate de anul omagial 2024 dintre care amintim doar câteva: împlinirea a 500 ani de la distrugerea Cetății Severinului de către oastea otomană condusă de Soliman Magnificul sau 30 ani de la punerea pietrei de temelie la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin,  650 ani de la prima atestare documentară a Mănăstirii Vodiţa, 100 de ani la finalizarea lucrărilor și inaugurarea Palatului Culturii Teodor Costescu  și încă multe altele.

Programul manifestărilor a debutat duminică, 3 noiembrie, prin oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de arhierei sub protia Înaltpreasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Mănăstirea Sfânta Treime din Municipiul Strehaia, aşezământul monahal prăznuindu-şi cel de-al doilea hram, pe Sfânta Teofana Basarab. Din soborul de arhierei au mai făcute parte Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Părinte Paisie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.

În ziua de luni, 4 noiembrie, s-a desfăşurat la Centrul Cultural-Misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta-Turnu Severin, sesiunea de comunicări a simpozionului „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”. În cadrul simpozionului s-au susținut lucrări ce au avut ca subiect teme legate de anul omagial 2024 .

Cuvântul de întâmpinare a fost susţinut de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a salutat prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, precum şi a tuturor oamenilor de cultură care au răspuns afirmativ la invitaţia de a participa în cadrul acestei manifestări culturale din Cetatea Severinului şi a precizat motivele care au stat la baza organizării acestui eveniment: „Am dorit organizarea acestui simpozion din două motive: În primul rând, pentru a nota, pentru a scrie, pentru a aduce la lumină ceea ce pe viitor, considerăm noi, se va pierde. Sunt atâtea lucruri în mediul rural, este atâta istorie în aceste plaiuri ale Mehedinţiului, ale zonei care s-a numit Ţara Severinului, ale acestei zone legate de Dunăre, legate de Porţile de Fier. Este bine să notăm, să reamintim, să comemorăm tot ceea ce s-a întâmplat în trecutul îndepărtat, dar şi în trecutul apropiat. Este bine să notăm aspecte pe care generaţiile viitoare dacă nu le vor citi în scrierile noastre înmănuncheate în volumul ce apare, praful uitării se va aşterne.(…).

În al doilea rând, este dorinţa noastră de a ne întâlni cu oameni speciali, cu toţi aceia, fie preoţi, fie specialişti în diferite domenii, intelectuali de seamă care şi-au dedicat viaţa cercetării, şi-au dedicat viaţa scrisului, au făcut o pasiune din cercetare. Merită să ne vedem din timp în timp, pentru că se creează această comuniune plină de bucurie şi cu roade pentru generaţiile viitoare”.

Au urmat cuvântările autorităţilor locale reprezentate de Prefectul Judeţului Mehedinţi, domnul Isuf Alin Constantin, Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, domnul Aladin Georgescu şi Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Tot în deschidere a avut loc un moment artistic susţinut de Corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, sub bagheta dirijorală a Pr.Ic. Stavr. Pruiu Iulian, cu un repertoriu de cântece religioase.

Programul a continuat cu câteva lansări de carte:

– Dr. Ivo Gheorghiev şi Drd. Filipov Gheorghiev din Bulgaria, Cuvioasa Teofana Basarab – Sfânta Țarină;

– Prof. univ. dr. Dumitru Jompan, „Izvorașul” – Colinde și Cântece de Stea;

– Prof. univ. dr. Dinică Ciobotea, Conf. univ. dr. Tudor Rățoi, Cosmin Gherghe, Dicționarul istoric al localităților din județul Mehedinți.

La demersul ştiinţific au participat cu lucrări alcătuite după toate rigorile academice ierarhi, preoţi, profesori de teologie, de istorie, oameni de cultură şi cercetători de prestigiu din România.

În urmă cu mai bine de o jumătate de secol, André Malraux spunea: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc!”. Renumitul scriitor francez a folosit termenul „religios” în sensul nobil și vital de „necesar, pașnic, purificator”. „Profeția” acestuia a avut și are o valoare de avertisment, dar care acum  este pe cale de a se adeveri. Ca locuitori al planetei Pământ suntem în mare pericol. Dintr-un simplu, dar foarte serios motiv. Nu ne îndoim și nu se mai îndoiește nimeni că trăim vremuri nesigure, pe o planetă din ce în ce mai nesigură. Sunt vremuri de restriște și răscruce. De rătăcire, zavistie și pierzanie. Singura mare nădejde de salvare este Dumnezeu, spre care își îndreaptă rugile tot mai mulți pământeni, indiferent în ce parte a planetei trăiesc.Se înțelege că românii nu fac excepție. Poate de aceea, toate sondajele efectuate de cercetători referitoare la instituții ale statului în care românii au încredere indică invariabil în fruntea clasamentului biserica.

Din lucrările prezentate la simpozion a reieșit limpede faptul că activitatea spirituală în Mehedinți a fost bogată, neîntreruptă, cu urmări pozitive în comunitățile de credincioși. Pentru mehedințeni, încă un motiv de mândrie, bucurie și recunoștință este acela că au o instituție bisericească de rang superior, dar mai ales, au arhierei și preoți cu personalitate puternică, capabili de transformarea în bine a lumii în care trăim.  Avem cu toții nevoie, mai mult decât oricând de modele, de lumini într-o lume a întunecimilor și slujitorii bisericii ne dovedesc că dincolo de timp și spațiu, iubirea față de Dumnezeu și sacrificiul pot înfrânge ura, așa cum nicio armată nu o să reușească vreodată să o facă.

În doar două decenii de existență, Episcopia Severinului și Strehaiei condusă cu pricepere și spirit gospodăresc de un colectiv dedicat binelui obștesc, a dovedit prin fapte cât de multe se pot realiza acolo unde este preocupae, interes, dorință și capacitate de muncă fără limite din partea tuturor. Munca Preasfințitului Episcop Nicodim  este ușurată de faptul că instituția are un colectiv ales cu grijă și responsabilitate, format din preoți devotați meseriei, cu multă putere de muncă și har, personalități puternice și de ispravă.  Printr-o bună pregătire teologică, bogată cultură generală, predispoziție permanentă spre slujire și înălțătoare formare duhovnicească, colectivul Eparhiei severinene se ridică la vrednicia chemării spirituale. Harului preacuvioșilor părinți i se adaugă experiența și cunoașterea temeinică a misiunii pe care o au de îndeplinit.

 Deși marea majoritate a membrilor Episcopiei sunt preoți tineri, au dovedit prin rezultatele muncii lor că sunt buni pedagogi, cu putere de pătrundere și cunoaștere a oamenilor ce vin către dânșii. Toate aceste strădanii își găsesc împlinirea pentru că sunt dublate de o serie de alese calități necesare preotului duhovnic ( sfințenia vieții, moralitatea exemplară, știința și cultura) pe care preoții noștri le-au dobândit fie din naștere, fie din experiență și prin dorința de a se perfecționa permanent.De astfel de oameni este acum trebuință mai mare ca oricând. De ei, de prestigiul și de armele lor: credința, condeiul și cuvântul depinde revenirea la vremurile de altădată când religia era ceva cu adevărat sfânt.

În această tot mai agresivă și mai obsedantă nebuloasă, războiul reprezintă Răul Suprem al noului mileniu. Este, de departe, marele pericol. Un atentat la viața, viitorul și verdele planetei. Așadar, sunt vremuri complicate în care, ca de atâtea ori în istoria noastră, de slujitorii bisericii și de serviciile lor, este foarte mare trebuință. N-avem dreptul și, ca atare, nu vom uita nicicând că pustnicii munților, stareții și duhovnicii mânăstirilor, episcopii și mitropolitul țării au fost, în vremurile grele, sfetnicii de încredere și miniștrii de taină ai domnitorilor noștri. Au fost iluminiștii și iluminații noștri. La fel, tiparnițele și atelierele de copiat manuscrise – Cazanii, Liturghiere  și Psaltiri – de pictat icoane și iconostase sau de țesut broderii cu fir de aur au fost „sorbonele” și academiile de arte frumoase, au fost ctitorii admirate și unanim recunoscute, toate valabile și astăzi.

Marți, participanții la simpozion s-au bucurat de o excursie tematică la Mănăstirea Vodița și la alte obiective istorice și turistice din Mehedinți. La final, Preasfințitul episcop Nicodim a mulțumit organizatorilor și tuturor participanților pentru efortul depus și și-a exprimat convingerea că această manifestație va deveni o tradiție pentru perioada următoare.

Felicităm și noi pe organizatori și mulțumim pentru condițiile oferite pentru buna desfășurare a lucrărilor.

 

Ileana și Marcel Mateescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *