Demografii, sociologii și economiștii susțin că populația este principala avuție a Pământului. Dar, pentru planeta noastră, creșterea acestei avuții a început să constituie o problemă. În 1974, când ONU a proclamat „Anul Internațional al Populației“, Terra avea 4 miliarde de locuitori. După numai treisprezece ani, numărul lor a ajuns la 5 miliarde, iar la începutul mileniului trei, pragul de 6 miliarde a fost depășit.
Creșterea peste măsură produce îngrijorare, căci miliardele de noi locuitori au nevoie apă, hrană, locuințe, asistență medicală, locuri de muncă și școli – adică de ceea ce nu prisosește planetei. Mai grav este faptul că explozia demografică se petrece tocmai în țările sărace în mijloace de supraviețuire.
De ce crește populația Pământului într-un asemenea ritm? De ce evoluția este inegală pe planetă? De ce în țările dezvoltate se manifestă tendința inversă, de reducere a populației? Ce trebuie făcut pentru controlul acestor fenomene? Numeroase organisme politice și științifice naționale și internaționale caută răspunsul la aceste întrebări, dar, mai ales, soluțiile.
Studiile statistice arată că sporurile demografice înalte sunt asociate cu sărăcia și nivelul scăzut de școlarizare. Dimpotrivă, în țările cu un nivel ridicat al veniturilor și al pregătirii locuitorilor, se manifestă tendința de reducere a sporului natural și de îmbătrânire a populației.
Unele țări – precum China – au recurs la soluții dramatice, de plannig familial, pentru a stopa creșterea populației. Dimpotrivă, țările europene folosesc planning-ul și stimulentele financiare acordate familiilor pentru a încuraja sporul demografic.
Mai mult, unele state, precum Israelul, Africa de Sud, Australia sau Canada au apelat la imigranți pentru a acoperi deficitul de populație. Economiile dezvoltate din Europa folosesc frecvent mâna de lucru străină. Aceasta a dus la apariția unei piețe internaționale a muncii și a unei noi dihotomii între țări: pe de o parte, cele ce joacă rolul de furnizori de job-uri (situate în vestul bogat al continentului), de cealaltă parte, țările furnizoare de creiere și brațe de muncă (din fostul lagăr comunist).
Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, populația României, după mediul de rezidență, era de 19.053.815 locuitori, la data de 1 decembrie 2021. La 7 ianuarie 1992, fuseseră recenzate 22.810.035 persoane. În decurs de numai 30 de ani, avuția umană a țării s-a redus cu -3.756.220 de cetățeni. Altfel spus, întregul spor demografic realizat prin constrângerile impuse de regimul Ceaușescu, s-a dus pe apa sâmbetei. Sacrificiul a zeci de mii de mame – unele dintre ele trimise în pușcărie pentru că au avortat ilegal – s-a dovedit inutil.
Guvernanții noștri pun fenomenul pe seama migrației masive a românilor în străinătate. Conform datelor oficiale ale Ministerului de Externe, în 2021, în străinătate trăiau, oficial, cu reședință sau domiciliu, 5.705.942 de români. Oficialii români omit, însă, o cauză mai profundă, care explică și apariția curentului migrator: sărăcia unei populații cultivate, care, conștientă de nesiguranța zilei de mâine, nu își mai dorește urmași.
La scăderea absolută a populației țării, trebuie adăugată reducerea ei relativă, ca urmare a migrației sezoniere a românilor pe piața internațională a muncii. România a devenit un furnizor de „gulere albe și albastre“ pentru Germania, Italia, Grecia, Austria, Spania, Marea Britanie, Scoția și Irlanda. Anual, circa două milioane de români muncesc în Occident, iar golul lăsat de ei a început să se resimtă dureros în unele sectoare ale economiei naționale, chiar dacă emigranții au pus umărul la echilibrare balanței externe și au trimis, acasă, 6,5 miliarde de euro, în anul 2023.
Criza tot mai acută de forță de muncă de care suferă economia națională a obligat România să recurgă la soluția salvatoare a importului de lucrători calificați și necalificați din Asia și Africa. În perioada 2021 – 2023, Guvernul a aprobat, anual, câte un contingent de 100.000 de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă din țara noastră, „în vedere acoperirii deficitului de forță de muncă înregistrat în domenii precum cel al construcțiilor, în restaurante, protecție și pază, transporturi rutiere de mărfuri, comerț etc., având în vedere că acesta nu poate fi acoperit de lucrătorii români, dar și pentru a preveni situațiile în care străinii lucrează în România fără forme legale”.
Industria navală românească este unul dintre cele mai afectate sectoare economice de exodul lucrătorilor calificați pe piețele externe. În ultimele două decenii, pentru a-și asigura necesarul de forță de muncă, șantierele navale s-au văzut nevoite să recruteze masiv și să pregătească lucrători din Extremul Orient. Iată, în iunie 2024, în Șantierul Naval Constanța munceau 210 lucrători străini (electricieni, lăcătuși navali, lăcătuși montatori agregate, sudori electrici, tubulatori navali, strungari la mașini orizontale și bucătari). Dintre aceștia, 75 erau vietnamezi, 112 indieni și 23 bengalezi. Alți 50 de muncitori vietnamezi li se vor alătura până la sfârșitul anului.
Text și foto: Ion Tița-Călin