Anul acesta, 2024, se împlinesc 100 de ani de la inaugurarea Palatului Culturii din Drobeta Turnu Severin, cel mai frumos și important edificiu cultural din județ și printre cele mai vestite și apreciate din țară. Actuala conducere a instituției organizează cu acest prilej activități demne de faima Palatului-emblemă al Mehedințiului. În centrul atenției organizatorilor în frunte cu d-na manager Delia Râmniceanu, stau cei care au trudit din greu pentru realizarea acestei clădiri monumentale, costurile fiind, se înțelege, foarte mari. Iar construcția odată terminată, s-a muncit enorm și pentru a-și câștiga poziția de instituție de frunte în viața culturală a țării.
Mulți au fost aceia care s-au implicat în realizarea acestui important și monumental obiectiv și numele lor trebuie să fie scris la loc de cinste într-o broșură aniversară spre știința viitorimii și pentru neuitare, dar dintre toți, trei nume trebuie să fie în fruntea listei pentru efortul făcut fără limite și de lungă durată: TEODOR COSTESCU, I.G.BIBICESCU și IOSIF CORIOLAN BURACU. Primului i se datorează punerea în practică a ideii realizării acestui obiectiv excepțional, obținerea fondurilor inițiale și pe tot parcursul lucrului (Iorga spune despre Costescu că „o să moară pe treptele ministerelor pentru binele obștesc”), colectarea de donații, contribuția materială personală și rezolvarea infinitelor probleme care se iveau pe parcursul derulării construcției edificiului. Lui I.G.Bibicescu i se datorează imensa donație personală reprezentată de fondul de carte și mobilierul Bibliotecii care-i poartă numele, a ajutorului material făcut de Banca Națională a României în fruntea căreia s-a aflat aproape trei decenii ppentru ridicarea edificiului, influența personală asupra altor instituții de stat și private care au acceptat să sponsorizeze cu bani construirea Palatului. Lui Coriolan Buracu i-a revenit sarcina finalizării construcției ( motiv pentru care a locuit cu întreaga sa familie chiar în incinta în construcție a Palatului (ca să nu se înstrăineze și să nu dispară nimic), supravegherea pe parcursul întregii zile a lucrului muncitorilor încât să nu se facă nici-o risipă, mobilizarea cetățenilor la muncă voluntară, organizarea de evenimente cu scop caritabil pentru obținerea banilor necesari finisajelor. La construirea Palatului a venit în ajutor toată suflarea Mehedințiului, fără deosebire de stare materială, culoare politică, credință religioasă, vârstă sau putere fizică. În 1924, înainte ca întreag interiorul clădirii să fi fost finalizat, Palatul a fost inaugurat. Se avea în vedere nu fala electorală pentru o realizare așa valoroasă, ci ca fondurile obținute din exploatarea Palatului să fie folosite pentru terminarea completă a interiorului clădirii. Sarcina aceasta a rămas în special pe umerii preotului Buracu. Ca o compensație pentru uriașul efort făcut pentru terminarea instituției, lui i-a revenit cinstea și onoarea de a fi fost ales primul director al Palatului (1924-1928) și al Bibliotecii I.G.Bibicescu aflată în aripa de est a Palatului. O alegere mai bună nici că se putea, pentru că activitatea culturală din acei ani la Severin s-a dovedit irepetabilă. Palatul și-a meritat titlul de cetate a culturii! După nici patru ani de la darea lui în folosință acesta devenise deja o adevărată tribună înaltă și luminoasă a științei, culturii și artei, de la al cărei pupitru se conferenția la nivel sperior, academic, și cu artă oratorică fascinantă. Din 1928 I.C.Buracu, omul „bun la toate”, a continuat să aibă grijă de finalizarea tuturor sălilor Palatului, 111 la număr, din calitatea de Senator în Parlamentul României din care a făcut lobby pentru Severinul drag..
Într-un interval de timp scurt Coriolan Buracu a reușit să organizeze foarte multe evenimente culturale de cea mai înaltă ținută și toate s-au derulat în această clădire nouă care și-a dobândit notorietatea mai repede decât s-a sperat. Familia Regală a venit de mai multe ori în Tr. Severin invitată fiind la activități culturale cu care tot Mehedințiul se poate mândri. Organizatorii și susținătorii acelor activități culturale făceau totul pro bono, doar la insistențele preotului Coriolan Buracu, de dragul artei și al culturii în general; s-au pregătit și susținut piese de teatru cu actori amatori dintre intelectualii județului, în special cadre didactice și elevi de liceu, au fost invitați să conferențieze nume mari ale științei precum Dimitrie Gusti, Nicolae Iorga, Victor Gomoiu, C.I.Istrati, Gh. Țițeica, Petre Sergescu, C.Rădulescu Motru, P. Gârboviceanu, I.G.Duca, C.Argetoianu, Nae Ionescu, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, Ion Pilat și mulți, mulți alții; s-au organizat baluri și diverse recepții în condiții de mare eleganță, cu bufet și toate cele necesare pentru reușita deplină a unor seri de neuitat pentru bogații orașului, care de multe ori se sfârșeau cu donații consistente în folosul Palatului din partea celor cu dare de mână, etc, etc.
Toți cei trei „părinți” ai Palatului pomeniți mai sus erau oameni cunoscuți de-acum în toată țara și apreciați. Nimeni nu i-a refuzat vreodată. Numele și renumele lor aduceau atâția oameni mari la Turnu Severin, iar prestigiul și faima orașului au avut numai de câștigat.
Printre multele decizii lăudabile și de real folos luate acum de organizatorii centenarului Palatului Culturii este și aceea a tipării unei noi ediții a cărții „Amintiri”, al cărei autor este Iosif Coriolan Buracu. Momentul republicării acestui volum în ediție de lux este cât se poate de bine ales și le face cinste factorilor de decizie care s-au gândit la acest lucru, din mai multe motive:
1) Autorul cărții a avut o contribuție majoră la darea în folosință a Palatului Culturii care a devenit sub conducerea sa o instituție demnă de numele pe care îl poartă și a reușit să imprime orașului și județului o nouă viață. În calitate de director C. Buracu s-a străduit ca talentele artistice și personalități din cele mai diferite domenii ale științei și culturii neamului să-și dea întâlnire subt cupola Palatului Cultural de la T.Severin ; a înfiinţat prima fanfară ţărănească din vechiul regat, după modelul celor din Almăjul natal, la Vânjuleţ. A organizat expuneri la care a invitat personalităţi de seamă ale culturii române pe care severinenii, și nu numai, veneau cu sutele să-i vadă și să-i asculte; a creat muzee laice și bisericeşti, iar în calitatea de director al Bibliotecii I. G. Bibicescu a înfiinţat 14 biblioteci în Almăj, 47 în localităţi din Iugoslavia, unde trăiau români, trimiţând cărţi şi dulapuri pentru acestea. A expediat 60.000 de volume scrise în limba română în America. Primea foarte multe scrisori de recunoştinţă pentru donaţiile de carte românească de la preoţi şi învăţători români din afara granițelor, oameni ce îşi exprimau nevoia de carte în limba strămoşească.
2) Ne apropiem de sfârșitul primului pătrar al secolului XXI și încă lucrurile în țara noastră nu merg pe făgașul cel bun, Se tinde ca totul să fie globalizat și să se distrugă tot ce a fost frumos și bun până la sfârșitul celui de-al doilea răzoi mondial. Să nu mai existe noțiunile de erou, sfânt, elită, cinste, patriotism, valoare. Tineretul de azi este lipsit de modele pe care să-și dorească să le urmeze pentru salvarea poporului și a țării de efectele, urmele și sechelele comuniste care încă bântuie peste tot. Autorul și eroul cărții „Amintiri” este un model demn de urmat din toate punctele de vedere: moralitate, eleganță, decență, cuvântul bun și dulce, alinarea suferințelor aproapelui său, caracteristici atât de puțin întâlnite din păcate în lumea românească de azi.
3) Prin volumul de față cititorii vor cunoaște puterea de sacrificiu, de muncă, voința, hotărârea, puterea de jertfă a românilor de altădată întruchipată de acest mare „OM între oameni” prin caracterizările pe care i le fac părintelui Coriolan Buracu personalități de frunte ale neamului românesc. Astfel, în rânduri care nu pot cuprinde decât sumar viața şi activitatea protopopului Coriolan Buracu, una din marile conştiinţe ale românilor aşa cum au fost ele relevate în cartea „Amintiri” realizată de Editura „Învierea” a Arhiepiscopiei Timişoarei, sub îngrijirea lui Mihai Buracu, ultimul fiu în viaţă al lui Coriolan Buracu. Cititorii pot afla trăsăturile definitorii ale părintelui, așa cum l-au perceput contemporanii care l-au cunoscut direct pe el și faptele sale: „Răbdător, muncitor şi cu dragoste faţă de obârşia lui , Coriolan Buracu urmăreşte cu perseverenţă promovarea culturii printre românii dinăuntru și din afara hotarelor. În anul 1918, când durerea devenise insuportabilă, duhul lui muntos i-a întărit convingerea în zile mai senine, devenind omul epocii UNIRII din anul 1918. A fost primul om din cetatea Mehadiei care, abia sosit de pe front, a organizat în luna decembrie manifestări care au avut un deosebit răsunet în presa vremii.După unirea Transilvaniei şi Banatului cu România, acest bărbat frumos cu glas admirabil şi-a creat din munca de culturalizare a românilor de pretutindeni un sens al vieţii”, spunea Nicolae Iorga.
Teodor Costescu, interesat ca în fruntea instituției pentru care trudise atât de mult timp să fie o peronalitate de toată încrederea, instruit, educat, întreprinzător și bun român îi face o caracterizare măgulitoare pentru oricine, din care spicuim doar cuvintele „Coriolan Buracu este unul din marii luptători bănățeni care a contribuit mult la păstrarea idealurilor românești, este un intelectual de seamă și un conferențiar distins. Este un om absolut sărac, cu o familie numeroasă, dar cinstit până la sfințenie. Calitățile lui umane îl recomandă pe Coriolan Buracu pentru funcţia de director al Palatului Culturii și al bibliotecii “I. C. Bibicescu”, din Turnu-Severin.”
Profesorul Pavel Panduru, în lucrarea Memoria străbunilor precizează:
„Coriolan Buracu nu a fost doar preot, ci şi un valoros om de cultură, un organizator desăvârşit, un împătimit propovăduitor al românismului şi al unităţii neamului, un cărturar de excepţie, un prolific scriitor şi fervent corespondent al presei vremii. A fost un om vrednic de legenda sa. Nu ostenesc să subliniez faptul că protopopul Coriolan Buracu și-a dedicat viaţa deşteptării şi propăşirii românilor, în vremuri grele, de robie, dar şi în timpul României Mari.Numele său, legat în special de cartea Din trecutul Almăjului și Rudăriei a circulat, în Valea Almăjului, în vreme ce autorul ei a fost târât, de autoritățile comuniste, prin închisori. Eram școlar, în primele clase elementare, când am aflat de această carte și am reușit să o procur și să o citesc fascinat.Ea mi-a deschis apetitul cercetării istoriei Banatului și a minunatei noastre Țări, fiind scânteia care a aprins în ființa mea ideea datoriei sufletești față de Banat și față de Valea în care am deschis ochii și am văzut llumina zilei, ” spune Ion Marin Almăjan
Tot profesorul Pavel Panduru din Valea Almăjului afirma la ceremonia centenarului nașterii lui Coriolan Buracu următoarele: „Un om ales de Dumnezeu, pentru vremuri contemporane, a fost părintele Coriolan Buracu de la Prigor, acolo unde se mai păstrează ceva din gândul curat care sapă fântânile la margini de drumuri şi cărări, pentru călătorii osteniţi şi însetaţi, dăruindu-ţi starea lăuntrică a unei regăsiri originare, mult aşteptate. A luat jugul preoţiei, studiind la şcoli de renume din Europa, apoi la Institutul Teologic din Caransebeş, avându-i ca modele pe unchiul Pavel Boldea din Borlovenii Vechi şi pe Iosif Serafin din Pătaş (o altă rudă din partea mamei).
Pr. Prof. Dr. Iconom Stavrofor Petrică Zamela recunoștea că în activitatea sa pastorală l-a avut drept model pe părintele Buracu pentru că „A dovedit prin ani, prin trudnica sa activitate şi prin cuvântul său, scris sau rostit, că a fost un adevărat preot, în slujba lui Dumnezeu şi a naţiunii române. Apoi după anii 1918, s-a impus şi ca o prezenţă etică de anvergură în rândul societăţii civile româneşti. Părintele Buracu a fost un vizionar, un om providenţial care a ştiut să discearnă între ce este esenţial şi neesenţial în viaţă, un om ales de Dumnezeu care a dat direcţie şi a scris istorie, îndrumându-i pe alţii nu numai prin vorbe, ci şi prin fapte. A ştiut să guste şi din glorie, dar a ştiut să plece capul şi în răcoarea temniţelor ungureşti sau comuniste. În acei ani grei ai tranziţiei, a fost omul luminat care şi-a păstrat echilibrul, care a dovedit eroism, consacrându-şi numele în galeria mărturisitorilor pentru Hristos şi Neam. Cred că prin tot ceea ce a înteprins, fie în domeniul spiritual, social, istoric, militar sau naţional, poate fi aşezat cu demnitate în Panteonul marilor bărbaţi ai Bisericii şi Neamului românesc.”
Același profesor Pavel Panduru, dar cu alt prilej, spunea: „Coriolan Buracu nu a fost numai preot, ci şi un valoros om de cultură, un organizator desăvârşit, un împătimit propovăduitor al românismului şi unităţii neamului, un cărturar de excepţie, un prolific scriitor şi corespondent al presei vremii”.
El a rămas, după spusele prof. univ. dr. Vasile Mircea Zaberca, „în galeria marilor valori ale Banatului şi admirabililor luptători pentru cauza naţională românească. Zestrea intelectuală şi-a dobândit-o în şcolile primare din Budapesta şi Viena, în liceele din Blaj şi Braşov şi la Institutul teologic din Caransebeş. Coriolan Buracu, născut în gingăşia ţării Almăjului, cu înfăţişarea lui plăcută şi vorbirea curgătoare, avea în el un arsenal de gânduri închinate poporului român. Chinurile suferite de bănăţeni în timpul ocupaţiei turceşti, austriece sau maghiare, au trezit în el respectul faţă de taina care-i leagă pe almăjeni de acest pământ. De aceea ,, prin grai şi prin scris, a militat pentru drepturile politice şi sociale ale românilor, pentru eliberarea Banatului de sub ocupaţia Austro-Ungariei şi unirea lui cu România . Am desprins la Coriolan Buracu un patriotism adânc, un patriotism al faptelor, o slujire fără rezerve a adevărurilor poporului român, fapt ce i-a atras ura autorităţilor maghiare, care-l arestează sub acuzaţia de „agitator în contra statului maghiar. Este întemniţat la Caransebeş pe data de 26 iulie 1914, unde se găsea şi generalul Nicolae Cena”.
„Scrisul lui Coriolan Buracu, afirmă Ionel Bota, izvodit din dragoste pentru spaţiul natal şi istoria românească , presupune completări, corecţii şi operaţii ce survin în evoluţia istoriografiei naţionale (…). Dar adăugate cărţii lui Coriolan Buracu, aceste argumente nu sunt altceva decât recunoaşteri ale efortului său de a sintetiza tot ce, până în 1932, putea contribui la prinosul de laudă al eroismului românilor”.
Generalul Virgil Economu impresionat de neobosita activitate pe frontul primului război mondial a preotului maior C.Buracu afirma: „Preotul C.Buracu cristalizează în ființa samorala creștină în toată puritatea sa.Interesant ca înfățișare, captivant la cuvânt, exemplar la fapte, a fost apostol în Regimentul 105 Infanterie, a fost mâna dreaptă, sufletul convingerilor și intențiilor mele.Cu ajutorul lui am reușit moralmente, să ridic sufletul turmei care, în ziua de Rusalii 1919 a părăsit cazarma în masă. Coriolan Buracu este singurul om la care am întâlnit o perfectă identitate între vorbă şi faptă. Este una din structurile omenești mult departe de comun prin cultura și educația minții,inimei și voinței. Dacă ar fi numai al armatei, am avea un câștig imens.”
Ca preot militar părintele Buracu și-a făcut datoria în mod excepțional. Vreme de doi ani pe diverse fronturi unde a fost trimis de superiorii săi, după cum însuși mărturisește în „Amintiri” a oficiat 236 servicii religioase, a organizat și condus Cămine Culturale Osttășești, a înființat 32 de biblioteci românești prin diferite spitale, a cumpărat din banii personali aparate de proiecție cu care a ținut 125 reprezentații cinematografice, a oficiat zeci de inmormântări. Pentru toate aceste activități care au avut drept scop îmbunătățirea cât de cât a vieții ostășești și ridicarea moralului armatei a fost citat pe zeci de ordine de zi ale armatei a primit zeci de decorații românești și străine, a fost distins cu „brâu roșu” și înaintat în grad până la acela de locotenent colonel. I-a ajutat în egală măsură pe soldații români și străini, moriv pentru care primea scrisori de recunoștință din diverse locuri.
„Pentru zelul depus la refacerea fizică și morală în timpul epidemiei de holeră în tabăra de ofițeri prizonieri ruși și francezi a primit o telegramă de felicitare semnată de 27 ofițeri ruși cu următorul conținut: „ În aceste zile de suferință atroce ce Dumnezeu ne-a trimis, noi, ofițerii ruși am văzut aici în străinătate cu multă satisfacție, venind preot român ortodox cu un cuvânt de consolare și rugăciuni.”
General Okoliksanyi, comandantul garnizoanei din Debrețin, scrie: Eu mă simt obligat să exprim, în numele serviciului superior, preotului militar Coriolan Buracu, pentru serviciile eminente și pline de sacrificii în tabăra locală de prizonieri de război, pe timpul epidemiei de holeră-recunoștință lăudabilă! El a câștigat simpatia tuturor prin eminentele calități de caracter, sârguință asiduă, sentimente exemplare de îndeplinirea dorințelor și atențiune camaraderească.”.
Ionescu Fâlciu referindu-se la preotul militar Buracu afirma: „Coriolan Buracu a fost omul care ştia să asculte şi să creeze acel cadru de intimitate pentru a găsi itinerariul pe care au mers în decursul istoriei bănăţenii şi mehedinţenii. A creat posibilitatea scotocirii trecutului istoric prin adunarea de vestigii materiale şi spirituale în cadrul muzeelor „Nicolae Cena” – Băile Herculane (1921- 1922), „C.I.Istrati” – Turnu Severin (1924-1925) şi al „Comunităţii de avere” – Caransebeş (1933). Fuziunea sufletească dintre el şi locul naşterii este izvorul de unde i se trage puterea de a înfiinţa, la 29 octombrie 1929, Societatea Culturală „Astra” – despărţământul Almăjului, al cărei preşedinte a fost ales.
4) Preotul maior militar Coriolan Buracu, conform caracterizărilor pe care superiorii lui i le-au făcut în presa vremii și care se regăsesc în cartea de față, trezesc în sufletul cititorilor dorința de a-i urma exemplul, voința de a se implica cu toată forța, cu mintea, brațele și inima în lupta împotriva răului care ne trage înapoi. Portretul acestui om, făcut de oameni importanți, în mod dezinteresat, dar impresionați de puterea de muncă, de implicare, de mobilizare a unor mase mari de oameni în ducerea la îndeplinire a unor obiective majore pentru neam și patrie, au și acum aceeași mare influență asupra celor care vor să-și vadă neamul în strălucitoarea lumină a viitorului, într-o țară înălțată pe temelia valorilor ancestrale.
5) Viața și activitatea lui Coriolan Buracu trezesc în cititor dorința sfântă de a aduce la cunoștința contemporanilor faptele sale pe tărâmul propovăduirii învățăturii creștin-ortodoxe cât și al cercetării științifice.
6) Cartea este un îndemn la sentimente patriotice pentru cei care s-au născut români și iubesc pământul strămoșesc.Coriolan Buracu a fost hărăzit de Dumnezeu cu o minte ageră, cu o mare putere de sinteză a fenomenelor istorice, un patriot și un naționalist convins că numai iubind locurile și pe locuitorii acestora poți să-i determini pe ceilalți să-ți urmeze crezul și să facă astfel să dăinuiască acest loc sfânt până la sfârșitul veacurilor.
7) Cititorul va constata că statura morală a eroului cărții iese și mai mult în evidență odată cu trecerea timpului, comparându-se pe sine și pe contemporanii săi, cu contemporanii marelui preot și faptele lor în slujba țării. Vorbele și îndemnul președintelui american J.F. Kennedy către poporul lui, vor stârni poate ecou și în inimi românești mobilizate de faptele concrete ale familiei Buracu: „Nu vă întrebați ce poate face țara pentru voi, ci ce puteți face voi pentru țară”.
Mărturiile părintelui Buracu din cartea „Amintiri”sunt valoroase nu doar pentru faptul că ne prilejuiesc cunoașterea în amănunt a vieții și activității sale până la un moment dat, ci și pentru că prin intermediul lor cunoaștem de fapt cum și-a mistuit tinerețea și viața întrega sa generație pentru un crez sublim, întemeiat pe cele trei mari iubiri: iubirea de Dumnezeu, iubirea de patrie și de familie. Măreția minunatului său suflet și magnitudinea deosebită a jertfei sale s-a transmis întregii familii-copii, nepoți și strănepoți conform zicalei că „Așchia nu sare departe de trunchi”. Niciunul din cei 8 copii ai părintelui care au ajuns la maturitate nu a fost mai prejos de părinții lor.
Ileana și Marcel Mateescu
Foto: Wikipedia