The Journalist este un început de drum și trebuie luat ca atare. O nouă revistă, un nou colectiv, dar parte a unei comunități. Una mai mare, cea vâlceană, care cuprinde mii de cititori și autori. Alta, mai mică, sub o mie de persoane, care au trăit, în ultimii cinczeci de ani, din meseria de jurnalist, în județul Vâlcea.
The Journalist, Ziaristul, apare astăzi, ca o promisiune. Pentru că nici presa liberă nu se naște din neant, Orizont a fost, cu rele și cu bune un adevărat creuzet al presei locale. Acolo au debutat și au scris primele articole, talentele din presa vâlceană, înainte de 1989. Ar fi fost maeștrii de mai târziu, fără Orizont? Gheorghe Smeoreanu? Dar talentatul Petre Tănăsoaica? Dar Ioan Barbu și Dan Manolăchescu? Dar Dorel Constantinescu și mulți alții?
Orizont a fost, de acum cincizeci de ani, până la Revoluție, prima școală de presă a acestui județ. În ziua de 23 decembrie 1989 apărea la Râmnicu Vâlcea, în tumultul acelor clipe de entuziasm și speranță, sub protecția Gărzilor Patriotice, din inițiativa lui Dorel Constantinescu, a lui Florea Ciobanu și Doru Moțoc, cărora li s-au alăturat alți gazetari curajoși, Orizonturi Noi, unul din primele ziare libere al Revoluției Române din Decembrie 1989. O încercare de a rezista, o altă prioritate națională cu care Vâlcea se poate mândri. A urmat Curierul de Vâlcea, care, din fericire, a făcut boom și a produs schimbarea totală a presei locale. Înainte de Curierul de Vâlcea, care nu este chiar prima publicație privată și liberă din Vâlcea, să spunem aici un mare adevăr, a existat Reporter, publicația girată de Alex Parolea-Moga, un alt dispărut. Am lucrat și eu la ziarul lui Parolea, în decembrie 1989. I-am dat numele, titluri și i-am făcut macheta.
Amândouă, însă, au fost printre primele, dacă nu chiar primele publicații, ziare private din România, fapt istoric și extraordinar.
Trebuie să adaug aici, Vâlcea a fost cândva capitala tiparului din România. S-a întâmplat ca tot în Vâlcea să se nască primele ziare libere, de după comunism, iar asta nu este o întâmplare.
Sfânta tradiție cărturărescă, filonul bisericesc al cuvântului tipărit, s-au îngemănat la Râmnic. A fost, mai tărziu, o furie a libertății de exprimare, care a născut zeci de publicații și sute de ziariști. Toți au scris poveștile vâlcenilor. Cele mai frumoase povești ale vâlcenilor, dar și cele mai urâte, cu un talent nemăsuat și o fervoare, o sete de scris, care nu cred să fi fost prin alte locuri din țară.
Poate că exagerez când spun o mie de ziariști, deși nu sunt departe de adevăr. La Orizont au lucrat, cu acte în regulă, câteva zeci. La Reporter, Curierul de Vâlcea, la toate zecile de publicații apărute, din 1990, încoace, câteva sute. Pe mulți dintre ei i-am angajat chiar eu, alături de colegii mei, din anii de glorie ai Curierului. Mulți dintre cei de la Orizont, spre tristețea noastră, nu mai sunt. Iulian Model, Lucian Pavel, Constantin Apostol, Constantin Șorega, Lucian Avramescu, George Țărnea, Mihai Poșircă, Gheorghe Stamate, Florea Ciobanu, Gheorghe Cîrstea și mulți alții, care au scris istoria unui ziarului local numit Orizont, pe vremea când presa era la cheremul partidului și a securității. Dar, este important să subliniez, se făcea presă și atunci. Apărea un ziar local, era citit, ba chiar foarte citit, cu rubrici tari și interesante.
Când scriu aceste cuvinte, mi-i aduc aminte pe foarte mulți dintre ei, mustind de talent și de dorința de a spune. Îl văd pe Petrinel Ștefănescu, cu mustața lui de mușchetar, citindu-și textele spumoase și nescrise vreodată în presa vâlceană. Un munte de talent, fenomen al spusului de prostii, care mi-au indicat, că acestui om păcătos i se cuvine respect. Mare respect. Pe textele lui am stat cel mai mult, pentru că îmi era greu să găsesc titluri, pe măsura valorii lor, excepționale.
Ziariștii sunt orgolioși și pătimași.
Nici cei opt fondatori ai Curierului de Râmnic nu au reușit să rămână împreună, mult timp. Factorul politic, amestecul discret al serviciilor, dar, suprem, egoismul fiecăruia, de creator, i-au dus pe drumuri diferite. Totuși, ei au rămas împreună, au făcut un ziar nou, la Pitești, Curierul zilei. Au format alți ziariști, alți directori de opinie, până astăzi, la mai tinerii și vocile care se impun, Liviu Popescu, Crișu Popescu, Magda Popescu, Eduard Dulăciou, Adrian Pană și câți, Doamne ajută, or mai fi.
Fiecare cu vocea lui, cu gazeta lui, cu partizanatele și modul personal de a face și de a fi, în presa locală.
La Radio România s-au remarcat Dumitru Iacobescu și Ion Stanciu, iar acum Ana-Maria Cârstea. Metronomul lui George Chirca este deja bun al comunității vâlcene. Emilian Frăncu a făcut Vâlcea 1, de mare succes, ani buni.
Presa locală din Vâlcea are astăzi și multe doamne remarcabile, Marielen Popa, Jana Sdreală, Valeria Tănase, Mariana Sima, Carmen Constantinescu, Claudia Mesea Paraschivescu, Daniela Ștefănescu, Anemona Tănase, Claudia Stanciu și alte nume, pe care, îmi cer scuze, nu le amintesc aici, ar fi prea multe de scris.
Sunt ctitori Toți, absolut toți, sunt parte a unui fenomen numit presa vâlceană, lacrimi și sfinți. Talente uriașe și valori ale comunității vâlcene. Care nu va ști, niciodată, cât de greu a fost și este să fie servite de acești pătimași, care știu să mânuiască și verbul, dar să-și înghită și vorbele și emoțiile, ca să supraviețuiască, într-o piață, în care nu este loc pentru toți.
Cu toate astea, ziariștii vâlceni continiuă să trăiască. Supraviețuiesc și reușesc.
Vâlcea a avut ctitori de media scrisă, să-i amintesc acum și pe Traian Dobrinescu și pe Petre Ungureanu, dar și de canale audio-video, Emilian Frîncu, Iulian Margu, Dan Tudor, din nou, George Chirca. Îl scriu aici pe Maestrul Dinu Săraru, un mare cronicar al clipei, fără de care, Vîlcea 1 și Etalon nu ar fi existat.
Am avut și avem cea mai tare presă locală din România, deși unii dintre noi cred că toată presa vâlceană a murit.
Nici vorbă, suntem vii!
De peste o jumătate de veac scriem cele mai frumoase povești ale vâlcenilor.
În raport cu splendida poveste a ziariștilor vâlceni, ale isprăvilor lor, de fiecare zi, zeci de ani, orice s-a întâmplat în acest județ, orice demnitate publică, orice bogăție, este și va rămâne, un fapt absolut banal.
Îmi doresc ca toți ziariștii din Vâlcea să fie nemuritori.
Silviu Popescu
Președinte Filiala Vâlcea a UZPR
*The Journalist este o revistă editată de Filiala Vâlcea a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România