Festivalul Internaţional de Film Documentar şi Drepturile Omului „One World Romania” revine şi anul acesta, în perioada 18 – 20 octombrie, în Cetatea Oradea, cu filme documentare despre alegeri individuale şi colective. „One World Romania reflectează anul acesta la rolul său într-o lume în care crizele şi tragediile se succed la nesfârşit, o lume în care echilibrul reprezintă mai degrabă o miză individuală sau scopul, izolat şi fragil, al unei lupte de grup. În acest context, alegem să creăm un spaţiu în care să se vorbească şi despre ce se tace. Alegem solidaritatea în locul confortului, alegem să ascultăm mai mult decât să impunem credinţe. Prin filmele acestei ediţii vrem să privim dincolo de noi, să ne aşezăm faţă în faţă cu celălalt şi, finalmente, să ne privim pe noi înşine mai lucid”, se arată în comunicatul organizatorilor, potrivit Agerpres.
Nu lipsesc nici teme consacrate ale festivalului sau subiecte cum ar fi munca în contextul inteligenţei artificiale, dilemele adolescenţilor sau conflictul israelo-palestinian. Printre cele cinci documentare din selecţie se regăsesc câteva dintre succesele de public ale ediţiei din acest an din Bucureşti, prezentate în proiecţie unică în Oradea.
Proiecţiile sunt urmate de discuţii cu regizorii filmelor şi alţi invitaţi speciali, moderate de Răzvan Marchiş, regizor şi producător cultural. Filmele sunt subtitrate în limba română şi limba engleză.
Deschiderea festivalului are loc vineri, 18 octombrie, de la ora 20, cu documentarul românesc „Vis. Viaţă”, care urmăreşte trei adolescenţi în ultimii ani de liceu, înainte, în timpul şi după Covid. După proiecţie, publicul va putea discuta cu regizoarea Ruxandra Gubernat.
„Zâmbetul Georgiei”, documentarul prezentat în închiderea festivalului, duminică, 20 octombrie, ora 20,00, cu sprijinul KineDok România, este o tragicomedie care analizează urmările demagogiei populiste din cadrul alegerilor prezidenţiale din 2012 din Georgia. Filmul lui Luka Beradze investighează un sat în care celor mai dezavantajaţi cetăţeni le este promisă o nouă dantură, pe banii partidului, în schimbul unui vot.
Ediţia a 17-a a festivalului, cu intrare gratuită, este organizată de Asociaţia One World Romania şi cofinanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Fundaţia Comunitară Oradea.
Foto: Facebook