Cu mai bine de un deceniu în urmă, la 1 ianuarie 2014, ne părăsea, prematur, poetul și publicistul Traian T. Coșovei (n. 1954), nu înainte de a mărturisi că: „La vârsta mea, dragostea este o formă de înțelepciune”. A fost de timpuriu o fire pasionată și nonconformistă, vârf de lance al generației literare numită la noi, din considerente politice mai mult, „optzecism”, în occcident, postmodernism, sau mai nou, „beat generation”. Amestec de sublim, candoare și nostalgie, poetul Traian T. Coșovei a lăsat literaturii române 20 de volume de versuri, dar și o veritabilă operă postumă, alcătuită din variante revizuite ale poemelor sale, pe care le-a risipit printre prieteni, mai multe reviste culturale, ctitorite și călăuzite exclusiv, azi o frumoasă amintire a anilor „nebuni” `90, când renumele i-a precedat biografia, dar și o mulțime de amintiri, ca și numeroase „legende urbane”, unele prea fumoase ca să fie adevărate. Cosemnatar, alături de Iaru, Cărtărescu și Stratan (nume proprii devenite comune în limbajul literaților de azi) al volumului „Aer cu diamante” (Ed. Litera, 1982), Traian T. Coșovei ilustrează poate cel mai bine, prin întrega sa carieră literară și publicistică, pathosul unei generații ce a combinat rock-ul cu Revolta studențească maoistă de la Paris, altfel spus, a reinventat, „Les annees folles du socialisme”, după o sintagmă a lui Cărtărescu. Au urmat „Ninsoarea electrică” (Ed. Cartea Românească, 1978), apoi „1, 2,3, sau” (Ed. Albatros, 1980), volume ce au schimbat definitiv modul cum a fost receptată poezia în anii ce au urmat, și ale căror ecoruri se mai simt și azi în unele cercuri literare, programatic avangardiste. În 2009, a acordat un intereviu, am spune testamentar, revistei culturale „Formula As” (nr. 851), o veritabilă declarație de dragoste pentru partenera sa de viață, și ultima, Șefania, azi, poate, cel mai fidel pătrător al amintirii trecerii sale vremelnice prin lume. Altfel, sentimental și fantast, poetul Traian T. Coșovei a fost, ideal vorbind, un veșnic și nefericit îndrăgostit, sentiment pe care l-a experimentat și în termeni literari, cu deosebire în poezie, convins că „întreaga literatură modernă are structura unui imens, necuprins sentiment de dragoste”, declarație în bună parte autentică, dacă înseși o bună parte din lirica sa n-ar putea constitui un „imens, nesfârșit” discurs al revoltei și al autocriticii: „Revolta mea e poezia, care, ca și iubirea, trebuie să triumfe”. Din împletirea avangardismului cu „spatele ideologic”, cum îi spunea poetul, s-au născut, după 1990, câteva volume devenite, prin firea lucrurilor, „clasice”, precum „Bătrânețile unui băiat cuminte” (Premiul pentru Literatură al Academiei Române), „Mahalaua, de azi pe mâine” , o altă formă de „restaurație poetică”, scrisă „la patru mâni” cu Dan Mircea Boerescu, și mai ales „Înhăitarea cu fripții”, în „parteneriat” literar cu Ștefania Coșovei, după propria mărturisire, tot o formă de revoltă. A publicat și 2 cărți de cronici literare, „Pornind de la un verb” și Hotelul Urmuz”, explica poetul, dintr-un motiv altruist: „Îmi citesc colegii încercând să mă regăsesc pe mine”.
În 1996 înființează, în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române, Departamentul Relații Publice, unde era angajat, Revista de cultură „Museion”, apoi „Institutul de glasuri”, o colecție unică de înregistrări cu scriitori contemporani și, în fine, Cenaclul exclusiv de proză „La formarea ideilor”, inițiative demult abandonate din motive obscure. Pentru istoricii literari mai acribioși, mai consemnăm că a înființat și a publicat la revistele efemere „Vești proaste”, în 1990, cu Dan Gonța, 6 numere, și „Punga de-un kil. Organ de stat la coadă”, o ironie la realitățile sociale post- decembriste. Revista era tripărită pe hîrtie de ambalaj și avea ca deviză: „Vom fi mai mult decât ocaua lui Cuza”. În ultimii ani de viață, Traian T. Coșovei a cultivat cu sârg prieteniile literare cu confrații mai tineri, unul dintre aceștia fiind poetul și gazetarul Adrian Suciu, depozitarul, am spune „norocos”, dacă nu chiar predestinat, al unui arhive unice de manuscrise și mărturii de la „maestrul” său. Ca un semn de prețuire și ca o răsplată a încrederii acordate, împreună cu Ștefania Coșovei, Adrian Suciu a inițiat, de un deceniu încoace, „Gala Traian T. Coșovei”, sub egida UZPR, Filiala Presa Culturală, și acordă anual Premiile Naționale pentru debut în poezie, și Trofeele omonime, constând în publicarea de cărți ale premianților, oferindu-le și câte o operă de artă, creații ale unor artiști contemporani consacrați, asta în amintirea faptului că Traian T. Coșovei a fost el însuși un desenator talentat, dar și un mare creator și colecționar de obiecte de artă.
Recent, în cadrul Festivalului de Poezie, București, ediția a XIV-a, 2024, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, aceiași Ștefania Coșovei și Adrian Suciu au organizat o manifestare „Remember Traian T. Coșovei”, la care au participat și au vorbit despre viața și opera lui Traian T. Coșovei, critici consacrați, colegi de generație, confrați cărora poetul le-a acordat girul și încederea sa. Și-au amintit, între alții, despre anii literari „nebuni” petrecuți împreună, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Cecilia Ștefănescu, Bogdan O. Popescu și Adrian Suciu, gazdă fiind chiar directorul Muzeului, istoricul și editorul Ioan Cristescu. A fost o întâlnire „senină”, poate chiar prea „lejeră”, o cozerie elegantă despre viață, literatură, destin, ce a readus în atenție întâmplări uitate, a reînnoit prietenii literare demult stinse, a recompus, în imagini și cuvinte, o viață ce s-a stins prea repede pe altarul poeziei. Cu acest prilej, Adrian Suciu a mai scos din „sipetul” cu comori, câteva manuscrise olografe, semn că, la zece ani de la plecare, Traian T. Coșovei nu ne-a uitat și încă ne mai surprinde cu spiritul său viu.
În speranța că anul acesta, la ediția aniversară, a X-a, a Galei Premiilor Naționale Traian T. Coșovei, organizată, tradițional, la Sala Iosif Naghiu a MNLR, de către Filiala Presa Culturală a UZPR, în parteneriat cu Revista „Tribuna”, Cenaclul de la Roma, postul Tv. CultuRo și Gruparea literară „Boema 9” vom avea surpriza să descoperim în nou „Traian T. Coșovei” al literaturii noastre, așteptăm cu interes întâlnirea cu publicul și cu iubitorii de literatură de calitate.
Marian Nencescu
