Luni, 30.09.2024, Preafericitul Părinte Daniel va împlini 17 ani de strălucit, rodnic, vrednic, harnic, dinamic şi binecuvântat patriarhat!
Ce să-i doresc, eu unul, umilul de mine, un simplu credincios, Părintelui nostru Patriarh Daniel, cu prilejul acestui ales eveniment şi deosebit moment aniversar?
Eu mă rog să-i dea Dumnezeu sănătate sporită şi putere de muncă susţinută, că are multă şi mare nevoie, şi de una şi de alta, fiindcă, iată, de 17 ani s-a angajat la realizarea, împlinirirea şi desăvârşirea unor proiecte spirituale, măreţe, importante, ziditoare şi mult folositoare, în frunte cu temeluirea şi construirea Catedralei Mântuirii Neamului!
De fapt, eu, unul, aşa l-am ştiut şi (re)cunoscut, întotdeauna, pe Preafericitul nostru Părinte Patriarh şi îl ştiu de ceva vreme, din anul 1991, ca o persoană angajată, harnică şi dinamică, serioasă, cultă, inteligentă, raţională, lucidă, aplicată şi practică, cu o prezenţă de spirit şi o minte inspirată, sclipitoare, de-a dreptul genială, care m-a surprins, în mod extraordinar, atunci când nici nu mă aşteptam şi nici nu mi-am dat seama!…
Da, un om angajat, la modul asumat şi responsabil, a fost şi în Scaunul Moldav, (de) la Iaşi, timp de 17 ani, ca Arhipepiscop şi Mitropolit, între anii 1990 – 2007, adică de la vârsta de 39 până la 56 de ani, un om şi mai responsabil şi mai asumat este în ultimii 17 ani de patriarhat, aici la Bucureşti, un patriarhat deloc uşor sau facil, cu multe probleme, cu nenumărate provocări, cu multiple încercări, cu numeroase piedici şi obstacole dar, pe care Preafericirea Sa a ştiut şi reuşit, întotdeauna, să le depăşească şi să le gestioneze, la modul exceptional şi minunat, trecând dincolo de orice contestaţie sau traversând, cu real succes, orice cârcoteală omenească, de cele mai multe ori, nefondată, ignorantă şi, chiar, arogantă, de foarte multe ori neinspirată şi, mai ales, răutăcioasă, pur subiectivă şi, mai deloc, obiectivă, în majoritatea cazurilor!…
Ce-i mai doresc eu, acum, cu prilejul acestui popas aniversar, Părintelui nostru Patriarh: să-l înţeleagă Dumnezeu atunci şi acolo când şi unde noi, oamenii, neputincioşi, uşor influenţabili şi neisprăviţi cum suntem, nu-l înţelegem, necum să-l mai şi apreciem sau admirăm, pentru tot efortul depus; să-l ajute Dumnezeu acolo şi atunci unde şi când noi, aceeaşi oameni, plini de slăbiciuni, de confuzii, de antinomii, de contradicţii, dileme, polemici şi contraste, fie nu putem, fie nu ştim, fie nu vrem să ajutăm, nu pe Părintele Patriarh personal, căci nu cred că este cazul adică nu Preafericirea Sa are nevoie de aşa ceva ci, de fapt, Biserica – de care ne lepădăm atât de repede şi de uşor, invocând tot felul de motive, acuze, scuze, texte şi pretexte, fiindcă suntem, încă, destul de neiniţiaţi şi de necatehizaţi în materie teologică, morală, dogmatică, canonică şi eclesiologică.
Şi mi-aş mai dori, tot în acelaşi cadru sau context ca, măcar acolo unde nu putem ajuta Biserica, măcar să nu o încurcăm ci, mai bine, să o lăsăm în pace, pe Ea şi pe noi, toţi, păstorii, slujitorii, clericii, credincioşii, fiii şi membrii Ei şi, nu în ultimul rând, pe Păstorul Ei şi Patriarhul nostru; da, pur şi simplu, să fim lăsaţi în pace, în virtutea unui elementar simţ al respectului şi în baza unei minime educaţii sau instrucţii, care ne cere ca „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face” ori „cine sapă groapa altuia cade chiar el în ea!” sau care ne pretinde faptul de a ne vedea fiecare de locul şi de rostul nostru, fără a ne amesteca acolo unde „nu-i treaba noastră!”…
Atât şi nimic mai mult sau nimic altceva!
Şi, în sfârşit, îi mai doresc încă ceva, Părintelui nostru Patriarh: să rămână acelaşi – teolog erudit, conducător desăvârşit, predicator iscusit, intelectual rafinat, diplomat neîntrecut, organizator priceput, un om plin de har şi de adevăr, plin de farmec, expresivitate, naturaleţe, tinereţe şi spontaneitate, plin de corectitudine şi onestitate, eleganţă şi ospitalitate, plin de altruism, vivacitate şi culoare, toate aşezate, cu mult bun simţ, la momentul şi în locul potrivit sau cuvenit, fiind o persoană plină de raţiune, rigoare, luciditate, discernământ şi dreaptă socoteală, comportându-se şi raportându-se, cu adevărat, de fiecare dată, la modul autentic şi superlativ.
Aşadar, personalitatea complexă, rotundă, bogată, desăvârșită, patriarhală, şi la propriu şi la figurat, precum şi completă a Patriarhului nostru, cuprinde sau conţine, exact, calităţile, capacităţile şi virtuţile absolut necesare şi, de-a dreptul indispensabile, oricărui lider sau conducător, fie el religios sau nu, al secolului XXI din mileniul III şi, deci, ar fi indicat şi tare bine dacă, cei avizaţi, sau nu, ar lua aminte.
Cu alte cuvinte, personal, pe Părintele nostru Patriarh nu-l putem clona însă, totuşi, calităţile şi virtuţile sale excelente, cred eu, că ar putea fi multiplicate şi luate drept exemplu, ajungând a ne fi, nouă, tuturor, un exemplu, un model şi un reper demn de urmat.
Altfel spus, da, mi se pare onest să analizăm ori să dezbatem prezența Părintelui Patriarh Daniel la cârma Ortodoxiei românești, însă, (doar) în deplină cunoștință de cauză și fără a pierde din vedere oportunitățile judicios și temeinic fructificate, dar și presiunea continuă la care este supus și pe care sunt convins că o gestionează deopotrivă prin analize lucide, cerebrale și rationale, prin tainică rugăciune și umor paterical.
Dacă tot aminteam (de) oportunitățile curajos actualizate și eficient gestionate, se cuvine să admitem că Biserica Ortodoxă Română este astăzi – grație multiplelor impulsuri, deschideri și idei asumate de Patriarhul Daniel – o realitate spirituală, socială, caritativă și culturală spectaculos primenită.
Deja septuagenarul nostru Părinte Patriarh s-a străduit și a reușit să reabiliteze patrimoniul Bisericii, să-i dezvolte rețeaua asistențială, să-i completeze zestrea editorială sau instrumentarul mediatic și să-i ofere, nu doar ca vis mereu amânat, prima catedrală națională, emblematică, de care nu se învrednicise nimeni până acum.
Sincer vorbind, cine oare nu s-a săturat de retorică goală, de promisiuni electorale neconfirmate sau de „mari împliniri” rămase în trei dimensiuni, pe ecranul unor simulacre digitale?
Cel puțin Biserica Ortodoxă Română s-a dovedit și se dovedește a fi o instituție care duce la bun sfârșit, până la capăt, demersurile și proiectele specifice vocației sale divino – umane și generează ori livrează o pildă de asumare și seriozitate instituțională într-o cetate altminteri subminată de populism și demagogie!…
Și-apoi, la urma urmelor, bilanțul Părintelui Patriarh Daniel (și al întregii Biserici, căci totul este conlucrare, colaborare și cooperare în trupul mistic al Domnului nostru Iisus Hristos) nu se sprijină decât pe fapte concrete, imediat documentabile, așa că nu are trebuință de firitiseli triumfaliste. Ortodoxia românească este deranjată ori stânjenită de ethosul secularist care și-a făcut loc într-o parte din tânăra generație urbană și educată (deși nu știm cum va gândi ea la maturitate), însă are de unde să ierte, să îndrepte, să evolueze organic, perpetuându-și implicit vocația de a conserva tot ce-i mai nobil în tradiția națiunii și de a-i arăta calea cea strâmtă spre mântuire.
În această călătorie mereu strunită de rigoarea Adevărului revelat, Părintele Patriarh Daniel, căruia îi doresc îndelungați ani de arhipăstorire patriarhală, va rămâne – cât va rândui Dumnezeu – omul bineplăcut proniei și tuturor celor care nu privesc Biserica doar din afara ei.
Altfel spus, sunt convins că, în aceste vremelnice sau trecătoare furtuni, Părintele Patriarh Daniel va rămâne același om deschis, disponibil, generos și responsabil, amintindu-și că, în fond și la urma urmei, Biserica nu este o alcătuire omenească în rând cu altele, ci un organism teandric, inspirat de Duhul Sfânt!…
Prin urmare, acum, la acest binecuvântat ceas aniversar, în încheierea acestor umile dar sincere rânduri, pline de recunoștință, admirație și gratitudine, Vă doresc, Preafericite Părinte Patriarh, să aveţi parte de aleasă binecuvântare de la Dumnezeu şi (de) sporită bucurie de la oameni, în toţi anii patriarhali care vor urma, de acum ori de aici înainte!…
Dumnezeu să Vă poarte de grijă şi să Vă ajute, în continuare, în tot lucrul cel bun și binecuvântat! Amin!…
Un sincer şi călduros „La mulţi, buni, sănătoşi, frumoşi şi binecuvântaţi ani!”, Preafericite Părinte Patriarh!
dr. Stelian Gomboş/UZPR
Foto: Wikipedia
