◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro15.11.2024

Japonia. Fapte inedite

Achiziția U.S. Steel

Pe 20 iulie 2024, cel mai mare producător de oţel din Japonia, Nippon Steel Corp, a anunțat că l-a angajat pe fostul secretar de stat american Mike Pompeo, în calitate de consilier, pentru a ajuta în efortul său de a achiziţiona U.S. Steel.

Nippon Steel, al patrulea producător de oţel din lume a adăugat că Pompeo este o figură respectată, atât în rândul democraţilor, cât şi al republicanilor.

 

Acțiunea disciplinară din Armată

Pe 12 iulie 2024 au fost sancţionați mai mult de 200 de membri ai personalului din domeniul Apărării, inclusiv cadre militare de vârf şi funcţionari de rang înalt, pentru gestionarea defectuoasă a materialelor clasificate şi alte incidente. Problemele în securizarea informaţiilor au apărut în timp ce Japonia caută o cooperare mai strânsă cu SUA şi alte democraţii occidentale, inclusiv în ceea ce priveşte schimbul de informaţii, pentru a coordona răspunsurile la invazia Rusiei în Ucraina şi la tensiunile în creştere cu China. Îndoielile cu privire la capacitatea Japoniei de a gestiona informaţii clasificate ar putea împiedica această colaborare…

În aceeași zi, Şeful Forţei maritime de autoapărare a Japoniei, Ryo Sakai, a demisionat din funcţie, după ce s-a aflat că marinarilor fără autorizaţie de securitate li s-a permis să acceseze date sensibile de urmărire a navelor militare străine. Comandantul lui Sakai, generalul Yoshihide Yoshida, şeful Statului Major Întrunit al Japoniei, împreună cu comandanţii celorlalte ramuri militare au fost, de asemenea, mustraţi, dar vor rămâne în funcţiile lor, a declarat ministrul japonez al apărării Minoru Kihara într-o conferinţă de presă.

Minoru Kihara şi-a cerut scuze pentru lacunele de securitate şi pentru alte nereguli, inclusiv cereri frauduloase de compensare a personalului de la Statul Major pentru misiuni de scufundare. Kihara şi ministrul afacerilor externe, Yoko Kamikawa, insistă pentru o cooperare mai strânsă cu Washingtonul: ”Vom lua măsuri radicale pentru a consolida securizarea informaţiilor”, a declarat Kihara când a fost întrebat dacă actualele lacune ar afecta cooperarea.

 

Alimentele uitate în frigider

Pierderea de alimente în gospodării este o problemă globală de proporții uluitoare: în Regatul Unit al Marii Britanii, 60% din toate deșeurile alimentare provin din gospodării, iar în SUA și Japonia, 40-50%. În 2021, 47% din cele 5,2 milioane de tone de deșeuri alimentare comestibile proveneau din bucătăriile private: „Destul de des, motivul pentru care alimentele se strică și se irosesc este că le uitați în frigider și le găsiți stricate/putrezite mai târziu”, spune Kohei Watanabe, cercetător în domeniul gestionării deșeurilor la Universitatea Teikyo din Tokyo.

Japonia se confruntă cu o presiune și mai mare pentru a găsi soluții, deoarece importă aproape două treimi din alimentele sale. Acest lucru amplifică costurile economice și de mediu ale aruncării produselor comestibile: „Japonia este o țară care nu este deloc autosuficientă în ceea ce privește aprovizionarea cu alimente”, spune Tomoko Okayama, cercetător în domeniul gestionării deșeurilor la Universitatea Taisho din Tokyo. „Nu este o idee bună să importăm mai multe alimente decât avem nevoie și apoi să aruncăm o mare parte din ele”.

Sperând să reducă aceste deșeuri, Okayama și Watanabe s-au gândit că o strategie multiplă de educare a comunității și tehnici practice de aranjare a frigiderului ar putea fi de ajutor. Strategia de educațre și tehnicile de aranjare pot fi specifice fiecărei populații sau obicei de consum…

 

Bacteria mâncătoare de carne

În Japonia, s-a raportat o creştere îngrijorătoare a cazurilor de sindrom de şoc toxic streptococic (STSS) cauzat de bacteria Streptococcus din Grupul A (GAS), ajungând la 977 de cazuri până pe 2 iunie 2024, ceea ce depăşește recordul anului 2023.

Această boală rară cauzată de „bacteria care mănâncă carne” poate progresa rapid de la simptome precum durerea şi umflarea membrelor până la necroză, insuficienţă a organelor şi deces în doar 48 de ore, afectând în special persoanele de peste 50 de ani. Ken Kikuchi, profesor de boli infecţioase, a subliniat debutul rapid al simptomelor, accentuând importanţa de a solicita ajutor medical imediat la primele semne de umflare.

În Japonia, dacă tendinţele actuale persistă, numărul cazurilor ar putea ajunge la 2,500 în 2024, cu o rată de mortalitate de până la 30%, rată descrisă de Ken Kikuchi ca fiind „înfricoşătoare”. Pentru a combate răspândirea, Kikuchi a subliniat importanţa igienei mâinilor şi tratamentului prompt al rănilor deschise, deoarece GAS poate fi în intestine şi poate fi transmis prin fecale. Aceste măsuri de precauţie sunt cruciale pentru prevenirea altor infecţii şi atenuarea impactului sever al acestei boli bacteriene cu acţiune rapidă.

 

Problemele economiei

Pe 19 iulie 2024, Guvernul Japoniei a redus previziunile de creștere economică ale țării; consumul a fost afectat de creșterea costurilor de import ca urmare a slăbiciunii yenului. Prim-ministrul Fumio Kishida a declarat la reuniune că guvernul trebuie să fie vigilent. Mai exact, să aibă în vedere impactul pe care creșterea prețurilor, determinată în parte de un yen slab, îl poate avea asupra economiei. 

Guvernul Japoniei și-a publicat previziunile de creștere economică în ianuarie 2024 și le-a revizuit la jumătatea lunii iulie 2024. Acestea servesc drept bază pentru întocmirea bugetului de stat pentru anul 2025…

 

Emilian M. Dobrescu, UZPR

Edith Mihaela Dobrescu, Institutul de Economie Mondială

Foto: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *