Preşedinta Comisiei Europene a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, între care România, afectate de inundaţii.
Precipitaţiile excepţional de abundente şi inundaţiile au ucis 24 de persoane în regiune.
România a raportat 7 decese, provocate de viituri. Bilanțul pagubelor este actualizat.
„La prima vedere, este posibil să se aloce 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune pentru ţările afectate. Acesta este un răspuns de urgenţă. Pentru mine a fost (…) sfâşietor să văd distrugerea şi devastarea. Este, de asemenea, încurajator să văd solidaritatea enormă dintre oamenii din ţările dumneavoastră”, a declarat Ursula von der Leyen, după o reuniune cu şefii de guvern din Polonia, Republica Cehă, Austria şi Slovacia, potrivit radioromania.ro.
Șefa CE a indicat că Uniunea Europeană are două surse potenţiale de ajutor, anume Fondul de coeziune şi cel de solidaritate, pe care le poate folosi pentru „a contribui la finanţarea reparaţiilor şi reconstrucţiei”.
Foto: pixabay.com