Astăzi, la împlinirea a 158 ani de la nașterea poetului George Coșbuc, vom merge cu gândul în satul Hordou, unde, se află Casa Memorială care îi poartă numele. Aici a fost leagănul copilăriei sale, locul care l-a inspirat să creeze opere memorabile. Aceasta este una dintre cele mai vechi clădiri din spaţiul Ţării Năsăudului şi a fost ridicată de tatăl poetului, Sebastian Coşbuc, după anul 1840.
O căsuţă tipic ţărănească, vopsită în alb, cu acoperiş din şindrilă şi cu obloane grele de lemn. ne ajută să pătrundem în universul poetului. George Coșbuc a trecut pe aici, pe acest pământ, și, ca să înţelegem o fărâmă din existența sa efemeră, din frământările geniului creator al poetului, ne aruncăm mai întâi o privire către placa din marmură albă ce ne atrage atenţia. Mesajul constă în două versuri în care s-a adunat parcă toată esenţa şi adevărul existenţei sale: „SUNT INIMA-N INIMA NEAMULUI MEU/ ŞI-I CÂNT ȘI IUBIREA ȘI URA…”.
George Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou în judeţul Bistriţa-Năsăud.
A fost un poet cunoscut dar şi traducător, membru titular al Academiei Române.
A apărut pe lume într-o familie numeroasă, fiind al optulea copil al preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi al Mariei, fiică de preot. A crescut cu poveştile spuse de mama sa şi de alţi oameni de la ţară şi a învăţat să citească încă de la vârsta de cinci ani. În aceste locuri s-a îndrăgostit nu numai de literatură, ci şi de folclorul românesc în care şi-a găsit inspiraţia pentru cele mai cunoscute poezii ale sale.
Încă de pe băncile liceului a început să se manifeste ca poet şi traducător în cadrul Societăţii de lectură ”Virtus Romana Rediviva”, al cărei membru extraordinar şi preşedinte a devenit.
Între anii 1882-1883, a publicat poezii şi traduceri în revista liceului, ”Muza someşeană”. În 1884, s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Literatură a Universităţii din Cluj, unde a frecventat cursurile de teoria şi istoria retoricii la greci şi romani, sintaxa greacă, istoria literaturii latine, istoria vechilor greci. În acelaşi an a devenit membru în comitetul Societăţii ”Iulia” a studenţilor români.
La îndemnul scriitorului Ioan Slavici, a început colaborarea la revista „Tribuna” din Sibiu, al cărei redactor a devenit în 1887. Aici a avut loc şi adevăratul său debut, cu poezia „Filosofii şi plugarii”. În paginile acestei reviste a publicat, între anii 1888-1889, „Nunta Zamfirei”, „Rada”, „Mânioasă”, „Fata morarului”, „Crăiasa zânelor”, „Numai una”.
În 1889 s-a stabilit la Bucureşti. A fost funcţionar la Ministerul Cultelor (1890-1893), şef al Biroului administrativ şi de corespondenţă al Casei Şcoalelor (1902), dedicându-se muncii de ridicare culturală a satului. Astfel, a făcut călătorii în scopul îndrumării învăţătorilor, a selecţionat cărţi pentru bibliotecile rurale, iar după numirea sa, în 1907, ca şef al Biroului de activităţi extraşcolare, a îndrumat şi organizat conferinţe săteşti.
George Coşbuc a desfăşurat şi o intensă activitate publicistică. A editat și publicat împreună cu Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, revista „Vatra” (1894), în paginile căreia a publicat numeroase poezii cunoscute și îndrăgite de noi toți. De asemenea, a editat „Semănătorul” în (1901), împreună cu Al. Vlahuţă, şi „Viaţa literară” (1906).
A colaborat la numeroase publicaţii ale vremii, între care: „Albina”, „Convorbiri literare”, „Epoca literară”, „Flacăra”, „Foaia ilustrată”, „Povestea vorbei”, „Românul”, „Vieaţa”.
A publicat inclusiv studii referitoare la însemnătatea estetică şi poetică a creaţiei populare. A tradus câteva capodopere ale literaturii universale din acele vremuri „Odiseea” de Homer, „Eneida” de Vergiliu, „Divina Comedie” de Dante, precum şi „Sakuntala” de Kalidasa.
Versurile şi proza scrise de-a lungul vremii au fost reunite în volumele „Balade şi idile” (1893), „Fire de tort” (1896), „Povestea unei coroane de oţel” (1899), „Ziarul unui pierde-vară” (1902), „Dintr-ale neamului românesc” (1903), „Cântece de vitejie” (1904). Unele dintre acestea sunt presărate cu subiecte din istoria naţională sau cu subiecte gotice, arabe, indiene, greco-latine, dar toate îşi au punctul de plecare în poezia germană.
George Coşbuc a fost ales membru corespondent (1 aprilie 1900), apoi membru titular (la 20 mai 1916) al Academiei Române.
A murit la Bucureşti, la 9 mai 1918, la vârsta de 51 de ani, după trei ani lungi de suferință cauzată de pierderea unicului său fiu.
Centenarul nașterii poetului (1966) a fost trecut în calendarul Marilor Aniversări și a fost onorat de prezenţa unor scriitori de pe toate continentele. Subliniez o remarcă aici, asta așa, că să nu ne uităm valoarea…
„Pretutindeni se nasc poeţi, dar voi, românii, îi faceţi pe ai voştri nemuritori!” observa reprezentatul Uniunii Scriitorilor Italieni, Ellio Filippo Accroca.
Angela Petre
UZPR, Filiala „Pamfil Șeicaru” Buzău
Foto: Wikipedia
