Anii 2020 și 2024 vor intra în istoria țării ca „anii nenorocirilor” provocate de Mama Natură. După seceta cumplită ce a afectat culturile agricole, s-a dezlănțuit potopul. Ploile torențiale au provocat viituri și inundații în numeroase județe și chiar în mahalalele Bucureștiului. Iar grindina și-a adus partea sa de contribuție la dezastrul național.
***
De câte ori plouă ceva mai apăsat, e nenorocire în România. Sate întregi dispar sub ape. Digurile, zăgazurile, podurile sunt spulberate de viituri. Amenajările hidrologice și rețelele de canalizare insuficiente și șubrezite de indiferența celor ce aveau obligația să le extindă, să le întrețină și să le repare nu reușesc să apere oamenii și agoniseala lor de o viață de forța dezlănțuită a ploilor și a râurilor scăpate din matcă. Parcă Dumnezeu ar vrea să pedepsească țara pentru că a irosit banii și anii. Dar în loc să-i lovească pe acei puțini, care aveau obligația să se îngrijească de asigurarea unor amenajări hidrotehnice eficiente, îi nimerește tot pe cei mulți și obidiți. Așa este de când lumea și pământul: cei de sus, cu foloasele, cei de jos, cu ponoasele.
***
Prin anii ’90, guvernanții găsiseră explicația „științifică” a pacostei diluviene care-i lovește mereu pe oameni: împroprietărirea. Afirmau că, de când au fost preluate pădurile de proprietarii de drept, care au început să le taie, torenții sunt mai vijelioși, iar alunecările de teren mai mari.
Inundații au fost în țară și înainte de retrocedarea pădurilor, dar niciodată nu s-a dat vina pe relațiile de proprietate. Desigur, modul în care sunt administrate pădurile, defrișările de pe pante, contribuie la apariția alunecărilor de teren într-o zonă sau alta. Dar sunt multe alte cauze ce stau la baza dezastrelor provocate de ploi. Faptul că, tot mai frecvent, apar fenomene meteorologice nemaiîntâlnite – tornade, care mătură acoperișurile și lasă pădurile fără frunziș, grindină cu bucăți de gheață cât oul de gâscă – sau că plouă cu 50 în loc de 20 de litri pe metrul pătrat, este tot rezultatul retrocedării pădurilor?
***
Inundațiile demonstrează că România are nevoie de un program hidrotehnic de mare anvergură, care să rezolve problemele de amenajare sigură a cursurilor râurilor și de preluare a apelor provenite din topirea zăpezilor și din ploile cu debite diluviene. Amenajările actuale nu mai asigură securitatea oamenilor și a bunurilor. Țara trebuie să facă un efort material uriaș pentru refacerea și consolidarea infrastructurii hidrotehnice, astfel încât să reziste la precipitații mult mai abundente.
Necazurile pricinuite de schimbările climaterice din ultimele decenii, care ne-au adus secetă ani la rând, tornade, grindină și ploi catastrofale, ne avertizează că trebuie să ne luăm măsuri de apărare la nivel național. România trebuie să ridice diguri și poduri solide, să construiască lacuri de acumulare și sisteme de irigații eficiente pentru anii de secetă, să ridice păduri în cale torenților și alunecărilor de teren, să redimensioneze rețelele de canalizare și de preluare a apei de ploaie.
De toate acestea este nevoie nu doar pentru protecția vieții oamenilor, ci și a proprietăților și investițiilor. Nimeni nu vine să bage banii în România dacă știe că vor fi luați de ape.
Un program hidrotehnic la scară națională va impulsiona creșterea economică și calitatea vieții. El va asigura zeci și sute de mii de locuri de muncă în construcții, proiectare și în industriile conexe, în domeniul serviciilor și al comerțului.
Ion Tița-Călin
