Citind „Trecător prin USC” am găsit o saga a USC din Spitalul „Floreasca”, care începe undeva prin anul 1971 și se termină în zilele noastre, fix o viață de om, 53 de ani, la fel ca și mine. Autorul ne propune o lectură interesantă dintr-un salon cu pacienți salvați, un soi de discuție cu noi înșine, punându-ne față în față, pe cei care am trecut pe acolo și ne regăsim în carte, cu propriile amintiri, fapte și reușițe profesionale. Această poveste este adevărată. Autorul a cules-o din șoaptele colegilor și din viețile salvate, păstrând cronologia istorică, reușind să facă din sfârșit adevăratul început, o echipă care va ramâne mereu.
Cu toate că titlul cărții pare că se referă la ceva care trece repede, nu durează mult, în realitate cartea este un manuscris despre imaginea unui loc „altfel”, văzut prin ochii vremurilor, imortalizat prin articole, fotografii, scrieri personale sau gândurile oamenilor care au trecut pe acolo.
Ușa salonului 548 trasează o demarcație clară între două lumi: cea a vieții, aflată paradoxal într-un spațiu închis, „strict în acest teritoriu”, așa cum precizează autorul și cea a lumii înconjurătoare, aflată, firesc, în afara ei. Această demarcație mă poartă cu gândul la cartea „Salonul de reanimare”, al autorului Ion Coja, unde se trasează o demarcație clară între lumea libertății gândului, aflată paradoxal după gratii și cea a compromisurilor, doar că aici discutăm despre un compromis al vieții.
„Trecător prin USC” este o călătorie care schimbă vieți, unde am fost însemnați și am devenit personaje principale, rămânând mereu parte din această poveste, la răscrucea dintre viaţă și moarte.
Dacă ar fi să pun „Trecător prin USC” între terapie intensivă și umor l-aș întreba pe autor dacă îi spune ceva titlul „Cartea dragostei”? Probabil că nu. Dar i-aș aminti de o gardă, cu un singur pacient în patul 2, supravegheat de un medic în patul 1 și un asistent medical în patul 3.
Atunci aș afirma că lipsește ceva din această carte, EU, cu gândurile și poveștile mele amuzante, în care aș povesti despre garda în care am închis ușa USC-ului și am spus „de aici nu iese nimeni!”, într-un moment cu trei internări noi, trei pacienți în edem pulmonar acut și doar două surse de oxigen funcționale. Cred că ar fi fost interesant să vorbesc despre cursa cu paturi, între cele două surse și despre umorul pacienților care erau plimbați mai ceva ca la cursele de mașini. Aș povesti despre experiențele noastre amuzante, despre gărzile, mesele și sărbătorile împreună, care ne-au ajutat să fim mai mult decât o echipă, să fim o familie.
Dacă mă întorc către autor, dr. Gabriel Tatu Chițoiu, constat un lucru deja cunoscut, acela că medicii sunt fini observatori ai lumii prin care trec, de aceea se întâmplă ca ei să fie şi muzicieni, pictori sau scriitori. Cunoscător al sufletului omenesc, tămăduitor al trupului și inimii, dr. Tatu a vrut să cuprindă toate înţelesurile universului cardiologiei, s-a exilat în regatul cuvântului, alegându-şi drept regină bucuria, ca mod de a împărtăşi prin scris întâmplări și istorii din viața USC-ului. Această scriere este un tablou înrămat, într-o expoziţie în care îşi invită cu generozitate cititorii, personajele cărții și iubitorii de cardiologie, ca să împărtășească bucuria creaţiei.
Nimic nu scapă observației autorului, pentru care nici cel mai puțin important moment, repovestit în felul său, nu rămâne deloc de neluat în seamă.
Așa cum alți medici de Terapie Intensivă pictează în culorile vieții, la fel dr. Tatu pictează în cuvinte profesia de cardiolog intensivist, firesc și simplu, cu certitudini, astfel încât munca din USC pare un tărâm al performanței și științei, în care efortul, căutările, permanenta perfecționare și inevitabilele griji sunt absolut nesemnificative față de rezultate și satisfacții. Un tărâm al vieții…
Sunt onorată să fiu parte din această echipă și să fiu unul dintre elevii care au învățat de la dumneavoastră și care și-a clădit cariera viitoare pe experiența de la Spitalul „Floreasca” și din USC. Acum am o carieră didactică în nursing și cu fiecare elev al meu împărtășesc experiențele de la Floreasca și pasiunea mea pentru cardiologie.
Și… pentru că și eu scriu, m-ați înspirat să continuu seria scrierilor mele cu experiențele din viața de asistent medical.
prof. drd. Maria Petrescu / UZPR București
