În ultimul weekend al verii (30 august – 1 septembrie), o parte dintre colegii promoției 1980 a Colegiului Național „Costache Negri” din Târgu-Ocna, s-au revăzut din nou la Slănic-Moldova, la 44 de ani de la absolvire, fapt care a marcat cea de-a șasea ediție a întâlnirilor, desfășurate pentru a cincea oară consecutiv, în stațiunea de la poalele Nemirei.
De asemenea, această nouă întâlnire a optzeciștilor de la Târgu-Ocna, a constituit practic, o avanpremieră a întâlnirii aniversare de 45 de ani de la absolvire, care va avea loc în vara anului viitor, atât la Târgu-Ocna, cât și la Slănic-Moldova.
Impresii de la fața locului
Și în acest an, bucuria reîntâlnirii a fost una fără margini, îmbrățișările, strângerile de mâini, zâmbetele și chiar lacrimile de bucurie fiind tot atâtea repere ale unei reușite întâlniri, pusă sub semnul prieteniei, al unei strânse legături care s-a format între noi, s-a permanentizat în timp și ne-a unit tot mai mult, de parcă am fi rude…
Și chiar dacă lumea întreagă s-a schimbat, chiar dacă există o altă cultură a valorilor și performanțelor, noi am rămas fideli principiilor care ne-au format și ne-au desăvârșit menirea, fără a pica într-un conservatorism exacerbat și nici într-un progresism deșănțat.
Privim mai totul, oarecum detașați, într-o notă de obiectivitate și luciditate, fără a exclude oarece temeri și semne de întrebare pe care ni le punem cu privire la ce ne va rezerva viitorul, nu atât nouă, cât mai ales, tinerei generații, copiilor și nepoților noștri…
Așa cum au observat majoritatea colegilor, întâlnirea de acum a creat o mai bună dinamică de echipă, o și mai bună sudură a legăturilor dintre noi, care departe de a se estompa, au crescut în intensitate și care, foarte probabil, îi vor provoca și pe unii dintre cei absenți, să ni se alăture, mai cu seamă că urmează anul aniversar, al 45-lea de la absolvire…
Amintiri, amintiri…
Și pentru a completa noianul de amintiri din anii de liceu, dar și starea plină de emoție și bucurie care ne-a cuprins pe toți cei prezenți în cele aproape trei zile ale întâlnirii, o să-i predau acum ștafeta colegei noastre, Smaranda Buznea, șefa promoției anului 1980, care mi-a transmis gândurile sale, ca o concluzie la final de întâlnire:
,,Odată cu trecerea timpului, amintirile legate de anii de liceu nu numai că nu se estompează sau se șterg, ci devin din ce în ce mai vii, căpătând parcă noi conotații și creând senzația că ne reîntoarcem la vârsta de atunci, pe care o percepem cu o și mai mare intensitate.
Deși destinele noastre au fost atât de diferite, iar căile vieții ne-au dus pe mulți departe de locurile natale (pe unii dintre noi chiar în afara granițelor țării), dorința de a ne revedea în fiecare an este tot mai puternică, conturându-se tot mai evident sentimentul că facem parte din aceeași familie. Aflându-ne, cu câteva excepții, la vârsta la care părinții ne-au părăsit, iar copiii noștri își trăiesc propriile lor vieți, unii dintre ei în colțuri îndepărtate ale lumii, căutăm din ce în ce mai mult să comunicam cu colegii noștri de generație, să le împărtășim atât bucuriile cât si frământările noastre cotidiene. Dar ceea ce ne-a legat în primul rând într-un moment de răscruce al vieții, a fost faptul că destinul nostru a luat o întorsătura neașteptată, exact la vârsta la care ar fi trebuit să ne urmăm idealurile, să visăm la îndeplinirea lor și, în același timp, să ne planificăm cu luciditate viitorul. După terminarea primului an de curs la Liceul Teoretic Real-Umanist Târgu-Ocna, în trimestrul doi al clasei a X-a, liceul nostru a fost supus transformării conform mult-trâmbițatei `cerințe sociale` a epocii, în Liceul Industrial Tg. Ocna. În cea de a-2-a treaptă de învățământ au fost constituite trei clase: Electromecanică (a XI-a A), Structuri Construcții (a XI-a B) si Petrol si Mine (a XI-a C). Aceasta a fost o experiența traumatică pentru noi, care ne-am trezit deodată în fața unor opțiuni îndepărtate de aspirațiile noastre și care, datorită vârstei, ne aflam în imposibilitatea de a lua singuri decizii legate de viitor. Poate că sună melodramatic, dacă am spune, folosind o exprimare de mult demonetizată, că am fost o `generație de sacrificiu`, urmând un traseu experimental și confruntându-ne cu sentimentul de confuzie si dezorientare. Cu toate acestea, am încercat sa ne reintegrăm în noul context defavorabil creat, să încercăm să ne găsim o nouă cale, să ne reevaluăm posibilitățile de a răzbate în viață și de a ne da o nouă șansă pentru viitor… Pe mulți dintre noi, această transformare i-a dus departe de idealurile lor inițiale, alții au reușit ca în timp, pe un drum sinuos, să se reîntoarcă la vocația lor inițială, în timp ce pentru câțiva, firul vieții a fost curmat atât de timpuriu… Departe de a ne considera o `generație privilegiată`, cei care am rezistat cumva, ne bucurăm de oportunitatea fiecărei revederi și, totodată, suntem recunoscători că, înfruntând vicisitudinile vieții, am reușit să ajungem până aici. În contextul unei lumi frământate si al unei epoci pline de incertitudini, cicatricele adânci pe care le-am purtat în suflet, ca și experiența comună care ne leagă, ne conferă o evadare spirituală dintr-o contemporaneitate oarecum ostilă. O evadare, care reprezintă de fapt, o ancoră a stabilității. Deși poate să pară paradoxal, sărbătorirea fiecărei întâlniri ne dă șansa să ne simțim ca niște învingători, care au reușit să depășească barierele timpului si să perceapă, în toată plenitudinea sa, puternicul sentiment al permanenței”. (Rânduri grupate sub titlul ,,În pregătirea unei întâlniri aniversare – Prolog al Permanenței”)
Impresionant dar și relevant acest text al Smarandei, care a reușit să prezinte și latura mai întunecată din acea perioadă, când mai zilnic, nu auzeam altceva decât că singura cale spre un viitor luminos al românilor este ,,făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate”.
Și da, unii dintre noi suntem legați, ca printr-un cordon ombilical, de aspecte de viață comune, chiar și în afara celor din timpul liceului. De exemplu, în cazul meu și al Smarandei, ambii purtăm același nume, adică Buznea (ea după căsătoria cu George Buznea, în schimb, eu am fost trecut greșit în buletin Busnea și așa a rămas, dar tot un Buznea sunt); și unul și altul avem câte un copil și ambii sunt în prezent la Londra, iar nici eu și nici Smaranda nu mai avem părinți. Ca să nu mai spun de înclinațiile noastre spre latura umanistă…
Mulțumiri
Îi mulțumesc Smarandei pentru aceste cuvinte, le mulțumesc tuturor colegilor prezenți, pentru eforturile pe care le-au făcut ca să ne putem revedea și în acest an. De asemenea, țin să le mulțumesc și colegilor care n-au putut veni (din motive obiective), dar ne-au trimis felicitări și urări de bine, iar noi toți, la unison, le mulțumim lui Cristi și Ancăi Iordan, proprietarii locației, pentru întreg sprijinul acordat, astfel încât noi să avem an de an, cele mai bune condiții de petrecere a unor zile memorabile.
Catalogul ediției
Cu speranța că anul viitor vom fi și mai mulți la aniversarea celor 45 de ani de la absolvire, au semnat în catalogul acestei noi ediții a întâlnirilor, Dan-Mihai Chițoiu, Adrian Chiru, Carmen Bogdan, Daniela Cojanu, Corneliu Constantinescu, Gica Mitrofan, Liviu Cruceanu, Smaranda și George Buznea, Paul și Manuela Biota, Laurențiu Tâtavu, Rodica Lucaci, Elena Acatincăi, Lenuța Bălan, Gheorghiță Rață, Meșterca Valeriu și Romulus-Dan Busnea.
În loc de epilog…
Scriam în articolul referitor la ediția trecută că, iată, se dovedește pentru a nu știu câta oară că distanțele, timpul, vremurile, chiar și atât de tulburi, precum cele de azi, nu pot diminua, nu pot șterge în niciun fel amintirile din anii tinereții… Și nici dorința revederii… Iar toamna, e fără îndoială, anotimpul nostalgicelor amintiri…
Totul e atât de răscolitor și de intens, încât, recitind aceste rânduri, o parafrază poetică mi-a ieșit spontan din minte și din suflet, care sună cam așa:
De-undeva străpunge-o rază / De dincolo, se-norează / Sufletul și mintea-mi sunt varză /
Nici acum nu-mi sunt acasă / Totul este-un talmeș-balmeș / Bucurie, nebunie, retrăite amintiri / De vină ele să fie? / Ce mai tura-vura / Îmi vine să mă dau de-a dura / Și să sar în sus într-una / După înc-o săritură / Urmează și o căzătură / Într-o nouă lună / Care e-nceput de toamnă / E septembrie, cum altfel? / Fir-aș al dracu, de nostalgic… / Morală: Căzătura în nostalgie / Poate să te fericească / Dar să te și îmbolnăvească… (Poezia ,,Toamna, nostalgic…”)
Cu onor, colegilor mei din generația optzecistă,
Romulus-Dan Busnea / UZPR
