„Răsunetul cultural”, nr. 9 (137), septembrie 2024. Lumea limbii române

Am văzut de curând, pe BBC Ideas, un filmuleț care readuce în atenție ipoteza whorfiană a legăturii dintre limbă și gândire. Întrebarea-temă de dezbatere este: „Gândim diferit în diferitele limbi?” Există peste 7.000 de limbi în lume, asta înseamnă că sunt tot atâtea perspective diferite asupra lumii? Argumentele acumulate de-a lungul anilor par să sprijine ideea lui Whorf că limba pe care o vorbim, în care creștem (limba maternă) influențează viziunea asupra lumii, că diferențele dintre diferitele limbi se oglindesc în felul în care e înțeleasă lumea. Limba setează mintea și felul în care percepe aceasta lumea și legăturile dintre lucruri. Limba ta organizează lumea, îi conferă logică și sens. Se vorbește în clip chiar și despre influența genurilor asupra perspectivei asupra lumii, ipoteză pe care am cercetat-o în cărțile mele despre Feminitatea limbii române. Până și culorile lumii depind de limba ta maternă. Se dă exemplul unui careu colorat cu verde. Englezul are un singur cuvânt pentru toate nuanțele de verde-albastru. Pentru un om din Namibia, nuanțele au nume diferite, fiindcă lumea lor depinde de aceste nuanțe. Apoi, limba uzbekă poate exprima mai multe într-un timp dat decât engleza. Poporul nomad a deprins un mod rapid de a comunica în timpul mersului. Pe scurt, limba e cultură și cultura e limbă. Diferența cognitivă e esența naturii umane. Diferența e definiția universalului. Conexiunea strânsă dintre limbă şi gândire, opusă teoriei dependenţei unilaterale a vorbirii (limbii) de gândire, deschide calea recunoaşterii posibilităţii ca diferitele structuri ale limbilor să favorizeze ori chiar să determine căi diferite de înţelegere şi gândire asupra lumii. Popoarele deţin o structură fundamentală, esenţială, arhetipală de corelare a limbii cu lumea – de aceea sunt posibile traducerile –, dar e la fel de evident că există nuanţări spe cifice fiecărui popor în parte. Obiectivitatea limbajului se însoţeşte cu subiectivitatea într-un du-te-vino care e trăsătura esențială a fiinţei vorbitoare. A vorbi şi a înţelege limba nu depinde de inteligenţa sau de volumul creierului. Depinde de faptul de a fi om. Omul posedă, în mod natural, o facultate a limbajului. Pentru Ortega y Gasset, enunţul nu e alcătuit doar din cuvinte. Acestea sunt o componentă a complexului de realitate: „…toate celelalte ingrediente ale unei circumstanţe care nu sunt cuvânt, care nu sunt sensu stricto «limbă», posedă o potenţialitate enunţiativă şi […] limba constă nu doar în a spune ceea ce spune prin ea însăşi, ci în a actualiza acea potenţialitate retorizantă, semnificativă, a prejmei.” Limbile omeneşti, deşi „date”, primite aparent de-a gata de către om, se fac şi se desfac permanent, „ca tot ceea ce e omenesc”. Românul se exprimă pe sine în calmul, în seninătatea femininelor, cu înţelegere, îngăduinţă, largă compasiune, trudă şi durere, cu răbdare şi rezistenţă, gata să-şi orânduiască resemnat puţinul. E înzestrat cu fineţe de spirit, cu vibrare la zvonurile lumii şi ale naturii. Cu ambigenele ce-i intră în descrierea de sine, se descoperă hărţuit într-o bogată nestare, în voia vânturilor şi a valurilor, în voia dorurilor, între cer şi pământ. Lucrarea şi aleanul îi sunt deopotrivă definitorii. Se lasă furat de amândouă. Raritatea masculinelor îl descrie ca neînzestrat cu tenacitate aspră, cu neîndurarea celui ce-şi urmează neabătut ţelul. Nu gândeşte şi nu lucrează în perspectivă lungă (Constantin Rădulescu-Motru). Viaţa sa se petrece în arderi iuţi, în fulgerări de voinţă şi căderi în lene şi contemplaţie. El ştie că în durata lungă a istoriei durarea sa e asigurată. Ca şi cum infinitivele lungi ar rândui viitorul în locul lui. Are sentimentul că poate naşte şi renaşte oricând –atitudine profund feminină. Diferenţele dintre limbi și lumile lor merită amănunţite, se pot extrage (sub)înţelesuri noi. Da, există atâtea lumi câte limbi sunt. Dar nici una dintre ele nu e toată lumea. Cunoașterea altor limbi e cu atât mai importantă. (Irina Petraș. Fragmente din eseul apărut în România literară nr. 31/2024)