Târgul Iconarilor şi al Meşterilor Cruceri, un eveniment cu o tradiţie de două decenii, va avea loc de vineri, 13 septembrie, până duminică, 15 septembrie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. „An după an, prăznuim împreună Ziua Crucii cu un târg-expoziţie, unde publicul vizitator poate descoperi obiecte-simbol (icoane pictate pe sticlă şi lemn, cruci, pristolnice, obiecte de cult, incrustaţii în lemn, reprezentări iconografice contemporane în diferite tehnici şi materiale) care reafirmă identitatea şi specificitatea instituţiei noastre”, transmite instituţia muzeală, potrivit Agerpres.
Iconarii şi meşterii cruceri, care urmăresc în arta lor calitatea tehnicii şi a meşteşugului, respectarea scopului pentru care este realizat obiectul de cult, evitând expresiile kitsch şi serializările industriale pentru scopuri comerciale, sunt însoţiţi şi de meşteşugari din sfere conexe: manufacturarea scoarţelor, a ceramicii şi a lemnului.
Şi de această dată, vizitatorii vor fi întâmpinaţi cu dulciuri de casă, miere şi produse apicole, plante de leac, fructe şi flori de toamnă.
De asemenea, copiii şi adulţii sunt invitaţi să descopere cum lucrau iconarii vechi izvoade şi zugrăveau icoane, pictând pe sticlă sau pe lemn grunduit ori cum se însemnează şi încrustează pristolnicele şi icoanele de vatră, în cadrul unor ateliere ţinute de artişti şi meşteri iconari.
Acestea sunt programate vineri, 13 septembrie, orele 11,00 – 13,00 – Atelier de pictură. Tehnica realizării icoanelor pe sticlă, cu Radu Dincă şi sâmbătă, 14 septembrie, orele 11,00 – 13,00 – Atelier de pictură. Tehnica realizării icoanelor pe lemn, cu Angela Ludoşanu şi orele 13,00 – 15,00 – Atelier de încrustaţii în lemn. Tehnica realizării încrustării şi cruceritului, cu Vasile Moldoveanu.
Înscrierile pentru ateliere se fac la: educatiemuzealamtr@gmail.com, costul unui atelier fiind de 25 lei / persoană
Intrarea la târg este liberă.
Foto: Facebook