Generalul Ioan Culcer (1853 – 1928), a fost o mare personalitate militară și politică care s-a afirmat în timpul Războiului de Independență și Primului Război Mondial.
Generalul Ioan D. Culcer s-a născut la Târgu Jiu în ziua de 20 august 1853, fiind al patrulea băiat al familiei renumitului medic Dimitrie Culcer, venit din Ardeal (n. în 1807 la Stărcini, jud. Sălaj) și al gorjencei Anica Oteteleșeanu.
A urmat câteva clase elementare la Târgu Jiu, iar tatăl său, doctorul Dimitrie Culcer, care a înființat primul spital de stat din Târgu Jiu în 1846, a fost promovat medic șef al capitalei și a trebuit să se mute cu familia la București, când Ioan avea doar 10 ani. Patru ani mai târziu, în 1867, tatăl său a murit la vârsta de 60 de ani și a fost înmormântat la Târgu Jiu. Ioan Culcer a continuat studiile în capitală la un pension, apoi din vara anului 1870, urmând exemplul fratelui său Vladimir, a devenit cursant al Școlii Militare din București – Secțiunea Ofițeri de Artilerie și Geniu, iar la 1 iulie 1873 a fost înaintat la gradul de sublocotenent în arma geniu și repartizat ca subaltern (comandant de pluton), asemenea colegilor săi – sublocotenenții Mihail Boteanu, Constantin Botez, Grigore Crăiniceanu și Vasile Ionescu, la Batalionul Geniu București (unic la acea vreme).
Făcând dovada unor remarcabile cunoștințe tehnice și capabilități intelectuale, în toamna anului 1874 a fost selectat și trimis, pentru desăvârșirea studiilor de specialitate, la Școala Politehnică din Paris, iar la absolvirea acesteia a obținut titlul de inginer. În continuarea, a fost înscris la Școala de Aplicație pentru Artilerie și Geniu din Fontainebleau-Franța spre a urma cursurile de perfecționare a pregătirii tehnice și tactice de specialitate (geniu).
În luna aprilie 1877, în contextul declarării mobilizării armatei, a fost repatriat în vederea participării la Războiului de Independență alături de fratele său, locotenentul Vladimir Culcer. La începutul lunii octombrie 1877 slt. Ioan Culcer figura ca subaltern în cadrul Companiei 2 Săpători-Minari comandată de cpt. Constantin Sorescu. Împreună cu subunitatea a contribuit semnificativ la realizarea unor ample și complexe lucrări de investire (fortificații) necesare apropierii treptate a trupelor luptătoare aparținând Diviziei III Infanterie de redutele Grivița 2 și Bucov, dispuse pe partea de sud-vest a așa-zisei ,,Vale a lacrimilor”. La asaltul redutei Grivița 2, din 30 august 1877, a fost singurul ofițer care a scăpat cu viață din Batalionul 1 al Regimentului 8 infanterie de linie, al cărui comandant era căpitanul Walter Mărăcineanu. După căderea Plevnei, a participat, ca locotenent de geniu, la cucerirea cetății Vidin.
După încheierea Războiul de Independență, la 1 octombrie 1878, a fost trimis să-și finalizeze cursurile de perfecționare a pregătirii tehnice și tactice de specialitate la Școala de Aplicație pentru Artilerie și Geniu / Fontainebleau – Franța.
La începutul anului 1883, cpt. Ion Culcer a fost pus la dispoziția generalului belgian Alexis Brialmont – autorul concepției cu privire la sistemul de fortificare pentru apărare a teritoriului național, concepție avizată de către Ministerul de Război și admisă de către M.S. Regele Carol I. Sub directa coordonare a col. Anton Berindei – comandantul Regimentului 1 Geniu București, împreună cu căpitanul de geniu Mihai Boteanu, au asigurat studierea, ridicarea topografică și marcarea aliniamentelor / fâșiilor de teren pe care urmau să se execute lucrările pentru fortificarea capitalei.
La 30 septembrie 1884, cpt. Ion Culcer a fost angajat în activități legate nemijlocit de execuția lucrărilor de fortificații din jurul capitalei, în calitate de șef al Sectorului 2 Lucru, având inițial în responsabilitate construcția forturilor Tunari și Ștefănești. Concomitent cu îndrumarea lucrului la forturile menționate, în primăvara anului 1885 a fost însărcinat cu studiul și construcția centurii de cale ferată a Cetății București, misiune pe care a îndeplinit-o cu profesionalism unanim recunoscut.
La 1 februarie 1887, cpt. Ion D. Culcer a fost promovat în funcția de comandant al primului Batalion de Căi Ferate din armata română, din compunerea Regimentului 1 Geniu București, comandat de col. Ion Argetoianu. Până în primăvara anului 1891, mr. Ion Culcer a fost menținut șef al Sectorului 2 Lucru, având misiunea de a asigura finalizarea forturilor Tunari și Ștefănești, concomitent cu desăvârșirea construcției celor de la Afumați și Pantelimon.
La data de 10 mai 1891, a fost avansat la gradul de locotenent-colonel și numit la conducerea Direcției IV Geniu. Drept urmare, în calitate de șef al acestei direcții, a fost inclus în Comitetul Consultativ al Geniului condus de gl.bg. Anton Berindei – Director Superior și Inspector al Geniului.
La 1 octombrie 1892 – 20 octombrie 1893, lt.col. Ion Culcer a fost trimis în Franța, ca șef al Echipei de Control instituită la nivelul Ministerului de Război, pentru supravegherea fabricării cuirasatelor destinate utilării Cetății București. La încheierea misiunii și-a reluat funcția de director al Direcției IV Geniu, iar în primăvara anului 1895, fiind deja brevetat ca ofițer de stat major, a fost avansat la gradul de colonel și numit șef al uneia dintre cele 3 secții din compunerea Marelui Stat Major al Armatei.
Remarcabila sa carieră militară în Arma Geniu avea să se încheie la 1 aprilie 1901, odată cu promovarea în prima funcție cu grad de general, aceea de comandant al Brigăzii 17 Mixtă Infanterie. La 1 aprilie 1903 a fost numit la comanda Brigăzii 3 Infanterie Craiova, iar la 10 mai 1904, în baza I.D. R. nr. 171, a fost înălțat la gradul de general de brigadă. În baza I.D.R. nr. 3329 / 24 decembrie 1904, generalul de brigadă Ion Culcer a fost promovat în funcția de Secretar General al Ministerului de Război, funcție pe care o va îndeplini în mod remarcabil până la 1 aprilie 1907 când a fost numit comandant Diviziei IX Infanterie Dobrogea.
Începând cu data de 1 aprilie 1909 i-a fost încredințată comanda Diviziei III Infanterie Craiova, iar la 31 martie 1911, în baza I.D.R. nr. 1165, a fost înălțat la gradul de general de divizie și promovat în funcția de comandant al Corpului III Armată Galați.
Ioan D. Culcer a fost și profesor militar la Școala Superioară de Război timp de 15 ani.
Ulterior, la 1 aprilie 1913 i-a fost încredințată comanda Corpului V Armată, dislocat în Dobrogea. În ziua de 10 august 1913, Bulgaria a fost forțată să cedeze României teritoriul din sudul Dobrogei cunoscut sub denumirea de Cadrilater iar Regele Carol I i-a încredințat generalului Ion D. Culcer, în care avea mare încredere, onoarea de a fi guvernator al acestei provincii.
Un an mai târziu, gl. Ion D. Culcer a fost numit subinspector general al armatei, la dispoziția principelui de coroană Ferdinand.
La funeraliile Regelui Carol I, din octombrie 1914, a făcut parte din cortegiul funerar, acordându-i-se onoarea de a purta pe o pernă din catifea, Coroana de Oțel a defunctului, cel mai important simbol al Monarhiei românești.
În primăvara anului 1916 a fost pensionat la limită de vârstă și trecut din oficiu în rezervă, însă începând cu data de 15 august, în contextul decretării mobilizării generale a armatei și angajării țării în război contra Austro-Ungariei, având ca obiectiv strategic fundamental eliberarea teritoriilor locuite de români, ocupate abuziv și întregirea neamului în granițele legitime, a fost rechemat sub arme, încredințându-i-se comanda Armatei I-a.
La data de 11 octombrie 1916, la insistențele Comandamentul Aliat de pe lângă Marele Cartier General, a unor politicieni patriotarzi și boieri olteni interesați doar de latifundiile proprii, gl.div. Ion Culcer a fost retras de la comanda Armatei I, iar în baza Ordinului nr. 2530 / 18 octombrie 1916, a fost însărcinat cu „conducerea superioară a lucrărilor de fortificații ruso-române din Moldova și Dobrogea, în vederea retragerii noastre spre Siret”.
La 1 ianuarie 1917, generalul Ion Culcer a fost demobilizat definitiv, așezându-se fără nici-o ocupație la Iași, iar Regele Ferdinand care, îl cunoscuse îndeaproape și îi apreciase întotdeauna remarcabilele capabilități de comandă, din proprie inițiativă l-a decorat cu Marea Cruce a Coroanei României cu Spade, pentru destoinicia cu care a organizat și condus operațiile militare din Oltenia.
După încheierea războiului a intrat în politică, acceptând pentru o perioadă foarte scurtă de timp (ianuarie – martie 1918) portofoliul de ministru al lucrărilor publice în guvernul militar constituit la Iași, sub conducerea generalului Alexandru Averescu, iar la începutul anului 1919 a revenit în București și s-a reinstalat în modestul său apartament din strada Caragiale.
În anul 1925, fiind recunoscut de către întregul corp de camarazi pensionari, pentru devotamentul și autoritatea morală cu care și-a servit patria și instituția militară, a devenit Primul președinte al „Societății Ofițerilor în Rezervă și în Retragere Proveniți din Activitate” (S.O.R.P.A.).
Răpus de o boală incurabilă, a încetat din viață în cea de-a 15 zi a lunii septembrie 1928, într-un sanatoriu din capitală, iar la dorința sa și a rudelor apropiate a fost adus și înmormântat, trei zile mai târziu, la 18 septembrie 1928 cu înalte onoruri militare impuse de rang și prestigiu, în Cimitirul Eroilor din Târgu Jiu, unde își doarme somnul de veci. La ceremonia funerară organizată la nivel de garnizoană au fost prezenți, spre a-i aduce un pios omagiu și a-i prezenta onorurile cuvenite, într-un număr impresionant, foști camarazi, subalterni și elevi, militari activi, din rezervă și retragere, personalități ale vieții publice, veniți din toate colțurile țării. „…Generale Culcer, ai fost un mare comandant de armată în război, capabil și viteaz, ai fost un general glorios al țării și al Armatei tale, ai fost un mare nedreptățit, ai fost victima capacității tale însăși și a celor ce nu te-au înțeles!” – a rostit în cuvântarea funebră generalul (r.) Alexandru Lupașcu-Stejar, un fost elev și subaltern al său.
În anul 1929, la mormântul generalului Ioan Culcer din Cimitirul Eroilor din Târgu Jiu a fost instalat un bust din bronz cu înălțimea de cca. 1,20 m, operă a sculptorului Alexandru Severin. Bustul a fost furat în data de 10 martie 2010 (autorii nefiind identificați nici în prezent, cu toate că poliția a fost sesizată imediat). Mai târziu, la 16 octombrie 2016, în locul acestuia, a fost ridicat an alt bust din piatră, operă a sculptorului Paul I. Popescu.
În semn de recunoaștere a serviciilor aduse patriei în întreaga sa carieră militară, generalului Ioan Culcer i-au fost conferite numeroase ordine și medalii de către regale Carol I: Medalia ,,Virtutea militară de aur”, pentru participarea la Războiul de Independență, în ianuarie 1878 (locotenent, subaltern în Batalionul Geniu București); Medalia comemorativă ,,Crucea Trecerii Dunării”, pentru participarea la Războiul de Independență, I.D. nr. 617 / 23 martie 1878 (locotenent, subaltern în Batalionul Geniu București); Medalia comemorativă ,,Apărătorii Independenței”, pentru participarea la Războiul de Independență, I.D. nr. 1422 / 05 iunie 1878 (locotenent, subaltern în Batalionul Geniu București); Ordinul „Steaua României”, în grad de cavaler, D.R. nr. 1672 / 28 mai 1888 (maior, comandant al Batalionului Căi Ferate din Regimentul 1 Geniu București); Ordinul „Coroana României”, în grad de Ofițer, I.D. nr. 1453 / 10 mai 1889 (maior în Regimentul 1 Geniu, șef al Sectorului 2 Lucru la Cetatea București); Semnul onorific de aur pentru serviciu militar de 25 de ani, I.D. nr. 3043 / 28 iunie 1895 (colonel în M.St.M. al Armatei); Ordinul „Steaua României”, în grad de Ofițer, D.R. nr. 1940 / 10 mai 1897 (colonel, comandant al Regimentului 1 Geniu); Ordinul „Coroana României”, în grad de Comandor, I.D. nr. 2445 / 17 mai 1900 (colonel, comandant al Regimentului 1 Geniu); Medalia jubiliară „Carol I”, conferită cu prilejul comemorării jubileului de 40 de ani de domnie a regelui Carol I, 1906; Ordinul „Steaua României”, în grad de Comandor, D.R. nr. 3073 / 25 mai 1905 (general de brigadă, Secretar General al Ministerului de Război); Ordinul ,,Coroana României”, în grad de Marea Ofițer, I.D.R. nr. 2740 / 08 mai 1912 (general de divizie, comandant al Corpului III Armată); Medalia ,,Avântul Țării” pentru participarea la campania din anul 1913, I.D.R. nr. 6247 / 7 noiembrie 1913 (general de divizie, comandant al Corpului V Armată) și Ordinul „Steaua României”, în grad de Mare Ofițer, D.R. nr. 7323 / 31 decembrie 1913 (general de divizie, comandant al Corpului V Armată) și de Regele Ferdinand: Ordinul ,,Coroana României în grad de Marea Cruce, D.R. nr. 8019 / 21 martie 1916 (general de divizie, subinspector general al Armatei); Ordinul ,,Coroana României” în grad de Marea Cruce cu Spade, I.D.R. nr. 2042 / 09 august 1918 (general de divizie, comandant al Armatei I) și ,,Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918” cu baretele Ardeal, Carpați, Ordinul Ministrului de Război nr. 30549 / 15 mai 1922 (general de divizie în rezervă, fost comandant al Armatei I).
A fost decorat și de șefi de state străini: Medalia Comemorativă Rusă, conferită de țarul Alexandru al II-lea, pentru participarea la operațiile din jurul Plevnei în anii 1877-1878, Certificat nr. 566 / 17 aprilie 1878; Ordinul ,,Sfinții Mauriciu și Lazăr”, în grad de comandor, conferit de Regele Victor Emanuel al II-le al Italiei, Brevet nr. 9 / 29 decembrie 1900 (colonel, comandant al Regimentului 1 Geniu); Ordinul ,,Orange Nassau”, în grad de Mare Ofițer, conferit de Regina Țărilor de Jos, Brevet înregistrat la Cancelaria Ordinelor cu nr. 5203 / 13 martie 1906 (general de brigadă, Secretar General al Ministerului de Război); Ordinul ,,Legiunea de Onoare”, în grad de Comandor, conferit de Regele Republicii Franceze, Brevet original nr. 11360 / 07 august 1906 (general de brigadă, Secretar General al Ministerului de Război); Ordinul ,,Sfântul Stanislav ” clasa I, conferit de M.S. Împăratul Rusiei, Brevet original nr. 23 / 24 februarie 1907 (general de divizie, comandant al Diviziei IX Infanterie Constanța); Ordinul ,,Croix Militaire”, clasa I, în grad de Mare Ofițer, conferit de Regina Țărilor de Jos, Brevet original nr. 15862 / 01 mai 1907 (general de brigadă, Secretar General al Ministerului de Război); Ordinul ,,Sfânta Ana, clasa I, conferit de M.S. Împăratul Rusiei, Brevet trimis prin Direcția Personal cu nr. 11606 / 11 martie 1913 (general de divizie, comandant al Corpului III Armată).
În data de 4 octombrie 1928, ziarul „Dreptatea” a publicat articolul intitulat „Testamentul generalului Culcer” pe care acesta l-a scris în ziua de 3 ianuarie 1928, la București: „Doresc să fiu înmormântat la Târgu Jiu, în acest colț de pământ al țării, unde m-am născut și pe care l-am apărat cu tot sufletul (…) Am conștiința liniștită că în tot timpul lungei mele cariere mi-am făcut datoria numai în interesul țării și în afară de orice interes personal. Un ofițer cinstit, care a trăit din solda sa, în armată, nu poate face avere.” Neavând urmași, în ultima parte a vieții sale, generalul Ioan Culcer, și-a donat întreaga bibliotecă Școlii Militare de Geniu, iar la momentul actual aceasta se află la Muzeul „Ferdinand I” din București.
La sugestia domnului primar Marcel Romanescu și demersurile întreprinse de conducerea Liceului Tehnologic Nr. 2 din Târgu Jiu, Ionuț Berca – director și Codruța Nicoleta Bîzocu – director adjunct, sprijiniți de profesorul drd. Andrei Popete Pătrașcu și de conducerea Inspectoratului Școlar Gorj, începând cu data de 1 septembrie 2024, această unitate școlară va purta denumirea istorică a marelui general gorjean Ioan Culcer (1853 – 1928). Pentru marcarea acestui eveniment și a împlinirii a 171 de la nașterea generalului, la data de 21 august 2024, la acest prestigios liceu gorjean a fost vernisată cea mai mare expoziție documentară dedicată ilustrului general gorjean Ioan Culcer, realizată de profesorul drd. Andrei Popete Pătrașcu cu sprijinul conducerii liceului.
Generalul de corp de armată Ion D. Culcer, în cei 40 de ani de strălucită carieră militară, a dovedit a fi un profund gânditor în domeniul teoriei militare românești prin foarte multe scrieri personale de specialitate și, mai ales, un brav strateg și comandant de război. De asemenea, generalul gorjean s-a remarcat în mod deosebit prin titanica și fructuoasa muncă depusă la construcția liniilor de fortificații din jurul Capitalei și de pe aliniamentul Focșani-Nămoloasa-Galați. El face parte din galeria marilor personalități militare care, prin cugetul și activitatea lor, au pus bazele organizării și instruirii armatei române într-o perioadă destul de frământată și grea pentru țară.
Col. (rtr.) Gigi Bușe
Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR
