Mulțumesc, Nadia Comăneci!

S-a încheiat cea de a XXXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară! Ediţie intens şi multiplu controversată, de la care România se întoarce cu 3 medalii de aur, 4 de argint şi 2 de bronz. Deocamdată cu 2 medalii de bronz, deşi s-ar putea să fie chiar 3 medalii. Palmares căruia, din păcate, i se adaugă şi cele două revoltătoare nedreptăţi de arbitraj în urma cărora gimnastelor Sabrina Voinea şi Ana Maria Bărbosu li s-au luat medaliile pe care le binemeritau. Dublă nedreptate pe care, parţial, a reparat-o Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), care a decis că medalia de bronz i se cuvine Anei Maria Bărbosu. Decizie pe care partea americană a contestat-o, dar, potrivit unor recente informaţii, această contestaţie a fost respinsă, aşa încât Ana Maria Bărbosu ar putea să rămână cu medalia de bronz. Din păcate, cerea adresată TAS de către Sabrina Voinea a fost respinsă!      

După cum era de aşteptat, dubla mare nedreptate făcută gimnastelor noastre a stârnit un val de indignare, atât aici, la noi acasă, cât şi din partea unor observatori avizaţi de peste mări şi ţări. De departe, cea mai categorică şi cea mai avizată voce fiind a Nadiei Comăneci, care, pe tot parcursul actualei ediţii, a fost permanent alături de sportivii noştri. Şi nu numai că a fost şi a rămas alături de tricolori, ci, în cazul de faţă, şi-a folosit prestigiul şi autoritatea sa morală protestând la înaltele foruri sportive şi cerând să se facă dreptate şi să se meargă, cu adevărat, până în pânzele albe! Demers admirabil, căruia i se adaugă şi gestul Nadiei Comăneci, el însuşi de mare distincţie, care i-a oferit Sabrinei Voinea media de bronz pe care ea a primit-o la Montreal. 

Gesturi care spun absolut totul despre nobleţea şi elevaţia caracterului celei care a intrat în legendă cu numele Zeiţa de la Montreal. Căreia, de altfel, i-a fost furată -acesta este cuvântul! – o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Moscova, în anul 1980. Cui i-a fost dată medalia cu pricina cred că nici nu mai este cazul să vă spun!…

Că această categorică implicare a Nadiei Comăneci de partea dreptăţii şi nu numai a gimnastelor noastre a impresionat profund cercuri largi ale opiniei noastre publice, adică atât pe românii din ţară, cât şi pe cei de peste hotare, care i-au transmis calde mesaje de mulţumire şi de recunoştinţă, asta nici nu este un lucru de mirare. După cum este la fel de adevărat că foarte curajosul demers al Nadiei Comăneci a expus-o unor furibunde atacuri din partea unor indivizi care nu pot să accepte că şi în sport, ca şi în viaţă, trebuie să ştii să câştigi, dar şi să pierzi cu fruntea sus!

De mirare este, însă, faptul că, de la cele mai înalte nivele ale puterii de stat din scumpa noastră patrie, nimeni nu a considerat că trebuie să îi adreseze Zeiţei de Montreal mulţumiri pentru lecţia sa de patriotism şi de solidaritate. Primul de la care ar fi fost de aşteptat să facă acest gest fiind, desigur, preşedintele Klaus Iohannis. Preşedinte al tuturor românilor, dacă nu mă înşală memoria. Care, de altfel, a fost prezent, la Paris, la ceremonia de deschidere a ediţiei 2024 a Jocurilor Olimpice de vară.

Nu ştiu dacă un asemenea gest este prevăzut în fişa postului domnului preşedinte, dar dacă ţinem seama că vorbim despre preşedintele tuturor românilor, înclin să cred că era de domeniul a ceea ce se numeşte minima morali ca domnul Klaus Iohannis să îi răspundă Nadiei Comăneci pentru această nouă şi impresionantă dovadă de demnitate şi de solidaritate cu valorile reprezentative ale identităţii româneşti.    

Acum nu că aş vrea să îi deschid preşedintelui Klaus Iohannis un proces de intenţie, dar nici nu pot să nu mă gândesc la poziţia ghiocelului sfios din care domnia sa a mulţumit unor anumite personaje din structurile europene şi euroatlantice pentru nişte declaraţii sau gesturi fireşti şi normale privind respectarea unor drepturi ale României ca stat membru al acestor structuri. Sau, în anumite cazuri, doar a unor interese care îl vizau în special pe domnul preşedinte aflat acum pe ultimele sute de metri ai celui de–al doilea mandat în Palatul din Dealul Cotroceni.

De aceea, ca un modest, ca simplu cetăţean al istoricelor ţinuturi româneşti, îmi permit să mă alătur gândurilor şi simţămintelor înflăcărate ale nenumăraţilor noştri conaţionali cu un simplu şi sincer mesaj: „Mulţumesc, Nadia Comăneci!”.   

Şerban Cionoff

P.S. Printr-o dureroasă, nedreaptă împrejurare, mesajele noastre de respect şi de mulţumire ajung la Nadia Comăneci în aceste zile în care ea, soţul ei, Bart Connor şi familiile lor trăiesc durerea despărţirii de Harold Connor, tatăl lui Burt şi socrul Nadiei. Transmitem, aşadar, un gând cernit în memoria celui dispărut, împreună cu sincere condoleanţe Nadiei, lui Burt şi tuturor celor nedrept încercaţi.