După Adunarea Generală din 20 iulie, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România are toate motivele să-și exprime cu mai multă forță rolul de organizație de utilitate publică, îndemnurile făcute de noul Președinte Sorin STANCIU, fiind semnificative: „Să ne iubim marea noastră familie”, … în care „toți suntem egali”, iar de-acum: „Împreună, să mergem înainte!”. După participarea la Adunarea Generală de la București, membrii delegației de jurnaliști timișeni, Filiala UZPR „Valeriu Braniște”, în mod operativ au făcut cunoscute principalele aspecte de noutate. Pe lângă comunicările și discuțiile purtate în mediul propriu online, pe postul local „Europa NOVA”, acestui moment important al UZPR i-a fost dedicată și o ediție specială a emisiunii „CONVERGENȚE cu Tiberiu Ciobanu și invitații săi”. Cu acest prilej, președintele Filialei, conf. univ. dr. Ioan DAVID, a prezentat în detaliu modul în care au decurs dezbaterile și alegerile, punctând și câteva direcții și acțiuni esențiale după care se vor desfășura acțiunile în cadrul organizației. Poziția Filialei față de starea actuală a UZPR se regăsește în majoritate în materialul semnat de colegul Gheorghe CRIȘAN, apărut pe pagina www.uzpr.ro, în data de 1 august a.c.
Pentru că unul din dezideratele declarate ale jurnaliștilor este acela de a fi mai aproape de cetățean, merită acordată o atenție deosebită acestei raportări. Astfel, după multiple știri și analize asupra unor aspecte negative observate în regiune, în ultimele trei săptămâni s-au făcut mai vizibile evenimentele de sărbătoare, spre bucuria locuitorilor.
În 21 iulie s-a celebrat „Ziua Banatului”, stabilită în mod oficial în 2016, în semn de amintire a semnării în anul 1718 a Tratatului de la Passarowitz, între Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană și Imperiul Otoman. În 28 iulie, timișoreanul s-a putut bucura de „Ziua Județului Timiș” (hotărâtă de CJ Timiș, tot în 2016). Dar, mai de succes rămâne 3 august, „Ziua Timișoarei”. După cum au decurs evenimentele, am sărbătorit Timișoara, marcați de o poveste și o legendă.
Săptămâna trecută presa timișoreană a inclus în mai multe articole aspecte privind însemnătatea istorică a zilei de 3 august pentru Timișoara: „În anul 1999, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 217 a fost stabilită data de 3 august ca fiind Ziua Timișoarei. Cu 80 de ani înainte de acea decizie, pe 3 august 1919, un batalion al Armatei Române condus de colonelul Virgil Economu intra în Timișoara și consfințea astfel întregirea României cu o mare parte a Banatului. Cu multe speranțe, Timișoara își asuma un viitor ca parte a României.”(Alex Nestor, „deBANAT.ro”) „În trei august 1919, deci la mai bine de șapte luni de la Unirea din 1918, Timișoara avea să devină parte a României, așa cum arată ea acum. În data de 1 august 1919, Jandarmeria avea să intre în Timișoara, iar mai apoi, după doar două zile, Armata Română avea să impună ceea ce se votase, de fapt, la 1 decembrie 1918.” (Lia Lucia Epure, „Ziua de Vest”). Dar, presa locală nu s-a arătat chiar atât de entuziasmată de acțiunile inițiate de administrația locală, multe materiale media având un conținut critic și dojenitor. În acest an ineditul a fost dat de alte momente marcante.
Unul dintre aceste momente de excepție a fost rezultatul colaborării dintre UZPR, Filiala „Valeriu Braniște” Timișoara și Cenaclul literar „Seniorii”, entități culturale care au organizat în ajunul sărbătoriri orașului, o interesantă întâlnire la Muzeul Satului Bănățean. În esență, valoarea spirituală a acțiunii a fost dată în principal de lansarea cărții „LILI – cronică de familie”, în prezența autoarei Doina Smaranda DOMIDE. Prezentarea critică a cărții a fost făcută de doamna Constanța Sylvia HÂRCEAGĂ, care a adus în atenția asistenței, argumente edificatoare pentru recunoașterea lucrării ca un omagiu adus istoriei Timișoarei. De fapt este vorba de un roman, scris în 3 volume, în care autoarea relatează cu foarte mare pricepere, povestea familiei sale, petrecute în Timișoara de-a lungul a trei generații. Întreaga poveste de viață se derulează pe fondul trăirii din plin a momentelor istorice ale orașului, din perioada 1900-1989. Poate este semnificativ faptul că intriga din primul volum are la bază organizarea și desfășurarea la Timișoara, în anul 1900, a „Balului Jurnaliștilor”. Talentul descriptiv al autoarei parcă ne îndeamnă să reluăm această frumoasă tradiție, după aproape 125 de ani. Așa cum afirmă scriitorul Constantin ANTON în prefață, acest roman fluviu, este o „saga de familie”, cu posibile asemănări, pe alocuri cu romanul „Europolis” scris de Jean BART, sau de capodopere ale maestrului J.W.Goethe, de peisajele bouvariene, respectiv ale lui Marcel Proust. Prezentarea copilăriei personajului Lili, care dă numele cărții, aduce aminte de scrierile lui Ionel Teodoreanu din „La Medeleni”. Dar, particularitatea romanului este asigurată de modul în care cititorul are ocazia să retrăiască istoria Timișoarei, atât datorită exactității datelor și a modului de desfășurare a evenimentelor istorice în care sunt integrate personajele, cât și prin autenticitatea cu care sunt descrise locurile și personalitățile vremii. Felicitări meritorii pentru acest cadou făcut de doamna Doina Smaranda DOMIDE! Citind cartea am fost purtat prin povestea Timișoarei.
În seara aceleiași zile de vineri, 2 august, a.c., programul anunțat de instituțiile publice ca fiind dedicat celebrării „Zilei Timișoarei”, (în fapt destul de criticat în presa locală …), avea în plan central, spectacolul „Meșterul Manole”, operă-rock. La acest eveniment, desfășurat în plăcuta ambianță din Parcul Rozelor, s-a adunat un public destul de select, iubitor de cultură, bun cunoscător al genului artistic.
Nimeni dintre cei prezenți nu-și puteau imagina ce va aduce finalul spectacolului …
Se știa de pe afiș că opera-rock „Meșterul Manole” va fi susținută de artiști ai Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” București, compoziția și aranjamentul muzical purtând semnătura lui Josef Kappl, după un libret al lui Victor Cârcu. De cum s-au auzit primele armonii din uvertură, spectatorii au simțit cu emoție „sound”-ul Phoenix, mai ales reascultând și văzându-l pe scenă, pe legendarul basist al formației „PHOENIX”, creatorul principal al operei. Sunt convins că mulți dintre spectatori știau că ideea acestui proiect și prima versiune s-a realizat de formația Phoenix încă din anii 1972-73, dar cenzura din vremea respectivă a oprit editarea. Materializarea acestui vis s-a datorat categoric perseverenței lui Josef Kappl. Oricum, întreaga asistență a fost cuprinsă din ce în ce mai mult de spiritul „PHOENIX”, de nostalgia după anii de glorie ai legendarei trupe pop-rock din Timișoara. Dar, odată cu aplauzele de final, ca „niște lovituri de tun”, se auzeau mesajele pe telefoane, care anunțau urcarea la cer a sufletului creatorului formației Phoenix, celebrul artist Nicolae (NICU) COVACI. Se știa că artistul era internat de mai multe săptămâni la Spitalul Județean din Timișoara, după ce starea sa de sănătate s-a agravat, depistat fiind un cancer pe creier. În primăvară toți fanii au urmărit cu sufletul la gură evoluția stării de sănătate, după ce artistului i s-a realizat o intervenție chirurgicală complicată pentru extirparea unei tumori pe creier. Confirmarea decesului s-a făcut de către managerul Spitalului, medicul și prietenul artistului, Dorel Săndesc, cel care l-a și tratat. Domnia sa, mai declara: „Nicu Covaci a suferit de o boală cruntă, un cancer cerebral, cea mai agresivă formă de cancer cerebral” … „Forța sa a rămas exprimată prin acea privire de leu în iarnă, aș putea spune, prin felul prin care a comunicat cu noi, prin zâmbetele sale, prin faptul că aprecia foarte mult că prietenii au venit la el, unii au venit şi au şi cântat”… „artistul și-a păstrat privirea demnă și zâmbetele calde până la final”.
Din momentul conștientizării pierderii celui care a dat o culoare aparte spiritului Timișoarei, presa locală (și nu numai …), rețelele de socializare, parcă au explodat. Interesul față de LEGENDA Phoenix a depășit cu mult nivelul față de celorlalte activități din programul „Zilei Timișoarei”. Ceas de ceas au apărut detalii despre viața lui Nicu COVACI, despre creațiile sale, despre meritele incontestabile aduse la îmbogățirea culturii locale. S-a reamintit și despre unele moduri în care a fost recompensat: titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara” (2007), 2008 „Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești” (2008), „Ordinul Meritul Cultural în Gradul de Cavaler, categoria muzică” (acordat de Președinția României în 2007), „Distincția Culturală” (acordată de Academia Română în 2003), „Discul de aur pentru întreaga activitate” (Electrecord, 2007), „Înscriere în Enciclopedia Personalităților din România” (2006) și multe altele. S-a amintit faptul că Nicolae COVACI s-a născut in 19 aprilie 1947 la Timișoara, a fost compozitor, cântăreț, chitarist, pictor si grafician, fondator si lider al formației Phoenix. In copilărie, pe lângă muzică a îndrăgit sportul, iar mai târziu motoarele. In 1961, împreună cu prietenul Bela Kamocsa (Kamo) a pus bazele unei formații după „modelul” The Shadows. În 1962 a înființat trupa „Sfinții”, titulatură schimbată mai apoi în „Phoenix”. Prima compoziție proprie a lui Nicu a fost piesa „Știu ca mă iubești si tu”, înregistrată la radio în 1964. Din anul următor datează alte două înregistrări: „Bun e vinul ghiurghiuliu” și „Pădure, pădure”, care au fost primele melodii din rockul romanesc de inspirație folclorică. Nicu Covaci lasă în urmă, o moștenire uriașă, neprețuită și nemuritoare: muzica Phoenix. Poate că această muzică a rămas un reper pentru ceea ce a putut fi mai bun în rock-ul românesc din totdeauna.
Ne-a rămas o remarcabilă avere discografică a trupei Phoenix, care cuprinde, printre altele: „Vremuri”, (1968), „Floarea stîncilor” (1969), „Cei ce ne-au dat nume”, (1972, reeditat pe CD în 1999), „Meșterul Manole”, (1973), „Mugur de fluier”, (1974, reeditat pe CD în 1999), „Cantofabule” (1975), „În umbra marelui urs”, (2000), „În umbra marelui U.R.S.S”., (2003), „Baba Novak”, (2005), „Vino, Ţepeş!”, (2014), precum și alte înregistrări.
S-au readus în atenția publicului și câteva cântece din colecția de peste 100 de creații muzicale deosebite ale lui Nicu Covaci, care au fost atât de mult și des reproduse de generațiile care și-au petrecut tinerețea în ultimii 60 de ani. Dar s-a amintit și momentul din 1974, în care formația a fost interzisă, iar în 1977, (noaptea de 1 spre 2 iunie 1977), când, pe la vama de la Porțile de Fier, Nicu Covaci a reușit șă-și scoată ilegal colegii de trupă din țară, ascunzându-i în boxe. Nu s-a uitat nici faptul că, imediat după Revoluția din 1989, în luna mai 1990, știrea despre revenirea în țară, după 13 ani de absență, a eroului Nicu Covaci, a făcut mare senzație.
Semnalele de profund regret față de pierderea marelui artist s-au dat din toată țara. Sâmbătă, 3 august, zeci de motocicliști au organizat la București un marș în memoria legendarului artist, cântându-i melodiile în stradă. S-au aprins lumânări în forma inițialelor numelui său.
De menționat faptul că, jurnaliștii și prietenii apropiați au adus, prin publicații și postări, multe critici și reproșuri la adresa instituțiilor publice, unele cu trimiteri personale către unii reprezentanți ai acestora. Pe lângă cenzura din perioada comunistă, aplicată mai multor creații muzicale marca PHOENIX, precum și opreliștile impuse asupra modului de manifestare, a refuzurilor mai multor proiecte culturale, gesturile de umilire a celebrului muzician, regretatul artist a trebuit deja să vadă și să simtă, acum din ceruri, alte gafe din partea unora rămași pe pământ, cu funcții și responsabilități. Unele dintre acestea s-a încercat să fie corectate din mers, dar gustul amar a rămas în simțirea fanilor.
Deși programul „Zilei Timișoarei” s-a încheiat practic duminică seara, mulți timișoreni au continuat „marcarea” celebrării, într-o notă mai gravă, prilejuită de priveghiul de la capul unuia dintre „cei care ne-au dat nume”. Nicu Covaci prin PHOENIX a dat valențe importante identității Timișoarei din ultima jumătate de veac. Practic, s-au inițiat zile de doliu pe întreaga arie a muzicii românești.
După mai multe decizii controversate, trupul neînsuflețit al liderului formației Phoenix a fost depus în foaierul Filarmonicii „Banatul” din Timișoara. Astfel, chiar în ziua în care creștinii ortodocși au prăznuit „Pobrejenia”, sute de persoane au venit să-și ia rămas bun și să aducă un ultim omagiu celui considerat de mulți un simbol al libertății şi al rezistenței în Romania. Au participat și tineri, care nu au crescut cu muzica lui, dar care au aflat despre atitudinea pe care a arătat-o de fiecare dată față de nedreptăți. La fel a început și ziua de miercuri, 7 august, zi în care a crescut emoția prin prezența la căpătâiul lui Nicu Covaci a unor foști colegi de trupă, care i-au și cântat, sau prin interpretarea Mariei Casandra Hauşi, o ambasadoare a doinei românești, maestra „horilor din grumaz”, care a doinit lângă sicriu cu atâta jale piesa „Cocoșii negri”, așa cum de fapt i-a cerut mai dinainte regretatul artist. Celebrul toboșar Țăndărică a afirmat: „El zboară printre stele, dar va fi alături de noi toată viața. E nemuritor!”
A fost realizată o proiecție specială a filmului documentar „Phoenix: Povestea”, la care s-au adunat mulți spectatori dornici să-și rememoreze momentele petrecute alături de Nicu Covaci, fondatorul și solistul trupei PHOENIX. Această creație a hrănit spiritual generații de români, a lansat mari muzicieni și piese nemuritoare. Membrii formației au abordat numeroase sub genuri ale rock-ului, traseul stilistic al formației pornind de la muzica beat, rock psihedelic, hard rock, ajungând la etno – rock. Au devenit celebre piese care încă mai sunt fredonate de generații întregi: „Vremuri”, „Fata Verde”, „Andrii Popa”, „Strunga”, „Canarul”, „Mugur de fluier”, „Mica țiganiadă”, „Nunta”. Acestea pot fi considerate capodopere, care vor mai scrie pagini în istoria Phoenix. De menționat faptul că, de-a lungul anilor, au făcut parte efectiv din formația Phoenix peste 40 de muzicieni. Nicu Covaci a fost nucleul care a păstrat viu spiritul Phoenix, mai bine de o jumătate de secol. Nu poate fi surprinzător faptul că prin ultimele sale cuvinte a exprimat și dorința ca PHOENIX să meargă mai departe.
Demn de precizat este faptul că legendarul artist a murit la vârsta de 77 de ani, la șase luni după solistul trupei Moni Bordeianu, alăturându-se în cer, pentru eternitate și altor doi colegi fondatori Phoenix: Kamo și Spitzy (Günther Reininger).
În ceasurile de priveghere, s-au rememorat unele din declarațiile din presă ale lui Nicu Covaci. Cu câțiva ani în urmă spunea: „Sunt destul de dezamăgit şi sunt năpădit de coșmaruri. Fac ce pot, eu încerc să întăresc șira spinării la români. Simt că este de datoria mea şi a celorlalți artiști care comunică cu publicul”. A circulat și informația privind hotărârea de a se împlini planul stabilit împreună cu Maestrul, nu cu mult timp în urmă, despre spațiul muzeal care va fi alocat trupei Phoenix la Timișoara, în incinta Bastionului Theresia. Printre exponate se va găsi și una dintre boxele „Marshall” cu care şi-a scos colegii din țară, în 1977.
Nicu Covaci, va rămâne un nume emblematic în muzica românească, fiind păstrat în memoria publicului pentru contribuția sa extraordinară la cultura națională. Trebuie adăugat faptul că unele personalități din lumea culturală și-au manifestat indignarea față de modul în care i-au fost organizate funeraliile. Merita totuși o ceremonie demnă de valoarea sa, chiar cu onoruri militare.
Este elocvent și emoționant textul încrustat pe capacul sicriului alb, strofă din cântecul „Invocație”, de pe albumul „Cantafabule”, versuri celebre scrise de Șerban Foarță și de Andrei Ujică: „Fie să renască numai cel ce har / Are de-a renaște curățit prin jar, / Din cenușa-i proprie și din propriul scrum, / Astăzi ca și mâine, pururi și acum!”
Fie să renască!
Propriu-zis, „cortina” „Zilei Timișoarei” a căzut miercuri seara, când „cetățeanul de onoare” al Timișoarei, artistul de legendă Nicolae Covaci a fost, înmormântat, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Momentul s-a consumat foarte discret, doar în prezența membrilor formației Phoenix, precum și a câtorva prieteni mai apropiați. Slujba de înmormântare a fost oficiată de ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. Astfel, legendarul Nicu Covaci, un simbol al libertății, își va dormi somnul de veci alături de eroii Revoluției de la Timișoara.
Dumnezeu să-l odihnească!
Drum lin în veșnicie! Ne-ai fost „mugur de fluier”, iar acum ai zburat dus pe aripile păsării Phoenix, în eternitate. Să ne fii de-acolo din cer îngerul păzitor al spiritului mereu rebel al Timișoarei!
Dumitru Mnerie / membru UZPR, filiala „Valeriu Braniște” Timișoara