Stimați colegi,
Vă informăm că la ședința din 24 iulie, curent, Consiliul Director al UZPR l-a delegat pe domnul Marian Nencescu, membru al CD și președinte al Filialei Presa Culturală, să identifice și să evalueze toate publicațiile culturale ce apar sub egida UZPR/a Filialelor UZPR și să elaboreze un set de reguli concise și eficiente în vederea acordării/confirmării într-un mod unitar, echitabil, a calității de Publicație ce apare sub egida UZPR, și a dreptului de a avea tipărită pe copertă sigla oficială a UZPR.
În context, menționăm că domnul Marian Nencescu are o experiență de peste 3 decenii în presă, este membru al Uniunii din anul 1990 și Atestat profesional din 1991, este absolvent al Cursului Postuniversitar de Presă Scrisă, doctor în Filosofie, director și ctitor de gazete culturale, istoric și critic literar recunoscut, membru al USR, Filiala de Critică, Eseistică și Istorie Literară și are o îndelungată experiență în managementul cultural în cadrul unor instituții publice centrale și locale.
În vederea finalizării acestui proiect, invităm președinții de Filiale, redactorii-șefi/managerii de publicații să trimită/depună, până la data de 30 septembrie, curent, la adresa Uniunii (B-dul G-ral Gheorghe Magheru, nr. 28-30, sector 1, CP 010336, OP 22) câte un exemplar (de regulă, recent) din fiecare publicație, însoțit, după caz, de o scurtă notă explicativă privind tirajul, eventual anul și natura documentului prin care a dobândit calitatea de Publicație ce apare sub egida UZPR.
- Scopul re/evaluării acordării Egidelor este acela de a cunoaște mai bine potențialul publicistic actual al Uniunii, de a spori prestigiul publicațiilor proprii prin confirmarea de către UZPR a acestei calități. Evaluarea se va face în deplină transparență, cu consultarea Șefilor de Filiale, a redactorilor-șefi/manageri de publicații, comunicându-se pentru fiecare caz în parte și eventuale propuneri/sugestii privind îmbunătățirea structurii și a conținutului. De asemenea, publicațiile ce apar deja sub Egida Uniunii vor fi analizate cu maximă empatie pentru a nu le creea eventuale prejudicii de imagine.
- Criteriile de evaluare a publicațiilor ce vor solicita acordarea/confirmarea calității de Publicație ce apare sub Egida UZPR se vor încadra strict în litera și conținutul Statutului UZPR, singurele aspecte ce nu vor fi tolerate fiind implicarea politică și promovarea polemicilor între gazetari. Principiul unic ce va fi urmărit este promovarea limbii române, scutul și arma noastră de luptă cu fenomenul degradării culturale.
- La acordarea Egidelor, se va ține seama de:
- Periodicitatea fiecărei publicații;
- prestigiul și notorietatea Colegiului director, a redactorilor și a colaboratorilor permanenți;
- structura editorială a fiecărei publicații, frecvența și diversitatea rubricilor permanente, genurile publicistice abordate cu prioritate;
- ponderea, în publicație, a materialelor cu conținut cultural și jurnalistic;
- publicarea cu prioritate, într-o proporție semnificativă, în raport cu numărul de pagini al fiecărei publicații, de știri, informații și recenzii despre activitatea jurnalistică și culturală a membrilor Uniunii din structurile centrale și teritoriale;
- nivelul estetic, ideatic și publicistic ridicat.
- Atestatele obținute nu vor avea un caracter de permanență, ele putând fi revizuite sau, după caz, revocate, în situația în care publicațiile respective se abat de la aceste cerințe minimale, de bune practici jurnalistice.
În sperața că demersul nostru va găsi ecou și înțelegere în rândul jurnaliștilor ce încă mai slujesc, eroic și vizionar, presa culturală, așteptăm cu interes revistele solicitate, foste și viitoare deținătoare ale calității de Publicație ce apare sub egida UZPR.
Președinte UZPR, Sorin Stanciu |
Secretar General al UZPR, Mădălina Corina Diaconu |
1 comentarii pentru “În atenția doamnelor / domnilor președinți de Filiale
În atenția redactorilor-șefi / redactorilor responsabili / managerilor de publicații ce apar sub egida UZPR”
Mulțumesc pentru aceste informații valoroase. Asociația Literară ,Creneluri Sighișorene” are de 13 ani la Sighișoara, revista CRENELURI SIGHIȘORENE, publicație bianuală, singura din localitate. Încă nu a fost înscrisă sub egida UZPR. Vom face demersurile necesare pentru aceasta.
Vă mulțumesc.
Gabriella Costescu- președinte Asociația Literară CRENELURI SIGHIȘORENE, membru UZPR, Filiala Mureș-Harghita.