Probabila revenire a lui Donald Trump în Biroul Oval de la Casa Albă lansează în spațiul public una din cele mai importante dileme din zilele noastre. Este vorba de atitudinea sa față de războiul din Ucraina și continuarea sprijinului pentru Kiev. Extinzând subiectul, vorbim aici de rolul Americii în procesul complex de apărare a Europei pe care și l-a asumat în urmă cu 80 de ani și menținut în toată această perioadă. Excepție ar fi primul mandat al lui Trump, dar fostul președinte s-a manifestat mai mult declarativ, neavând timp să-și materializeze intențiile privind vechea construcție atlantică. În rândurile de mai jos, voi încerca să explic unele componente și elemente de condiționalitate ale acestei dileme care se vor reflecta asupra existenței noastre viitoare. Subliniez că este vorba despre un scenariu, dar cred eu, bine ancorat în realitate.
Putin, ipocrit și nu prea, când vine vorba despre Trump
Donald Trump nu are idei clare privind politica externă a Americii, iar în declarațiile sale de până acum – mai ales în cele din campania electorală – fie a ignorat fie a minimalizat marile probleme ale Statelor Unite în străinătate. Narcisismul său – nu vorbim aici de cel personal – este interpretat de comentatorii pesimiști drept sfârșitul susținerii americane pentru Ucraina, aspect care ar avea consecințe catastrofale asupra statelor din estul Europei, din ,,prima linie’’. De cealaltă parte sunt cei care consideră că modul imprevizibil de manifestare al lui Trump în politica externă – bazat mai mult pe instinct decât pe rațiune sau opiniile celor din jur – amplifică incertitudinea privind acțiunile sale. Dar rezultatul ar putea fi benefic Ucrainei și estului Europei, întrucât fostului președinte nu-i lipsește curajul unei riposte hotărâte în fața acțiunilor Moscovei, lucru care nu s-a întâmplat în mandatul lui Joe Biden. Trump este capabil să-i răspundă lui Putin cu aceeași monedă chiar și atunci când este vorba de amenințări nucleare. Poate că ipocrizia cu care ne-a obișnuit Vladimir Putin nu era atât de mare atunci când i-a răspuns lui Tucker Carslon că l-ar prefera pe Biden la Casa Albă, după alegerile din noiembrie, de teama imprevizibilului Trump.
Imprevizibilul Trump și rigoarea organizațională a NATO?
Obținerea unui nou mandat de către Trump introduce un element de condiționalitate și în legătură cu funcționarea Alianței Nord-Atlantice. Incertitudinea din jurul politicii sale și modul tranzacțional de rezolvare a problemelor se aplică și în cazul NATO, o organizație în care rigoarea este de tip militar, totul fiind previzibil, clar stabilit. Probabil cu Trump nu va mai fi la fel. Încă din primul său mandat nu s-a încadrat în tiparul cu care ne obișnuiseră aproape toți președinții anteriori. Spun ,,aproape’’, pentru că Ronald Reagan s-a distanțat uneori , prin poziția neînduplecată în fața argumentelor militarilor, mai ales când era vorba de Războiul Stelelor. Dar pentru Reagan, apărarea Europei era sfântă. Uniunea Sovietică – Imperiul Răului – trebuia zdrobită cu orice preț.
Am unele dubii în legătură cu ipoteza potrivit căreia, odată ajunși la Casa Albă, Trump și ai lui își vor permite să ignore tradițiile americane și instituțiile create de Statele Unite. Dar dacă își permit?
George Miloșan
Foto: Wikipedia
