În numărul 2, anul I, din 15/27 ianuarie 1863, al revistei bilunare „Aurora română – foaie beletristică”, care apărea la Pesta, la pagina 23, la rubrica „Corespondența”, se publică o scrisoare, semnată de preoteasa Iulia Marchișiu.
Prin frumusețea limbajului și conținutului, o transcriem integral:
Sarcău 7/19 ianuarie 1863
Stimate Domnule Redactor !
De mult se simte lipsa unei foi beletristice la români. Mai ales din partea noastră a femeilor, care nu avcem nici aplecarea, nici destinul a ne ocupa cu politica sau cu lecturI științifice. Într-adevăr, noi femeile române din Ungaria ( ba doar și surorile din Ardeal ), dacă am avut plăcerea și dorul de a citi scrieri beletristice ( și orecare și câte femei sunt, cărora nu le place această lectură?) am căutat și continuu în limbile străine, și prin această împrejurare noi – o mărturisim fără a ne fi rușine- acum a rămas foarte îndrept de bărbații nației noastre în cultura națională.
Câte scrieri beletristice s-au strecurat din principatele române, au fost prea puține de a ne putea stinge setea și noi am căutat și căutăm să citim ungurește, sau și într-alte limbi. Subscris-ami exprimarea dorului și speranța pentru înființarea unei foi beletristuce încă în 1861 (n.10 al “ Foii pentru inimă șI literatură “) și asta speranță deși cam târziu, e realistă.
Numai că dorințele oamenilor cu temple se înmulțesc și ele. Noi am dori de la “ Aurora “ noastră, ca, dacă se poate să ne aducă și barem descrieri de port ( de modă ) naționale și franceze, căci alte porturi vom mai avea ocazia a le cunoaște.
Salutăm din inimă pe „ Aurora română “, care răsare să lumineze și spiritele femeiești. Mulțumită întreprinzătrorilor ! Iar voi, surori române,arătați-vă în faptă, că sunteți fiice adevărate ale nației ! Deacum nu ne vom mai putea scuza, că pentru aceea purtăm jurnale străine, pentru că nu avem române …! “
Și răspunzând acestei îndreptățitei solicitări, colectivul redacțional al tinerei reviste “ Aurora română “ ( proprietar, redactor răspunzător și editor Ioanichiu Miculescu ) publică o creație poetică, semnată “ Viorica “. Se face următoarea precizare pe care o transcriem :
“ Cu cât sunt mai rare la noi scriitoarele, cu atât ne grăbim mai tare a atrage atenția onor publicului asupra acestei poezioare ce a curs din pana unei domnișoare române. Facem aceasta cu atât mai bucuroși fiind că această încercare , întâia, ne lasă să sperăm de la talent, multe frumoase. Deci înainte pe calea începută !”
Și pentru a ne convinge de talentul autoarei,redăm textul :
CÂNTEC
Arde lumina pe masă,
Cine mi-e drag nu-i acasă,
Arde luminița bine,
Cine mi-e drag nu mai vine,
Că s-a dus și m-a lăsat,
Noapte bună și-a luat.
Frunză verde de secară.
Bine mi-a fost mie aseară,
Frunză verde, bat-o bruma,
Tot atâta mi-e acuma,
Fie-mi bine, fie-mi rău,
Tot trag eu necazul meu.
Când te văd bade, la soare,
Inima mi-e ca și-o floare,
Când te văd bade, la lună,
Inima mi se răzbună,
Că cu mare dor te aștept.
Să te pot strânge la piept.
Bade, inimă de piatră.
Ce nu vii la mine-odată ?
Barem, bade, până-n casă.
Să mă vezi fat-au mireasă,
Barem, bade, până-n poartă,
Să mă vezi vie, sau moartă.
Viorica
Emil Talianu / UZPR