,,Eminescu iartă-ne! ……ţara asta are nevoie de oameni fără valoare ! ”

“Dumnezeu a trimis semnu-I divin către români, pe Eminescu, românul absolut!” – Petre Ţuţea.

Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră.- Mihai Eminescu, Suita Idei şi gânduri, Munca literară şi ştiinţifică, nr.10/1905, în Mihai Eminescu, Opere, vol. XVII, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei, Bucureşti, 1999, pag. 322

Eminescu este viu şi contemporam încât existenţa lui copleşitoare în spaţiul public real şi virtual, stânjeneşte pe mulţi, îndeosebi pe acei care fac parte, din ceea ce el numea, pătura superpusă, şi, în acest sens, pot să spun că opera lui supraveghează la cele ce se întâmplă şi astăzi. 

„Voi arătaţi prin zilnică pildă că corupţia e mijlocul cel mai lesnicios de trai în România. Acesta este spiritul cel rău care desface societăţile româneşti şi le nimiceşte pân-în sfârşit; acesta este veninul care dă loc la mişcări sociale şi la nemulţumire […] contribuie a destrăma spiritul public, a-l face să nu mai crează nici în drept, nici în bine, a nu mai aştepta nimic de la muncă, totul de la tertip şi de la apucătură “ – Eminescu Opere, XIII, Editura Academiei RSR,Bucureşti, 1985, pp.111-120

Românii sunt prinşi cu munca, lipsiţi de multe lucruri, deranjaţi, osteniţi…nu mai au jaloane morale, dar asta nu-i înfrânează să aplaude impurităţile, murdăriile ce defilează gălăgios, cu voia lor: politruci ce par nemuritori, manelişti, artiste la solar, sportivi, şi altele…

„Plebea de sus face politică, poporul de jos de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţarea de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceşti plătiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român”.

„Nimic nu e mai periculos pentru conştiinţa unui popor decât priveliştea corupţiei şi a nulităţii recompensate […]. Această privelişte îi ia poporului încrederea în valoarea muncii şi în siguranţa înaintării prin merit. Dându-le zilnic exemplu că, fără a şti ceva şi fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat şi om cu vază […] contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup […] la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetăţeni.” Mihai Eminescu – Opere, XIII, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1985, p.124

Lucrările sale stimulează critica şi creaţia, însă pentru ca ideile lui să rodească se impune ca o condiţie, şi anume, cunoaşterea lor. Orice etichetă despre omul şi scrierile sale este prisos fiindcă statura lui Eminescu nu se reduce la poetul naţional, luceafărul poeziei româneşti, cel mai mare gazetar, cel mai mare român etc. Când vorbim despre el spunem doar atât: Eminescu – Românul – Gazetarul – Punct.
„Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic” (Nu încape îndoială…, Timpul, 8 august 1870).

„ Pe de altă parte dorinţa de progres şi de libertate a introdus fraza goală în locul realităţii, în mecanismul nostru politic. ”

„Această stare de lucruri e prefăcută în sistem de organizare, de guvernământ. Pe de-o parte libertate, mare libertate, pentru ca cei nemulţumiţi să poată răsturna cu uşurinţă orice guvern, pe de alta centralizare, extremă centralizare, care să facă a atârna miile şi iarăşi miile de izvoraşe ale bugetelor şi averii publice de victoria, pretinsă politică, din centru”.

MIHAI EMINESCU, “Dacă polemica noastră…” – Timpul, 21 decembrie 1880 (Opere, vol. XI, pag. 451)

“De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus şi economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. ”

– Timpul, 21 decembrie 1880 (Opere, vol. XI, pag. 453)

„Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. ” „Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie” («Românul» în ajunul alegerilor…, Timpul, 3 mai 1879)

Viorica Nicolescu / UZPR