„Despre un scriitor nu poți vorbi decât cu poemele și cărțile sale în față. De cele mai multe ori e greu de descifrat cheia în care s-a scris o carte, ca să-i dezvălui taina. Ea trebuie să-și lase înțeles conținutul”.
(Elisabeta IOSIF – prefața la vol. „Contemporanul meu, Iisus” – 2012)
Așa s-a dovedit și în cazul domnului Al. Florin Țene. Când un scriitor este atât de prolific, este greu să pătrunzi gândurile, sufletul și simțirea pe care și-a manifestat-o, de-a lungul unor vremuri ce s-au schimbat din mers. Dar, fie că acestea au fost tradiționale, moderne sau postmoderne, Al. Florin Țene rămâne același om și creator, fidel unei concepții armonioase, echilibrate față de artă, care se regăsește în toate genurile literare abordate. Iar domnia sa le-a abordat pe toate, căci este un scriitor fără liniște, care își găsește pacea doar scriind, doar comunicându-ne gândurile.
Iar gândurile dumnealui liniștesc, la rândul lor, sufletele cititorilor!
Domnul Al. Florin Țene nu se joacă cu arta. Dumnealui este artistul care se exprimă, fără să facă din creația artistică o țintă anume. Scopul este de a transmite sentimente înălțătoare, atitudini asupra marilor valori ale vieții omului. Este acela de a clădi valori, prin puterile oferite de harul artei literaturii.
Cu sinceritate mărturisesc faptul că, la început am citit creațiile în proză și dramaturgie ale domnului Al. Florin Țene. După ce am văzut cât de puternic sunt acestea ancorate în realitățile descrise, m-am întrebat cum poate oare, un scriitor obiectiv, critic și satiric la adresa societății, să fie și interiorizat, să trăiască sentimentul iubirii, lăsându-se copleșit de manifestările lui?
Și totuși, poate!
În cele peste 20 de volume de versuri, poetul Al Florin Țene devine liric, interiorizat și sensibil, deși abordează aceeași problematică despre viață, precum în volumele de proză sau dramaturgie. Aceasta ne dovedește că este scriitorul care știe să se transpună pe sine în toate ipostazele unei opere literare, creând valori ce au menirea să uimească, dar și să zidească.
Credem că este o mare calitate, atât a omului cât și a artistului, trăsătură care îi eternizează opera, căci Al Florin Țene trăiește, simte și scrie cosmic. În creația lui respiră pământul, cerul și istoria lumii întregi! De aceea, poetul se simte „contemporan cu Dumnezeu”, Acela pe care Îl respectă și Îl vede dincolo de tot ceea ce se află în natură și în oameni. „Miroase dimineața însorită a mir / Tăcerile treceau pe nesimțite-n mers, / Contemporan fiind cu Radu Gyr/ Trăiam întruparea lui în vers. / Cânta amiaza tristețea-n flori / Uitase să îmbobocească și mălinul, / Cerul desena o cruce din cocori / Ridicând la rang de virtute chinul”. (Contemporan cu Dumnezeu). Astfel, nu de puține ori, versurile sale devin „un plânset al lumii sfâșiate, cu natura sa cu tot, ce se revarsă și se reflectă în starea poetului. Fiecare pare a-și deveni parte consolatoare celeilalte: cuvântul – lumii, de unde trena de metafore întinsă peste rănile acesteia, și lumea – cuvântului, de unde materia lirică încărcată de situații dureroase, insesizabil de mici dar care fac covorul vieții, tot mai acoperite de colbul zilnic și pe care nimeni nu le mai percepe, ele devenindu-ne un modus vivendi”. (Dumitru VELEA – Sonată pentru creșterea ierbii – 2010)
Întâlnim o suavă transcendere spre lumea senină a Divinității, în toate volumele lui Al. Florin Țene, dar mai ales în „Răbdarea pietrei” și „Iisus-contemporanul meu”. Poemele transmit fiorul metafizic al legăturii dintre Dumnezeu și sufletul creatorului pământean. Mereu neliniștit, mereu întrebându-se, Al Florin Țene se mărturisește ca fiind în căutarea și în exprimarea Divinului. Roadele acestei căutări se simt și se transmit, unind sufletul cititorului cu al poetului. „Lumea este în concurență cu ea / Și mai puțin se uită spre Tine sus, / Tu, Doamne, ești Călăuza mea / Când din morți înviază Iisus. / Am un surplus de idei și de har / Și la picioarele Tale le-am pus / În numele veșniciei ca dar, / Când din morți înviază Iisus”. (A înviat Iisus)
Creația se naște, în concepția creatorului Al. Florin Țene din căutare și suferință. „Autorul mărturisea undeva în volumul «Cu inima în palmă»: «Tot ce am trăit a trecut mai înainte prin durere, chiar și bucuriile. La baza edificiului de mai târziu, pe care l-am construit cu ajutorul creației, se află o rană. Fiindcă și atunci când construim o casă, un monument, producem o rană Pământului, prin săparea temeliei. Viața mea a fost consacrată artei cuvântului și aceasta îmi amintește de rana care însemnă pentru mine începutul rodniciei și, în final, bucuria lucrului bine făcut”.” (a consemnat prof. Geantă Constantin în prefața la vol. „Răbdarea pietrei” – 2001)
Fidel concepției sale despre literatură ca artă (proglobmodernă), domnul Al Florin Țene abordează temele literare cunoscute, impunând o viziune realist-romantică versurilor (sau existențialistă cum o numește George Baciu), de o realizare artistică în spatele căreia simțim mâna artistului. „Cititorul întâlnește peste tot imagini, metafore, trăiri transfigurate în vers. Frumusețea imaginii poetice se împletește cu profunda meditație asupra existenței și rostului artistului în lume”. (Geantă Constantin)
„În vremuri ancestrale
Gânditorul din Hamangia
adăstând într-o vale
cu tribul său împreună
se temeau de apariția scrisului,
sub lună,
acele semne de rău prevestitoare:
«cine va mai asculta cântece și gânduri
sub soare
când nimeni nu știe să citească
și scrisul pe piatră costă
cât un ciubăr de iască?»
Își ziceau ieșind dintr-o grotă
anostă…” (Poezia trece)
Este una din viziunile poetului Al. Florin Țene asupra creatorului.
De altfel, exegeții care s-au ocupat de volumele de versuri, au constatat că lirica dumnealui are o multitudine de legături sangvine cu marea poezie română. Însuși poetul a mărturisit, nu o dată, prețuirea față de înaintași, precum și dorința de a-și împleti creația cu opera acestora, împreună contribuind la realizarea profundei literaturi române, care să se perpetueze peste timpuri: „Poeții nu mor niciodată, ci doar/ își odihnesc zborul/ între clipa ce vine și visul amar,/ potolind focul din case și luna/ cu dorul, arzând întotdeauna/ cu rost”. (Poeții nu mor niciodată)
Textul „Ca seva, Eminescu”, aduce în fața cititorilor o imagine oarecum inedită a Luceafărului poeziei românești, aceea a poetului care a coborât din istorie și a urcat, prin versul său, în vârful veșniciei românești, rămânând veghetor peste timpuri: „Îi aud pașii trecând dinspre lumină/ Și foșnetul stelelor în părul Lui,/ Când plopii fără soț îl așteaptă să vină/ La fereastra cu dorul aprins în gutui.// Coborând dinspre Carpați, îl aud uneori/ Cu fruntea împodobită de gânduri/ Pe cărări de argint și flori/ De tei presărate rânduri, rânduri.// Îi aud glasul venind dinspre trecut/ Dulce ca mierea cuvintelor străbune…”.
Descrierile de natură, minunate pasteluri, îl leagă, deși poet al mileniului III, de Vasile Alecsandri sau de George Coșbuc: „Cad cărările pe frunze,/ Zilele-n brațe de meduze/ Poartă noi/ care niciodată n-a avut loc,/ ne mai unesc șopârle și șoșonii udați de ploi/ ce suflă alizee albastre în fluiere de soc.// Cale lungă are poetul pe lumină/ călcând / cu călcâiele bătătorite de dor de ducă/ purtând la tâmple câte-o vină în apus/ ce-o duce și acum în gând acolo Sus/ și-n mână cu o floare ce se usucă”. (În Toamnă vibrează un menuet)
Profesorul Geantă Constantin îl așază pe Al. Florin Țene în genealogia marilor poeți români, în ce privește poezia patriotică, dragostea și prețuirea valorilor românești. „Într-o descendență ilustră, pornind de la Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Valeriu Anania autorul a creat poezie patriotică. Poemul «Ce este patria, mamă?», este una dintre frumoasele poezii dedicate țării: «Ce este patria, mamă?/ – Este mormântul necunoscut al unchiului tău,/ Mort pentru țară./
Într-un nesfârșit hău./ Este lacrima neîmpăcată/ După casa de comuniști demolată,/ Este minciuna ce ne-o spun/ Pentru un viitor promis/ Și bun.»“
Într-adevăr, credem că patriotismul, iubirea de țară și de neam rămâne una din minunatele valori ale poeziei domnului Al. Florin Țene. Este perspectiva din care ochiul vigilent al poetului român veghează, lăsându-se să fie o punte între trecut și viitor. În acest sens, analistul Geantă Constantin afirmă: „Autorul care, într-un interviu din volumul «Cu inima în palmă» afirma: «Aparent, Internetul unește oamenii, însă el însingurează persoanele, spre deosebire de religie care unește într-un crez comun» a creat un frumos poem Moartea vine prin internet: «Râzi ca un saltimbanc pe internet,/ Neavenit cum toamna pentru frunze/ Nesimțind că moartea vine încet/ Și clipele te cuprind, brațe de meduze.// Persiflezi pe sticlă ca un bufon,/ Dându-ți cu glezna stângă în cealaltă,/ Când sunetul tău târziu și afon/ Scârțâie la ușa din ultima haltă.// O iau ca o glumă a unui întârziat/ Ce-și spune ultima prostie-n viață:/ Se vede că neantul îți este aliat/ Când amintirea-ți se vinde pe nimic în piaț㻓.
Alexandru Florin Țene analizează, în felul acesta, prezentul, din perspectiva trecutului și al viitorului. Putem spune, dacă ajungem să-i înțelegem opera, că este creatorul care crede în vocația sa și tocmai de aceea, se zbate faustic „spre atingerea zonelor pure ale paradisului estetic” (Geantă Constantin), trăgându-și seva inspirației din paradisul veșnic viu al copilăriei și al satului natal. „S-a întors poetul în satul natal / Cu toate păsările lui zburătoare/Același râu îi aduce la mal/ Amintiri din clipe arzătoare.// S-a întors poetul pe strada copilăriei/ Și e o altă adresă pe casa lui/ Bronzul toamnei sună în frunza viei/ Și galbenul scrisorilor a trecut în gutui.//…Ceața timpului, val după val,/ Peste nuci încet se lasă,/ Prin inimile oamenilor din satul natal/ Trece poetul, amintire, spre casă…”(Poetul)
Iubirea – sentiment etern – nu l-a ocolit pe Al Florin Țene, care în paginile sale creează versuri de o mare prospețime sentimentală, egalabile, prin simțămintele transmise, cu ale marilor romantici ai lumii.
„Afară plouă, iarăși plouă / Iubita mea de soare și de rouă,/ Nu știu cum să fac, să te-aduc/ În amintirea de sub nuc. Iubita mea de rouă și de soare/ Îmi crește un munte pe cărare, Nu știu în vers cum să te cânt,/ Frunză de nuc, scrisoarea mea în vânt. Nu știu în vers cum să te cânt, Metaforă ești, eu verb mai sânt,..”. (Iubita mea de soare și de rouă)
„Spirit neliniștit, creator fervent și scriitor fecund, Al. Florin Țene – ce a debutat și s-a impus în literatura română ca poet – abordează o mare varietate de genuri literare, exersând nenumărate formule de expresie artistică, primenindu-se în permanență, oferind de fiecare dată imaginea unui scriitor modern, deschis la nou, deși se revendică, structural, din clasicism”. (Voichița Pălăcean Vereș)
**Din volumul”Voichița Tulcan Macovei-“Al.Florin Țene-Atitudini literare la începutul secolului XXI “, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2019.
