Numele scriitorului și diplomatului bulgar Iordan Iovkov (1880-1937) nu e total necunoscut publicului românesc: în 1966 a apărut la Editura pentru Literatură, din București traducerea volumului său de proză „Legenda din Stara Planina”, titlu ce amintește frapant de volumul de memorii din captivitatea bulgărească (în urma celui de-al doilea Război Balcanic și a dezastrului militar de la Turtucaia) „Pirin Planina”, al lui George Topârceanu, în 1973 a apărut în Colecția Biblioteca pentru Toți, a Editurii Minerva, volumul de proze scurte „Inimă de femeie”, iar la Teatrul Radiofonic este redifuzată periodic piesa „Milionarul”, publicată de Iovkov în 1930. Critici importanți din țara vecină îl plaseză pe Iordan Iovkov între cei mai importanți prozatori bulgari din perioada interbelică, cărțile sale constituind „o adevărată frescă socială ce descrie în special viața rurală și a soldaților participanți pe front”. În memoria sa, și pentru a cinsti tradițiile literaturii bulgare, inclusiv legăturile personale ale lui Iordan Iovkov cu Bucureștiul, oraș unde a poposit o vreme, după Primul Război Mondial, în calitate de diplomat și translator, și de care l-au legat amintiri temeinice și legături nestinse cu o parte din scriitorii români, în special de Mihail Sadoveanu, Uniunea Democratică a Bulgarilor din România, cu sediul la București, organizează periodic reuniuni literare, serie întreruptă de pandemia de Covid, și reluată în ultimii ani cu sprijinul Publicației „Convorbiri literar-artistice (redactor-șef, Antoneta Rădoi), publicație ce apare sub egida UZPR, al Asociației „Mihai Eminescu”, din București, iar, mai recent, al Filialei Presa Culturală, din UZPR.
Anul acesta, tradiționala reuniune în memoria lui Iordan Iovkov, desfășurată sub genericul „Similitudini între creația lui Iordan Iovkov și Mihail Sadoveanu”, a avut loc sâmbătă, 29 martie, a.c., beneficiind și de participarea unui grup compact de oaspeți din Bulgaria vecină, cadre didactice și studenți de la Filiala Silistra, a Universității din Ruse, Catedra de Pedagogia Educației Limbii Bulgare, și de la Laboratorul de Cercetare-Predare Patrimoniu Cultural, condusă de dr. Rumyana Lebedova, director Filială, și dr. Silvia Angelova, director adjunct. Ca de obicei, manifestarea a fost moderată de dl. Lubomir Nikolov, președinte executiv al UDBdR și de colega noastră, Antoneta Rădoi, oaspete permanent al comunității bulgare, din București. În context, semnalăm că orașul-port Silistra (cunoscut și sub denumirea veche, de Dârstor, de la cetatea romană Durustorum, situată pe malul bulgăresc al Dunării, în dreptul localității românești Chiciu), este una dintre cele mai vechi așezări tracice de pe teritoriul bulgăresc, fiind totodată și un vechi centru de iradiere a religiei creștine, primii sfinți locali, canonizați de Biserică, fiind în fapt soldați romani executați de Împăratul Dioclețian, la începutul secolului al III-lea, al erei noastre. De-a lungul istoriei moderne, cetatea Durustorului a cunoscut multiple cuceriri și distrugeri, urme ale vechilor civilizații ce s-au succedat fiind adăpostite de Muzeul Arheologic din localitate, în fapt vechiul local al Băncii Naționale a României din perioada când Silistra, cu întregul județ Durostor, împreună cu județul vecin, Caliacra, constituiau ceea ce s-a numit Cadrilaterul, regiune din sudul Dunării acordată României, în 1913, ca o recompensă pentru pierderile suferite în urma războaielor balcanice. Din fericire, administrația românească a fost foarte îngăduitoare cu populația locală, predominant bulgărească, pe toată perioada ocupației, care a durat până în 1940, astfel că și astăzi există persoane vârstnice din țara vecină care își amintesc cu plăcere că au făcut școală românească și că au trăit bine în ceace s-a numit generic, România Mare. De altfel, chiar și sărbătoritul zilei, scriitorul Iordan Iovkov a copilărit în reginea numită și azi, tradițional, Dobrogea, bunicii săi fiind crescători de animale, ocupație străveche în zonă, majoritatea ciobanilor practicând transhumanța pe un mal și pe celălat al Dunării.
La reuniunea de la sediul UDBdR au luat cuvântul oaspeții bulgari Rumyana Lebedova și Silvia Angelova, dar și scriitorii și jurnaliștii locali, Maria Petrescu, președinta Asociației Culturale „Mihai Eminescu”, scriitorii Florin Grigoriu, Doina Bârcă și președintele Filialei Presa Culturală din UZPR, Marian Nencescu, care au evocat pe larg contextul cultural și istoric în care au trăit și au creat Mihail Sadoveanu și Iordan Iovkov, similitudinile de conținut între operele lor, înaltul umanism și pacifism care le-a luminat creația literară. Reamintim și faptul că Mihail Sadoveanu a fost inclusiv pe front, chiar în Bulgaria, concentrat în timpul Războiului Balcanic, din 1913-14, rezultatul fiind cartea „44 de zile în Bulgaria”, iar, din 1916, a condus publicația de front, pacifistă și pro-unionistă „România”, un exemplu de jurnalism dedicat cauzei naționale. Imediat după război, când Iordan Iovkov a fost trimis în România, în calitate de diplomat, a avut ocazia să-l cunoască personal pe Mihai Sadoveanu, un scriitor pe care l-a admirat, alături de alți scriitori români care i-au atras atenția, Creangă și Caragiale.
Priviți din perspectivă istorică, cei doi scriitori ilustrează pe deplin ceea ce s-a numit realismul magic, curent literar dominant în culturile noastre, Sadoveanu fiind în perioada respectivă, cu deosebire între cele două războaie mondiale, un adept al poporanismului, direcție umanistă, cu rădăcini în spiritualitatea românească. Astăzi, memoria celor doi scriitori este receptată diferit în societatea românească și în cea bulgărească. În vreme de Iovkov este promovat și apreciat de bulgari, Sadoveanu al nostri străbate un moment de nemeritată umbră, ceea ce nu corespunde întru-totul valorii sale literare. În acest sens, manifestarea de la comunitatea bulgarilor reprezintă poate și un moment de revigorarea memoriei lui Mihail Sadoveanu, un scriitor căruia nu doar literatura, dar și jurnalismul românesc îi datorează foarte multe lucruri bune.
