În după-amiaza zilei de 24 octombrie a.c., la Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în prezența unui numeros și avizat auditoriu, a avut loc lansarea recentului volum de versuri al poetului gorjean nonagenar, Florian Saioc intitulat „Revelații. Eu sunt dovada vie a existenței Lui”.
Evenimentul a fost moderat de cunoscutul poet gorjean Nicolae Dragoș, care, în alocuțiunea sa de deschidere afirma, printre altele: „Aceasta este o carte tânără pentru că oamenii au revelații mult mai târziu, pe când au avut de-a lungul timpului lor relații, iar drumul de la relații la revelații trece prin senectute. Și de la o vârstă încolo oamenii au revelații. Unii au revelația soțiilor, a copiilor, ș.a.m.d.. Alții au în plus, și poeții mai ales, și revelația lui Dumnezeu. Iar această carte este scrisă și sub semnul acestei revelații. Aceasta nu înseamnă că de-a lungul creației sale lirice poetul Florian Saioc a fost departe de această dimensiune esențială, aș spune eu, a poeziei românești: revelația întru Dumnezeu și întru credință. (…) Desigur nu toți se apropie de Dumnezeu în același fel. Fiecare îl caută după puterile și convingerile sale. Citind această carte îmi dau seama că poetul nu este aproape de Dumnezeu doar printr-o revelație a cuvântului ci prin trăiri care au născut poezie. (…) Eu citind această carte …. îmi dau seama că este scrisă sub semnul senectuții și a credinței. Poetul se identifică în cuvânt, cuvântul e un dar dumnezeiesc, și că un duh de veșnicie trece prin versurile poetului Florian Saioc. Iar pentru el, cuvântul e Împăratul lumii. Poetul e al cuvântului și sclav dar și stăpân. Citind această carte ca și pe celelalte ale lui Florian Saioc mi-am dat seama că el este stăpân pe cuvintele limbii române și că prin naștere, nativ este un poet adevărat”.
Poetul nonagenar Florian Saioc își începe recentul volum de versuri cu o destăinuire -rugăciune: „cu sufletul am scris această carte,/ Doamne/ e închinarea mea smerită slavei tale/ trimite-mi patru îngeri să o împartă lumii/ în cele patru puncte cardinale.”
Apoi poetul ne spune că a scris acest volum „pentru draga mea Tori”, soția sa care în fapt l-a determinat să vină în Gorj și l-a împământenit gorjean. Iar în acest sens, un moment emoționant în cadrul părții de început a evenimentului l-a reprezentat cel în care Iani Gârbaciu, fiul regretatului om de cultură gorjean, poetul Viorel Gârbaciu, a recitat versurile poeziei „Eternitate” a poetului Florian Saioc, dedicată tatălui său.
Autorul își deschide volumul prin „Cuvântul” interior al gândurilor senectuții sale, afirmând că „eu sunt/ atât/ n-am număr/ sunt abstract/ bat tactul cu mult tact/ rămân mereu ce sunt/ și sunt exact/ …. ieri zburam iar azi curgeam/ spre marea în care mă vărsam” și care „e parcă-o mare moartă … iar Dumnezeul meu e Dumnezeu/ (…) iar „eu Doamne numai Ție mă închin”.
Următoarea poezie „Eternizare” este dedicată de către autor „In memoriam”, celui care, așa cum s-a reținut din cele menționate de către unii vorbitori în cadrul evenimentului, a contribuit decisiv la stabilirea în Gorj a poetului, regretatul om de cultură gorjean Viorel Gârbaciu.
De menționat că majoritatea poeziilor din acest volum au câte o dedicație. Printre personalitățile lumii culturale, dar nu numai, care au primesc dedicații poetice din partea lui Florain Saioc prin acest volum, îi amintim pe Iulian Popescu, Andrei Moldoveanu, Victor Banța, Dorel Vidrașcu, poeta Vilia Banța, Ștefan Vlăduțescu, George Corbu, medicii Maria Șerban și Dinu Adrian Blendea, Dan Marichescu, Ionuț Zblobiu, Valentina și Ion Anescu și mulți alții.
Întregul volum este unul al exprimării de către poet a credinței sale creștine în „duhul sfânt”, „Iisus Hristos” și „bunul Dumnezeu”, precum și a meditațiilor profunde asupra parcursului vieții pe pământ, asupra morții și a ”vieții de apoi”.
Spre exemplificare, reținem câteva versuri ale poetului din poezia sa „Atât de simplu și de adevărat” care încheie volumul la care ne referim. După ce poetul se întreabă „cum asta este viața?”, urmează răspunsul său: „da viața asta este/ e parcă o poveste dar una de poveste/ sau poate un simplu vis plebeu/” pentru ca apoi să-și pună următoarea întrebare: „dar moartea?”, la care răspunsul său poetic nu întârzie să fie dat: „păi moartea e Intrarea-n Dumnezeu!/ El este Absoluta Putere Mângâiere/ în El se pregătește Eterna Înviere/ bat clopotele vieții, creștinii se închină/ Hristos a Înviat, veniți să luăm Lumină”. În final poetul își exprimă credința sa ”în duhul sfânt/ e-amintirea vieții pe pământ/ credința mea întru Iisus Hristos/ e universul meu de tot frumos/credința mea în bunul Dumnezeu/ e universul meu și-i raiul meu”.
Pe parcursul evenimentului de lansare a cărții, alături de poetul Nicolae Dragoș, membru al Uniunii Scriitorilor din România, despre volumul și opera poetului au vorbit, printre alții: poetul și epigramistul George Corbu – membru al Uniunii Scriitorilor din România și președinte al Uniunii Epigramiștilor din România; scriitorul Dorel Vidrașcu care a prezentat și scriitorii bucureșteni care au venit la Târgu Jiu pentru acest eveniment și l-a acompaniat pe poetul Nicolae Dragoș în moderarea evenimentului; Alin Mihai Popescu – președinte executiv al Asociației Excelsior pentru Excelență în Educație, asociație care a susținut financiar apariția volumului; scriitorul și criticul literar gorjean prof. Ion Trancău, cel care a scris și un volum despre opera lui Florian Saioc; prof. dr. Ion Mocioi – renumit brâncușiolg și om de cultură gorjean; Iulian Popescu, fondatorul Fundației Excelsior și deputat; Denisa Șuță – director al Muzeului Național „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu care a găzduit evenimentul; scriitorul și editorul Ion Dulugeac, poeta Vilia Banța, epigramistul Grig. M. Dobreanu, poetul Doru V. Fometescu, poetul Mircea Tutunaru, ș.a.
De subliniat faptul că în alocuțiunea sa poetul și omul de cultură gorjean Doru V. Fometescu i-a dedicat poetului Florian Saioc câteva epigrame, dintre care am reținut pe următoarele două: „Poet cu har și revelații,/ dezvăluie punți către Divinitate,/ jucându-se cu timpuri-spații/ stârnește energii bosoni de bunătate.” și ”Forțe divine au îngăduit/ unui nonagenar cultură vie/ din Vatra seacă, suferind smerit,/ iată, SAIOC împarte bucurie!”.
De asemenea, și Grig. M. Dobreanu i-a dedicat poetului „un șirag” de epigrame.
În final, reluăm câteva repere biografice ale poetului.
Florian Saioc s-a născut la 27 ianuarie 1931, în comuna Seaca, Județul Teleorman. Urmează cursurile școlii primare din comuna natală (1938-1945), după care este admis la Liceul Comercial din Turnu Măgurele(1945-1948), dându-și „maturitatea” la București.
Este înclinat spre literatură și scris, fapt care îl aduce la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, fiind absolvent al primei serii a acesteia din anul 1950.
Debutează în anul 1949 la Revista „Flacăra”, iar după absolvirea Școlii de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, în anul 1950, este repartizat la revista ”Viața Românească”, secția de poezie, în calitate de redactor. În același an participă la Concursul Național de Literatură organizat de „Editura Tineretului” unde se numără printre laureați, primind premiul a III-lea, pentru poezie, din mâna lui Mihai Sadoveanu, în condițiile în care premiul I nu fusese acordat.
Iată cum rememorează Florian Saioc cei câțiva ani petrecuți în redacția revistei „Viața Românească”: „În anul 1950, după ce absolvisem prima promoție a Şcolii de Literatură şi Critică Literară Mihai Eminescu, am fost repartizat ca redactor la revista „Viaţa Românească”, pe atunci organul central al Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română, unde lucram la secția de Poezie – eram cel mai tânăr din secție. Am fost repartizați – cei vreo 30 care am absolvit, în funcţie de genul literar pe care-l scriam: poeţi, prozatori, dramaturgi şi critici literari. La Viaţa Românească îi aveam colegi pe poeţii Cicerone Teodorescu – care era şeful secţiei, Mihu Dragomir, Eugen Jebeleanu, Veronica Porumbacu şi Cristian Sîrbu”.
În anii în care a lucrat la „Viața Românească”, Florian Saioc a avut privilegiul „să-l cunoască şi să-i jaloneze următorii ani (puţini, din păcate) de carieră ai teribilului poet al anilor ꞌ50, care a fost Nicolae Labiș”.
Trebuie menționat faptul că lucrând aici Florian Saioc intră în conflict, pe motive politice, cu conducerea redacției, ceea ce face ca în anul 1952 să-și dea demisia de la „Viața Românească”, după ce cu o zi înainte aflase că urma să fie dat afară din redacție.
Urmează vremuri grele. A intrat în vizorul organelor de stat iar în anul 1953, scriitorul își reamintește cum a fost „luat de pe stradă de o patrulă militară (probabil fusesem urmărit) şi dus între baionete la Gara de Nord” fiind trimis sub escortă la muncă forțată în batalioanele D.G.S.M 2 Constanța muncind astfel la Mangalia, Medgidia și Portul Constanța, de unde este eliberat în decembrie 1956.
După ce a fost eliberat lucrează la Editura „Cartea Rusă” (1956-1957) şi la revista „Albina”, apoi este trimis muncitor necalificat (1958) la Uzinele „Semănătoarea” din Bucureşti. Aici, după un an, este scos din producție și numit secretar de redacție (1959), apoi redactor-şef al revistei cu același nume al uzinelor până la desființarea acesteia. Între anii 1975-1991 lucrează ca tehnician în cadrul aceleiași întreprinderi. După trecerea sa în producție nici-o revistă nu-l mai publică și nici-o editură nu-i tipărește cărțile până în 1972, când Valentin Deşliu îi publică (în complicitate cu familia poetului) două volume la proaspăt înfiinţata Editură „Litera”.
Florian Saioc devine membru al Uniunii Scriitorilor din România în anul 1950, a fost exclus în 1965 şi reprimit în 1991.
Așa cum am menționat anterior Florian Saioc a debutat în decembrie 1949 la revista „Flacăra”.
A fost membru al cenaclurilor bucureştene „Ioan Păun Pincio”, „Amurg sentimental” şi „Cenaclul Academiei”, iar după stabilirea la Târgu-Jiu, prin căsătorie, este membru al Cenaclului „Columna” şi al Cenaclului „Hohote”. Este director fondator al Grupului Spiritual „Pannduru” şi al foii cu acelaşi nume.
Colaborează cu mai multe reviste și publicații printre care amintim: „Flacăra” (debut, cu versuri, 1949), „Viaţa românească”, „Albina”, „Semănătorea” (secretar de redacţie, redactor şef), „Contemporanul”, „Ramuri”, „Revista poporului”, „Săteanca”, „Femeia”, „Scânteia tineretului”, „România liberă”, „Agricultura socialistă”, „Rebus”, „Iaşiul literar”, „Columna”, „Placebo”, „Ecouri dunărene”, „Luceafărul bulgar”, „Hohote”, „Pann duru’” (director fondator) și enumerarea poate continua.
Este inclus în mai multe volume colective de epigramă.
Opera sa cuprinde peste 50 de volume, dintre care amintim: „Baladă pe rug” (versuri, Editura Litera, 1972); „Motive istorice” (Editura Litera, 1973); „Cercul perfect” (versuri, Editura Albatros, 1979); „Ştefăniţă Luminiţă” (povestiri pentru copii, Editura Ion Creangă, 1981); „Arborele de sânge” (versuri, Editura Cartea Românească, 1986); „Cartea cu ferestrele deschise” (versuri, Editura Albatros, 1988); „Coşmarurile din carcera comună” (versuri, Editura Omnia, 1992); „În ogradă la bunici” (carte pentru copii, Editura Diogene, 1997); „Dragoste la vârsta întâi” (versuri, 1994); „Dragoste la vârsta întâi, dragoste la vârsta a treia” (versuri, Editura Semne, 2001); „Divina creaţie” (poeseu, 2001); „Imaginara paranghelie” (versuri, Ed. CJCC Gorj, 2002, 2003); „Revelaţii sacre” (poeseuri, Ed. Corgal Press, 2003); „Psalmul cenuşii (Holocaustul perpetuu)” (versuri, 2003); „Fericirea infinitei mirări” (poeseuri, Ed. Clusium, Cluj Napoca, 2004); „Cu diktatul şi ucazul ne-au înlăcrimat obrazul (Baladă pentru Transilvania. Baladă pentru Basarabia şi Bucovina)” (versuri, Ed. Clusium, Cluj Napoca, 2004); „Anotimpurile cuvântului” (versuri, Ed. Clusium, Cluj Napoca, 2004); „Nocturnele” (Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2007); „Slugă la zădărnicie” (Editura Măiastra, 2008); „Carte de identitate” (Editura Măiastra, 2009); ”101 poeme” (Editura Biodova, 2010); „Incantații lirice ludice” (2012); „Iluminările” (Ed. Măiastra, 2012”; „Meditații la gura ninsorilor” (Ed. Măiastra, Târgu Jiu, 2013); „Geometria sentimentelor” (Ed. Măiastra, Târgu Jiu, 2013) „Ningea pe Jiu, pe Motru, pe Gilort” (Editura Măiastra, Tg-Jiu, 2015; ”La capătul timpului” (Editura Măiastra Târgu Jiu, 2015); „Omul maximal, omul minimal” (Ed. Măiastra, Tg-Jiu, 2016); „Cartea biruie somnul și moartea” (Ed. Măiastra, Târgu Jiu, 2016); „Versete fără corsete”; „La centenarul Marii Uniri-poemele reîntregirii” (Editura Măiastra, 2017); „Noi versete pentru margine și centru” (Ed. Măiastra, Târgu Jiu, 2018); „Umbrele tainelor cresc în amurg” (Ed. Măiastra, Târgu Jiu, 2019); „În lume s-a făcut târziu” (Ed. Măiastra, Târgu Jiu, 2020); „Focul sacru” (Ed. Măiastra, Târgu Jiu, 2021); „Revelații. Eu sunt dovada vie a existenței Lui” ( Ed. Măiastra, Târgu Jiu, 2024), ș.a. În 2006, scriitorul este inclus în „Antologia scriitorilor gorjeni”.
Despre opera scriitorului au scris Gh. Grigurcu, Al. Balaci, Mircea Ciobanu, Pan M. Vizirescu, Zenovie Cârlugea, Gheorghe A Stroia și alții.
Spre final redăm spusele lui Marin Năstase (2014, Galați) despre Florian Saioc: „Acesta este poetul Florian Saioc, un altfel de Marin Preda, dar care creează liric un Moromete al poeziei române, un om trist, revoltat de ceea ce li se întâmplă românilor, căruia îi pasă de neamul și țara românească, pe care le poartă în sufletul său mare.”
De foarte mulți ani, Florian Saioc este stabilit la Târgu Jiu, unde se integrează în mișcarea culturală locală și unde, în fapt, își desăvârșește opera.
Menționăm faptul că în data de 17 septembrie 2010, poetul Florian Saioc a fost declarat Cetățean de onoare al comunei sale natale Seaca pentru modul cum a oglindit, în opera sa, frumusețile Teleormanului, iar în data de 19 mai 2011, Florian Saioc este declarat Cetățean de onoare al Municipiului Târgu Jiu.
În final, folosim prilejul pentru a-i transmite poetului nonagenar Florian Saioc felicitări pentru noul său volum și în același timp aprecieri pentru întreaga sa operă creată de-a lungul anilor și, totodată, să-i urăm sănătate și succes deplin în materializarea proiectelor sale scriitoricești.
dr. Victor Troacă
UZPR – Filiala „Jean Bărbulescu”
