Cu mai bine de un secol în urmă, într-un articol publicat în „Arhivele Olteniei”, marele savant Nicolae Iorga vorbea despre „regionalismul oltenesc”, parte a naționalismului românesc, curent politic eminamente pozitiv, ce a reprezentat mai mult decât o doctrină sănătoasă politic, specifică sfârșitului de veac XIX și începutului de veac XX, cât realmente o formă de „pathos” colectiv care a contribuit decisiv la formarea curentului social ce a condus la constituirea Statului național unitar, cunoscut sub numele de România Mare. Desigur, de la marele sociolog Dumitru Drăghicescu (1875-1945) încoace, și el oltean de la Măciuca, Vâlcea, autorul celei mai complete monografii despre sufletul românesc, „Din psihologia poporului român”, știm că suma caracteristicilor etnopsihice, cu alte cuvinte a însușirilor și a defectelor sufletești ale fiecărei componente etnoculturale a neamului nostru, este relativ constantă. Altfel spus, viciile și calitățile sunt egale la olteni, moldoveni, munteni și la toate celelalte neamuri ce populează provinciile românești și de aceea o caracterizare plenară a unui neam sau a unei etnii trebuie să țină seama în principal de context. Iar dacă vorbim azi despre tradiționalismul oltenesc, privit nu doar ca un element caracterial, mai mult sau mai puțin specific, demn de studiat și de copiat, pe alocuri, cât o marcă specifică, ce include continuitatea constantă pe aceste meleaguri, rezistența acerbă în fața oricărui asalt străin, acesta trebuie înțeles mai ales ca o formă de spiritualitate superioară, prezentă în arta străveche, ce a supraviețuit surprinzător până în zilele noastre, motiv pentru care Oltenia profundă a dat țării nu doar mari eroi militari, mari voievozi și oameni de stat, prelați și sfinți, dar mai ales oameni de cultură de anvergură mondială, semn că, într-adevăr, dacă suma calităților și a defectelor e egală, genialitatea nativă iese la iveală indiferent de condițiile de viață.
Pătruns de aceste adevăruri fundamentale, am participat zilele trecute la cea de a 28-a ediție a Festivalului de cultură și spiritualitate românească „Oltenii și restul lumii” (Slatina, 25-27 octombrie), o manifestare organizată de Consiliul Județean Olt, de Centrul de Cultură și Artă, de Biblioteca Județeană „Ion Minulescu”, de Muzeul Județean Olt și, nu în ultimul rând, de Primăria orașului, care, în ultimul moment, a impus în program și o serie de evenimente cu totul departe de spiritul și conținutul acestei manifestări rezervată în mod tradițional oamenilor de artă, scriitorilor și cu deosebire creatorilor populari, unii dintre ei chiar deținători ai titlului de „Tezaur Uman Viu”, acordat de Ministerul Culturii celor mai valoroși și mai originali creatori de artă tradițională (indiferent de domeniu și de tehnica artistică folosită). În mod semnificativ, întrega manifestare s-a aflat sub egida UZPR, reprez
entată la Slatina de Șeful Filialei Presa Culturală, care a și susținut cu acest prilej, la Biblioteca Județeană, o conferință pe tema „Spiritul oltenesc în cultură și artă. Ficțiune și realitate” și a prezentat două cărți recente ale scriitoarei și jurnalistei româno-americane, care a copilărit la Slatina, membră a UZPR, Elena Mitru, respectiv, „CoviJurnal,” ediție bilingvă româno-engleză, și „Arta în Conversație. Vol.
II”, interviuri cu artiști plastici din țară și din diaspora, inclusiv cu artiști din Oltenia.
Punctul central al manifestării, deschisă în mod festiv la Podul de peste Olt, prin acordarea Pașapoartelor (temporare) de oltean tuturor călătorilor din ziua respectivă, și unde s-a mâncat praz și s-au împărțit străchini cu pastramă și cănițe de lut pline cu celebru lvin local, „zaibăr”, și continuată în Parcul Tineretului cu parada Școlilor de căluș, l-a constuituit marea expoziție a meșterilor populari din zona cuprinsă între Olt și Jiu, în mod real o veritabilă civilizație specifică Olteniei de sub munte, ce s-a sedimentat de-a lungul a peste 5 milenii, documentate arhelologic, de continuitate neîntreruptă a vieții sociale și materiale pe aceste meleaguri. Au putut fi astfel admirate, și chiar cumpărate de colecționari, desigur, pentru că azi nici măcar la sate arta populară nu mai are căutare, produse de olărit (străchini, ulcioare, vase de bucătărie) cu modele tradiționale, viu colorate, obiecte sculptate din lemn, covoare oltenești, țesături și costume, înclusiv din Argeșul vecin, icoane pe lemn și pe sticlă, fierărie, lăzi de zestre, furci de tors, bice, ploști, împletituri din fibre vegetale (rogojini și coșuri), troițe, bâte ciobănești, cojocărie, opinci, linguri, țestul pentru copt pâinea, dar, mai presus de toate, câteva vase și obiecte antropomorfe, făcând parte din așa zisă Cultură de Vădastra (după numele unui sat din Câmpia de sud, fostul județ Romanați, unde au fost descoperite, în 1871, urme ale acestei civilizații străvechi, datând din neolitic, ce a existat pe teritoriu actual al Olteniei acum 5000 de ani), reconstituie de meșterul popular Ion Cococi, veritabil „Tezaur Uman Viu” al județului. Prezentă într-o cantitate mare, sub formă fragmentară, în zona localității cu același nume, ceramica de Vădastra păstrează modele și forme ce s-au transmis prin milenii, printr-o miraculoasă continuitate spirituală, până în zilele noastre. Specific acestei arte a olăritului local este faptul că lutul este direct modelat, manual, de meșter (nu confecționat pe roata olarului), fiind ars apoi de două ori. Vasele devin astfel negre (fondul) și albe (decorația), ceea ce le face unice. În țară, artă neolitică mai există doar la Cucuteni, ceea ce face ca vatra folclorică de la Vădastra să fie cu atât mai valoroasă, în contextul afirmării civilizației oltenești ca etalon al spiritualității tradiționale. Decorațiile abstracte (linii șerpuite, cercuri, spirale) sunt realizate prin incizie, apoi pictate cu praf de piatră albă, o tehnică azi abandonată de olarii care practică această artă în scop comercial, dar reinventată de meșterul Ion Cococi, sub atenta îndrumare a unor specialiști de la Muzeul Județean Olt.
Tot în cadrul Festivalului, juriul alcătuit din publiciștii Paul Aretzu, Nicolae Coande și Dan Șalapa au acordat premii și mențiuni la concursurile de proză umoristică, epigramă și fabulă, și au avut loc „dueluri” spontane între epigramiștii prezenți la Slatina, iar caricaturiștii Marian Avramescu, Leonte Năstase, Cristi Vecerdea-Criv (membru al UZPR, Filiala Presa Culturală), Gabriel Rusu și Adrian Trestian au susținut sesiuni publice de desenat portrete satirice (caricaturi), imortalizate fie pe coli mari, purtând antetul Festivalului, fie direct pe Pașaportul de oltean, în loc de fotografie. Nu au lipsit, așadar, umorul, veselia, concursurile originale (maestru de ceremonii fiind jurnalistul și folcloristul Valer Ciurea, directorul Centrului Cultural, la fel, membru al UZPR) bancurile și poantele, majoritatea de trimitere la obiceiurile și slăbiciunile oltenești, semn că olteanul nu e doar inteligent, întreprinzător, credincios și artist din fire, dar și (când vrea) foarte îngăduitor cu criticile (îndreptățite). Cei prezenți s-au ales, în plus, și cu o Gazetă de Festival „Ediție Specială”, realizată de Filiala Olt a UZPR, semn că jurnalistul veritabil nu uită de datorie nici, vorba aceea, când stă la masa bogatului.
Cu mențiunea că tot răul e spre bine, astfel că neînțelegerile politice locale sunt un semn că pe viitor Festivalul „Oltenii și restul lumii” ar trebui să se întoarcă la ceea ce a fost inițial, respectiv o sărbătoare a culturii și a spiritualității locale, nu o paradă de vedete, mai mult sau mai puțin comerciale, putem spune că spiritul oltenesc e cu totul viu la Slatina, că patriotismul local și câțiva oameni inimoși (inclusiv directorul Centrului Județean de Cultură și Artă, Vivi-Viorel Pintea) țin Festivalul în viață, ceea ce nu e puțin lucru în aceste vremuri tulburi, și că UZPR, prin jurnaliștii locali și cu sprijinul central, trebuie și merită să fie aproape de această manifestare eminamente populară și foarte iubită de olteni.
Marian Nencescu
Președinte Filiala Presa Culturală
