Despre olteni și alții.
Spiritul oltenesc la el acasă
Cu mai bine de un secol în urmă, într-un articol publicat în „Arhivele Olteniei”, marele savant Nicolae Iorga vorbea despre „regionalismul oltenesc”, parte a naționalismului românesc, curent politic eminamente pozitiv, ce a reprezentat mai mult decât o doctrină sănătoasă politic, specifică sfârșitului de veac XIX și începutului de veac XX, cât realmente o formă de „pathos” colectiv care a contribuit decisiv la formarea curentului social ce a condus la constituirea Statului național unitar, cunoscut sub numele de România Mare. Desigur, de la marele sociolog Dumitru Drăghicescu (1875-1945) încoace, și el oltean de la Măciuca, Vâlcea, autorul celei mai complete monografii despre sufletul românesc, „Din psihologia poporului român”, știm că suma caracteristicilor etnopsihice, cu alte cuvinte a însușirilor și a defectelor sufletești ale fiecărei componente etnoculturale a neamului nostru, este relativ constantă. Altfel spus, viciile și calitățile sunt egale la olteni, moldoveni, munteni și la toate celelalte neamuri ce populează provinciile românești și de aceea o caracterizare plenară a unui neam sau a unei etnii trebuie să țină seama în principal de context. Iar dacă vorbim azi despre tradiționalismul oltenesc, privit nu doar ca un element caracterial, mai mult sau mai puțin specific, demn de studiat și de copiat, pe…
