Vineri, 27 septembrie, la Sediul Clubului Sportiv Rapid, a avut loc o întâlnire cu un grup de foști campioni nationali, mondiali și olimpici ai României, disciplina Lupte, prilejuită de lansarea volumului „Memoria Succeselor” (București, Editura, Astralis, 2024), a scriitoarei Ileana Belușica, văduva marelui sportiv și antrenor Marin Belușica (n. la Ploiești, 7 octombrie 1928 – d. 13 decembrie 2013, București), fost, timp 13 ani (1948-1961), campion național la Lupte greco-romane, cat. 75 kg., primul sportiv român de la această disciplină care a fost foarte aproape de podiumul olimpic, la Olimpiada de la Helsinki, 1952, pentru ca, mai târziu, să devină, timp de aproape 3 decenii antrenor la Clubul Rapid, din 1980 având și titlul de antrenor emerit. Manifestarea a fost organizată de Filialala Presa Culturală a UZPR, prin editura și revista „Astralis”, afiliate UZPR, reprezentată de d-na Camelia Pantazi Tudor, directorul „Astralis”, cu sprijnul Clubului Rapid, și al d-lui Gheorghe Dolipschi, la rândul său multiplu campion national la această disciplină a oamenilor „voinici” (cat. + 100 kg.), fost „elev” al marelui campion Marin Belușică, alături de fratele său, Victor Dolipschi (în prezent decedat, medaliat cu bronz la Olimpiadele de la Munchen și Los Angeles, fost secretar al Federației Române de Lupte și fost antrenor în Indonezia și SUA, disciplina Lupte).
La manifestare au fost prezenți numeroși sportivi, prieteni și elevi ai lui Marin Belușica, adevărate glorii ale sportului românesc, azi împovărați de ani, dar deopotrivă energici și gata să facă risipă de amintiri neobișnuite, semn că la Rapid, ca și la alte cluburi sportive similare din țară, a exista nu doar o atmosferă de competiție, care a stimulat performanța, dar mai cu seamă, o mare „familie”, unde tinerii aspiranți la gloria sportivă, veniți, unii, din diferite medii, adesea chiar direct de la țară, sau de pe bancile școlilor profesionale, au găsit nu doar „masă și casă”, dar și adevărați părinți spirituali, care i-au educat, format și pregătit ca să ajungă mari campioni, glorii ale sportului românesc, ambasadori ai sportului în lume, așa cum azi se întâmplă tot mai rar în societatea noastră de „tranziție”.
Cartea, o frumoasă pledoarie pentru sport, dar și o caldă rememorare a unei vieți de familie exemplară, a fost prezentată de câțiva critici profesioniști, Lucian Gruia, Catia Maxim și Marian Nencescu, și a fost ilustrată cu vocea sa caldă, de actrița Magda Băcescu (ultimii, și membri ai UZPR, Filiala Presa Culturală), și a fost completată cu amintiri și comentarii de marele campion Nicu Gingă (maestru emerit al sportului, medaliat cu argint, la JO de la Moscova, 1980, deținător al 7 titluri de campion national, la cat. 52 kg., și a două titluri de campion mondial), a fiului lui Marin Belușica, medicul primar și cunoscutul manager de spital, Laurențiu Belușica, a fostului primar al Sectorului 6, și fost secretar al Federației Române de Lupte, Cristian Poteraș, de față fiind și alți foști mari campioni ai Rapidului, mulți cu o evoluție înternațională prestigioasă, după încetarea carierei sportive propriu-zise. Se poate spune chiar că, mai mult decât evocarea unui mare antreor al clubului, manifestarea a fost o celebrare a Rapidului, Club sportiv muncitoresc (aparținând marii familii a CFR-ului, cu o vechime de 101 ani), și care a avut peformanțe notabile nu doar în fotbal, ci, așa cum am văzut, și la alte discipline sportive ce atrăgeau, la mijlocul anilor `60, marea masă a tinerilor dornici de afirmare, dar care aveau, de acasă, o condiție materială modestă.
În esență, cartea „Memoria succeselor”, de Ileana Belușica, ce urmează după o altă carte-document cu o structură similară, „Memoria amintirilor”, apărută la aceeași editură, în anul 2023, se încadrează în ceea ce un mare scriitor și gazetar interbelic, Camil Petrescu, el însuși un împătimit al sportului, și director al două gazete interbelice specializate în comentarii sportive, „Fotbal” și „Boxul românesc”, numea stilul „anticalofil”, adică literatura autentică, „nativă”, fără adăugări și deformări estetice, așa cum obișnuiesc să scrie literații „profesioniști”. Camil Petrescu admira sincer acest gen literar, practicat de „amatori”, în materie de artă, și îl dădea ca exemplu celor care aspiră la gloria literară. Literatura anticalofilă, considera el, este viitorul literaturii, iar timpul i-a dat dreptate. Azi se scrie infinit mai „urât” decât în trecut, dar mult mai sincer, mai lipsit de „fardurile” înșelătoare ale metaforelor artificiale. Practicâd genul memorialistic, Ileana Belușica se apropie de acest ideal al literaturii post-moderne, ilustrând strălucit previziunile lui Camil Petrescu.
Pe de altă parte, cartea ne introduce, chiar și indirect, prin intermediul rememorării vieții de familie a unui mare campion, în ceea ce s-ar numi „viața sportivă”, în ansamblul ei, un domeniu pe cât de sensibil, pe atât de „misterios” pentru marele public. Deși s-au făcut filme, sau scris biografii și chiar romane despre viețile unor mari sportivi, din România și din lume, rareori adevărul omenesc, fărâma de trăire individuală, a ieșit la lumină. În cazul lui Marin Belușica a fost nevoie de mai bine de 3 decenii și de o Revoluție sângeroasă, pentru ca văduva sa sau aibă curajul să facă o mărturisire, e drept, postumă pentru soțul ei: motivul pentru care marele sportiv a părăsit, în plină glorie, Clubul Dinamo, și a ales să-și continue cariera, ca antrenor, la un club mai modest, de cartier, respectiv la Rapid, continuând să descopere și să șlefuiască mari sportivi despre care știa sigur că vor fi „recrutați” ulterior de Steaua sau Dinamo, ținea de faptul că soția sa avea un dosar politic „complicat”, că era fiica unui medic militar basarabean refugiat, că familia ei făcea parte din ce s-ar numi burghezia românească, și că „Partidul”, generic vorbind, oferea sportivilor posibilitatea să se afirme, chiar și pe plan international, cu condiția să aibă o viață de familie „de încredere”, adică să accepte că sunt controlați și șantajați pe față de „organele” statului. Acesta este adevărul crud din spatele marilor succese sportive ale României comuniste.
Întâlnirea și lansarea de carte de la Clubul Rapid (ce beneficiază, din anul 2020, de o Super Arenă, construită după standardele UEFA) a dovedit încă odată că sportul face casă bună cu gazetăria, că marii noștri campioni sunt și un rezultat al promovării gazetărești, și că sportul, în general, fără presă, este ca mâncarea fără sare. Prezența și implicarea Filialei Presa Culturală, de aceasta, între și printre sportivi, cartea publicată sub auspiciile noastre, sunt un semn că ne-am aflat la locul și la timpul potrivit. Iar participarea campionilor, de față, sau doar ca umbre printre noi, ne-a arătat că, profesional vorbind, ne ne-am făcut datoria.
Marian Nencescu
