Ziarul regional „Gazeta Munteniei” a împlinit 22 de ani de atitudine combatantă. În curând va fi scoasă de sub tipar ediţia 400 a publicaţiei.
„Gazeta Munteniei” şi-a ţinut promisiunea dată la apariție, de a veni în fața cititorilor cu informații utile, sociale, economice, dar şi cu întâmplări adevărate şi realități despre oameni şi comunitățile locale din zona Munteniei.
„Gazeta Munteniei”, unul dintre puținele ziare supraviețuitoare din România, va continua să țină sus steagul luptei pentru aflarea adevărului despre viața pe care o trăim. Va rămâne avanpostul bunei-credințe și al apărării drepturilor cetățenești în interiorul democrației apărate cu fermitate. Realizările noastre ne îndreptățesc să credem că lupta gazetarului cu inerția vechilor obiceiuri este încununată de succes, dacă ea devine o constantă a preocupărilor zilnice și a respectului față de cititor.
Florenț Mocanu