În august 1871 a avut loc la Putna o serbare care a fost și încă este considerată Prima Mare Serbare a Românilor de Pretutindeni. Ideea unei serbări naţionale a fost lansată în anul 1868 de către studenţii români de la Viena și în anul următor a fost ales un prim comitet provizoriu, ce urma să se ocupe de organizarea festivităţii în anul 1870, când se împlineau 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii Putna. Acesta era format din studenţii: Petru Pitei, preşedinte, Gabriel Băleanu, secretar şi Emil Cozub. Din motive obiective serbarea nu s-a putut ține la data planificată la început, dar ideea a rămas. Organizarea și pregătirea ei a fost preluată de Eminescu dar, cu modestie, acesta afirma că „ ea a existat în gândul lui Dumnezeu și de aici s‑a sădit în sufletul românilor”.
Sosit la Viena la data de 2 octombrie 1869, poetul lansează un „Apel către fraţi şi camarazi de arme”. Tot el este cel care promovează ideea unui congres al studenţilor prin trei articole: „Să facem un congres”, „În unire e tăria”, „Echilibrul”. Articolele au fost publicate în ziarul de limbă română „Federaţiunea” din Pesta.
Comitetul provizoriu al organizării serbării elaborează la 25 decembrie 1869 un apel către conaţionalii lor din Bucureşti, Iaşi, Paris, Berlin, Torino, Pesta, Sibiu, Oradea, Cernăuţi, Arad şi Blaj. În apel se spune: „Deşi desfăcuţi unii de alţii în privinţa politică, ne uneşte aceeaşi limbă, aceleaşi obiceiuri şi datini, aceeaşi religiune … de la Tisa până la Marea Neagră, de la Nistru şi până la Balcani; scopul nostru comun este să ne coadunăm din toate unghiurile spre a ne cunoaşte unii pe alţii, a ne uni în cuget şi simţiri, a ne conţelege despre interesele noastre comune… pentru progres şi cultură naţională.”
Această inițiativă a găsit ecou și sprijin în multe inimi tinere și entuziaste românești, așa că a fost pregătită cu multă minuțiozitate și râvnă, iar rezultatul a fost pe măsură. Chiar dacă la acel moment zona Putnei se afla sub stăpânire străină, autoritățile habsburgice nu au putut împiedica desfășurarea unui eveniment de asemenea anvergură și însemnătate pentru sufletele românești, deși, se înțelege că nu le-a fost pe plac evenimentul. Scopul lui era clar: reaprinderea în spiritul românilor a flăcării unității de neam și țară. Pretextul pentru organizarea serbării era unul cât se poate de plauzibil: se împlineau 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna. Acolo este înmormântat Ștefan cel Mare, iar acesta este idolul tuturor românilor. Alfel spus, serbarea de la Putna avea în centru figura marelui voievod, ctitorul mănăstirii și apărătorul întregii creștinătăți europene.
Pregătirile au început în 1869 și au durat doi ani. În 1870, Mihai Eminescu publică chemarea studenților de la Viena către românii de pretutindeni pentru a participa la o serbare a tuturor românilor la Putna. El scrie: Trecutul nostru nu este decât înfricoșatul coif de aramă al creștinătății, al civilizațiunii. Christos a învins cu litera de aur a adevărului și a iubirii, Ștefan cu spada cea de flacără a dreptului național.”
Din cauza suspiciunilor autorităţilor austriece şi a războiului franco-prusac, serbarea nu a putut avea loc la 15 august 1870. După începerea noului an universitar, au continuat pregătirile pentru o serbare la Putna în anul următor. Studenţii din Viena s-au unit într-o singură societate intitulată, ,ROMÂNIA JUNĂ”, având în frunte pe Slavici şi Eminescu. Eminescu nu s-a sfiit să recunoască deschis ce i-a îndemnat pe studenți să organizeze acest eveniment: „Ideea unității morale a națiunii noastre e ceea ce ne-a însuflețit să luăm inițiativa unei serbări, în care cugetele se vor unifica, astfel încât pe viitor lucrările noastre toate să aibă una și aceeași țintă, astfel ca unificarea direcției noastre spirituale să urzească unitatea destinelor noastre. Să facem ca o cugetare, una singură, să treacă prin toate faptele, să pătrundă toată viața noastră națională”.
Scopul urmărit a fost dus la îndeplinire în așa mare măsură încât a uimit prin strălucire și a fost dovada certă că uniți românii pot muta munții din loc. Serbarea de la Putna i-a reunit pe românii din toate provinciile românești, fiecare participant aducând în acel mirific loc tot ce avea mai semnificativ în cultura propriei regiuni. Acest lucru, pesemne, l-a determinat pe Ciprian Porumbescu, în vârstă de numai 17 ani atunci să spună cu mândrie, după ce a interpretat la vioară câteva compoziții proprii, că „am cântat Daciei întregi”, Dacie care se întindea cândva „ de Nistru pân la Tisa” și chiar mai departe.
Printre cei care au pus suflet și efort în reușita acțiunii s-au numărat cei mai mari și mai cunoscuți intelectuali ai vremii: Ioan Slavici, viitorul scriitor, Nicolae Teclu, marele chimist de mai târziu, A.D. Xenopol, cel care va alcătui prima mare sinteză de Istorie a românilor, Ciprian Porumbescu, marele nostru compozitor, etc. Serbarea a avut loc în 14–15 august 1871, de Adormirea Maicii Domnului, hramul Mănăstirii Putna.
Studenții care s‑au ocupat cu organizarea, inclusiv Eminescu, au venit mai devreme. Între altele, ei au împodobit drumul spre mănăstire, pentru a‑i cinsti pe oaspeții ce urmau să vină.Și au venit cu miile din toate ținuturile românești care atunci se aflau sub stăpâniri străine.
Ioan Slavici a deschis oficial serbarea. În timpul Sfintei Liturghii, oficiată de 13 teologi, mormântul marelui voievod, acoperit de flori și făclii, era vegheat de patru studenți. Viitorul istoric A.D. Xenopol a rostit un discurs atât de frumos încât este dat exemplu și azi. „Mulți ochi s‑au umplut de lacrimi” când Corul studenților teologi din Cernăuți a interpretat Imnul Religios, pe versuri de Vasile Alecsandri: „Etern atotputernic, o Creator sublime, Tu care ții la dreapta‑ți pe Ștefan erou sfânt, Fă‑n lume să străluce iubita‑i Românie…”
După slujba parastasului pentru Slăvitul Voievod, a urmat sfințirea darurilor aduse de participanți, care au fost depuse pe mormântul Sfântului Ștefan. Cel mai important dintre daruri a fost o urnă mare de argint în greutate de 7 kg. care conținea pământ adus din toate provinciile românești și care se păstrează până astăzi în muzeul mănăstirii, pe care stă scris: „Eroului, învingătorului, apărătorului existenței române, scutului creștinătății, lui Ștefan cel Mare și Bun. Junimea Academică Română. MDCCCLXX”. Era o rugă către Sfântul Voievod: „Așa cum s‑a unit acest pământ aici, mijlocește la Dumnezeu să se unească și locurile de unde el s‑a luat!” Ce poate fi mai clar, mai evident și mai măreț de atât?!
După Primul Război Mondial, cea mai mare parte din acest pământ va fi presărat pe câmpurile de luptă care au dus la Marea Unire.
Seara a avut loc Primul Congres al Studenților Români, centrat pe modalitatea de realizare a unității românilor.
Ileana și Marcel Mateescu
Foto: Wikipedia
