Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024 începe vineri, 6 septembrie, cu sesiunea de înscriere a instalatorilor, urmând ca din 27 septembrie să poată aplica şi persoanele fizice pentru a primi finanţare, a anunţat, joi, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
Potrivit președintelui AFM, citat de radioromania.ro, pe 6 septembrie va începe înscrierea instalatorilor și va fi deschisă o nouă sesiune de acreditare pentru noi firme care doresc să participe la Programul Casa Verde. „Fac menţiunea pe această cale că firmele care au fost anul trecut acreditate de AFM rămân în continuare acreditate dacă doresc să participe şi în sesiunea de anul acesta. Doar firmele noi care doresc să se înscrie în cadrul programului, pe data de 6 septembrie, îşi pot depune dosarele pentru acreditare.
Avem câteva etape pentru validarea instalatorilor. Lista instalatorilor se va publica undeva pe 1 noiembrie.”, a spus președintele AFM. El a adăugat că potrivit unui calendar estimativ, înscrierea persoanelor fizice va începe la data de 27 septembrie, în aplicaţia aferentă programului „Casa Verde Fotovoltaice”. Până pe data de 9 octombrie, după ce se vor finaliza înscrierile, persoanele fizice pot să-şi aleagă instalatorii din lista publicată de Administraţia Fondului pentru Mediu.
Laurenţiu-Adrian Neculaescu a adăugat că, pentru sesiunea din acest an, se estimează apariţia a 67.000 de noi beneficiari ai programului „Casa Verde Fotovoltaice”. „Vreau să mai precizez doar faptul că anul acesta estimăm undeva în jur de 67.000 de noi beneficiari ai programului Casa Verde Fotovoltaice, ceea ce înseamnă că vom ajunge la un număr total de aproximativ 200.000 de de familii care au beneficiat în decursul a câtorva ani de acest program”, a spus şeful AFM.
Noutățile ediției „Casa Verde Fotovoltaice” 2024
În ceea ce priveşte regulile de participare în program, acestea nu s-au schimbat faţă de sesiunea anterioară. Vor fi aceleaşi documente minimale pentru înscrierea în cadrul programului, şi anume: actul de identitate, certificatele fiscale atât de la impozite şi taxe locale, cât şi de la bugetul consolidat, din care să rezulte că persoana fizică nu are datorii, şi extrasul de carte funciară. Aplicaţia prin intermediul căreia se vor face înscrierile a rămas aceeaşi de anul trecut, potrivit Agerpres. „Diferenţa este că anul acesta nu vom mai lăsa trei zile de înscriere pentru fiecare regiune. Înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune, pentru că am observat de anul trecut că banii s-au consumat în câteva minute”, a spus Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
La rândul lui, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a subliniat că sistemul fotovoltaic pentru care se poate acorda finanţare trebuie să aibă capacitate de minimum trei kilowaţi. „Vom finanţa pe fiecare regiune în parte, la fel cum vom finanţa, la fel ca în anul trecut, şi unităţile de cult. Vom avea o sesiune separată pentru clădirile cu destinaţie spaţiu de locuit pentru personalul clerical sau clădirea care are ca destinaţie spaţiu în care se celebrează slujbele religioase. Cam acestea sunt noutăţile programului”, a spus oficialul.
Foto: pixabay.com