Asociaţia Bibliotecarilor din România (ABR), în colaborare cu Biblioteca Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu şi partenerii acestora organizează, în perioada 3 – 6 septembrie, cea de-a XXXIV-a ediţie a Conferinţei Naţionale a ABR, cu titlul „Biblioteca – de la tradiţional la inteligenţa artificială”, anunţă organizatorii, printr-un comunicat de presă.
Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 4 septembrie, ora 10,00, în Aula Universităţii „Lucian Blaga”, precedată, marţi, 3 septembrie, de un eveniment satelit, în cadrul căruia vor fi prezentate soluţii tehnice de ultimă generaţie, într-un cadru informal. „În ultimii ani, o serie de proiecte de cercetare derulate la nivelul ULBS în zona studiilor literare au utilizat analiza digitală în munca de cercetare şi au deschis un teren fertil de lucru pentru noile generaţii de cercetători, evidenţiind potenţialul şi importanţa integrării soluţiilor AI în munca de cercetare. În acest proces de transformare a cercetării, bibliotecile joacă un rol esenţial pe multiple planuri şi trebuie să se adapteze cerinţelor şi aşteptărilor. În privinţa bibliotecilor, evoluţia din sfera inteligenţei artificiale nu înseamnă doar posibilitatea integrării unor soluţii de ultimă oră în activitatea acestora, ci şi necesitatea unor transformări şi actualizări în privinţa serviciilor şi resurselor oferite în calitate de instituţie suport în procesul de educaţie şi în activitatea de cercetare. Deşi la nivel popular pare să predomine o imagine a bibliotecilor ca instituţii ale trecutului, cumva depăşite în calitatea lor de depozitare şi furnizoare de informaţii şi cunoaştere, bibliotecile au un rol esenţial în susţinerea inovaţiei şi mai ales în extinderea constantă a accesului la cunoaştere şi informaţii în diferite forme şi formate”, a declarat pentru Agerpres, directorul Bibliotecii Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Valer Simion Cosma.
Foto: pixabay.com