Vineri, 30 august 2024, în intervalul orar 08.30 – 11.30, se închide temporar circulația rutieră pe Transfăgărășan (în speță, DN7C), pe sectorul cuprins între km. 105 (zona Conacul Ursului) și km. 129 (Bâlea Cascadă), unde se va organiza evenimentul „50 de ani de Transfăgărășan”.
Pe sectorul de drum unde circulația rutieră va fi închisă, organizatorul va asigura o pauză de minimum 20 de minute, când măsura de închidere va fi ridicată pentru a se permite tranzitarea de către autovehiculele din proximitatea zonei restricționate circulației rutiere.
Scopul evenimentului este deplasarea în coloană organizată pe drumul Transfăgărăşan (DN 7C) a circa 200 de autoturisme, pe o distanţă de 24 km, mai exact, între Bâlea Cascadă km. 129 (județul Sibiu) – Bâlea Lac km. 116 + 808 (județul Sibiu) și Conacul Ursului km. 105 (județul Argeş) şi încercarea stabilirii unui Guiness World Record: „Cei mai mulți cai putere şi cele mai multe autoturisme Turbo pe un drum montan”.
În cadrul evenimentului se aniversează şi 50 de ani de Transfăgărășan.
Evenimentul se desfășoară cu invitați speciali, membri ai cluburilor unei renumite mărci de autoturisme (Porsche), din toată Europa.
Constantin Pașol