Turtucaia este un oraș port la Dunăre în regiunea Silistra, din nord-estul Bulgariei. În perioada 1913-1940 a aparținut de Regatul României, împreună cu restul Dobrogei de Sud, în urma celui de-al Doilea Război Balcanic. În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Turtucaia, a fost redobândit de Bulgaria. Acolo a avut loc o mare bătălie din cursul Primului Război Mondial, între trupe române și trupe bulgare și germane și s-a încheiat cu înfrângerea trupelor române, care apărau capul de pod Turtucaia.
Recent s-au împlinit 108 ani de la această bătălie, care a fost foarte importantă prin consecințele sale. În ceea ce privește frontul de sud (de pe frontiera româno-bulgară), ea a permis trupelor bulgaro-germane să atace Dobrogea (pe care ulterior au și ocupat-o). Mult mai grav a fost însă faptul că pe frontul de nord (din Transilvania) ofensiva desfășurată de trupele române împotriva trupelor germane și austro-ungare a fost oprită, fiind luate din acest sector șapte divizii care au fost transferate pe frontul de sud. Chiar dacă ulterior șase dintre acestea au revenit pe frontul de nord, oprirea ofensivei din Transilvania a permis, pe de o parte, concentrarea trupelor germane și austro-ungare, care au putut declanșa o ofensivă care s-a soldat cu împingerea trupelor române pe linia Carpaților, și, pe de altă parte, a permis ulterior invazia Munteniei.
Marele om politic oltean Constantin Argetoianu, vorbind despre bătălia de la Turtucaia, care a arătat incompetența celor care conduceau țara atunci, spunea: „Turtucaia înseamnă o dată mare în evoluția politică a țării noastre. (…) Cu Turtucaia a început la noi ura împotriva partidelor. Turtucaia a pus în plină lumină goliciunea oamenilor cărora țara le încredințase soarta ei, aproape fără niciun control. Cu Turtucaia a luat naștere la noi o mentalitate nouă și se poate zice că, odată cu dezastrul de la Turtucaia, s’a trezit și opinia noastră publică la conștiința datoriilor ei”. Cum și-a făcut datoria românul de rând la Turtucaia, ne mărturisește alt combatant, scriitorul George Topârceanu: „Dintr-o baterie română distrusă mai rămăsese un singur tun c-un tunar. Bulgarii erau aproape, dar el trăgea necontenit. Infanteria noastră fusese risipită. Dușmanii, ocolind o movilă, se iviră dintr-o parte, la câțiva pași, și năvăliră asupra lui. Cuprins din toate părțile, el descărcă un foc de revolver în grămadă și, cu o mână liberă, tot mai avù vreme să sloboadă ultimul șrapnel din țeava tunului… Bulgarii, printre cari era și un ofițer, i-au cruțat viața. Iar soldatul bulgar care mi-a povestit faptul, într-o gară depărtată, și care fusese rănit la picior cu revolverul, adăogà, vorbind de necunoscutul erou:
– Era un om smead și slăbuț, pe care n-ai fi dat o ceapă degerată…
De i-ar dà Dumnezeu numai oameni de aceștia țării mele,– tari la suflet ca granitul din care istoria uită adeseori să le taie monumentele”.
Comentariile sunt de prisos!
Marcel Mateescu
Foto: Wikipedia
