Au trecut peste zece ani de când nu am mai vizitat Bucureștiul și mă încearcă o anumită nostalgie. Probabil așa se întâmplă cu noi toți … ni se face dor după anumite locuri, oameni, mirosuri pe care le legăm de sentimente plăcute sau de amintiri care ne-au dat o stare de bine. Mă așteptam să îl văd transformat, strălucitor măcar în zonele cele mai vizitate de turiști, pentru că auzi vorbindu-se atât de mult de București ca de o capitală europeană și te aștepți să fie așa.
Hotelul în care ne-am cazat este situat în apropierea gării, așa că am luat la pas o zonă destul de întinsă de vizitat și din tot ceea ce am văzut m-a impresionat chiar de la început mulțimea de clădiri abandonate, pe care le găsești la tot pasul, multe clădiri vechi, unele de patrimoniu, lăsate de izbeliște, iar peste tot … pe garduri și clădiri găsești o frenezie de graffiti, de parcă toată această dezolare rănește simțul artistic al unora și aceștia simt nevoia să compenseze.
Văzând asemenea imagini, simți o amărăciune fără margini …
În amintirile mele era mai frumos, mai curat, dar poate sunt subiectivă. Odată am simțit nevoia de a scrie despre acestea frumos, dar cele câteva blocuri, cartiere noi și moderne, nu reușesc să – mi schimbe această impresie … este prea puțin pentru ca o capitală să se transforme.
Eu cred că bunăstarea unei societăți se vede mai ales din numărul de magazine second-hand (care apar ca ciupercile atunci când puterea de cumpărare a oamenilor scade); după numărul de magazine și clădiri abandonate … și mai ales după numărul de persoane fără adăpost.
Bucureștiul are de toate din plin și peste toate acestea, mii de desene colorate care umplu pereții clădirilor. Să fie oare doar nevoia unora de a se exprima sau un soi de protest cetățenesc? Unele dintre aceste desene vădesc talent și spirit artistic, colorează locul care pare anost și cenușiu, dar mare parte din ele sunt așa cum le vedeți în imagini.
M-am gândit că s-ar putea face un mic film despre orașul colorat de graffiti și despre diferitele perioade care s-au scurs de-a lungul timpului.
În perioada în care am locuit la București zidurile era pline de grafica miniaturală cu Che Guevara… acum nu prea știu cine este domnul care apare pe ziduri.
M-am întors acasă cu un sentiment de amărăciune în suflet și cu o mirare. Orașele transilvane, mare parte din ele au un nou suflu, ai impresia că au renăscut … au prins viață. Europa le face bine, dar de ce este așa de greu pentru București să devină capitala care ar trebui să fie?
Loredana A. Știrbu
Membru UZPR, Filiala Satu Mare
Preşedintă a Cenaclului literar Cronograf
(gazetanord-vest.ro)
