„Știința fără religie este neconvingătoare. Religia fără știință este oarbă.” (Albert Einstein)
În prezent, în lume sunt circa 4.300 de religii și de culte religioase, fiecare cu Divinitatea sa.
În imperiile viitorului, care vor fi imperiile minții, schimbările vor fi deosebit de mari și în ceea ce privește religiile.
Oameni cerebrali, care vor fi din ce în ce mai mulți, de care va depinde tot mai mult prosperitatea lumii, nu vor rămâne în afara fenomenului religios, într-o măsură mai mare sau mai mică.
Implicarea oamenilor cerebrali în fenomenul religios depinde și de modul în care fiecare religie va reuși să se reformeze, să se adapteze la necesitățile spirituale ale noii societăți a informației, numită și societatea bazată pe cunoaștere.
Oameni cerebrali nu vor mai accepta o religie bazată pe vechile dogme care există în Vechiul Testament din povestirile/tradițiile populare care circulau în urmă cu circa 4.000 de ani (adunate și consemnate, în scris, de Moise), care continuă să fie considerate ca fiind imuabile, care sunt impuse ca adevăruri incontestabile, care nu sunt admise a fi supuse discuției și cu atât mai mult criticii.
O religie nu trebuie să se preocupe numai de (puținii săi) credincioșii săi (dintre care unii sunt ipocriți religioși), ci trebuie să-și îndrepte eforturile către marea majoritate a populație rămase în afara religiei.
Religiile care nu vor reuși să se adapteze noilor cerințe ale imperiilor viitorului, care vor fi imperiile minții, nu vor mai avea loc în acestea.
În Biblie, în Matei 9:12-13, în Marcu 2:17 și în Luca 5:31-32 este scris (sublinierea îmi aparține):
„Isus i-a auzit și le-a zis: «Nu cei sănătoși au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfă!’ Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoși.»”
Isus venise să mântuiască pe oameni (Matei 1,21), dar dacă El ar fi fost în stare să salveze numai pe aceia care erau deja neprihăniţi, nu ar fi putut să fie cu adevărat un Mântuitor.
Dovada misiunii Sale ca Mântuitor al oamenilor depindea de ceea ce putea face El pentru păcătoşi.
Fariseii pretindeau că sunt în stare să ajungă la neprihănire prin conformarea strictă la cerinţele legii rituale.
Mai târziu, Isus a arătat clar că o astfel de neprihănire era contrafăcută şi fără de valoare în împărăţia pe care El o proclama (Matei 5,20; cf. cap. 23,1-33).
De fapt, fariseii erau uneori vinovaţi chiar de păcatele pe care le detestau atât de înfocat la strângătorii de biruri.
Isus spunea că fariseii mâncau casele văduvelor (Matei 23,14) şi scuteau pe un fiu avar de a se îngriji de părinţii lui bătrâni (vezi la Marcu 7,11), dacă în felul acesta ei puteau să se îmbogăţească.
În felul acesta fariseii, punând accent pe corectitudinea legală, erau prea adesea făţarnici.
Pe de altă parte, vameşii, care nu ridicau pretenţii de respectabilitate ritualică, erau uneori într-o poziţie mai bună de a accepta învăţătura lui Isus, în ciuda păcatelor lor (vezi la Luca 18,9-14).
Am prezentat cele de mai sus cu scopul de a se înțelege că, așa cum «Nu cei sănătoși au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi”, tot așa și Biserica ar trebui să înțeleagă faptul că trebuie să-și concentreze mai mult preocupările către cei necredincioși și, în special, către cei păcătoși, înfăptuind astfel mesajul Mântuitorului conform căruia „Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoși.”
La marea majoritate a slujbelor religioase ortodoxe se prezintă versete din Biblie acelorași enoriași.
La rândul lor, marea majoritate a preoților procedează și ei ca „fariseii care, punând accent pe corectitudinea legală, erau prea adesea făţarnici”, ceea ce face ca, în frecvente cazuri, nu numai că nu atrag spre credință unii oameni, dar chiar și-i îndepărtează și mai mult.
Exemplele pe care le-aș putea da sunt multe, dar prezint numai următoarele.
- La parastasul mamei unei doamne doctor (prof. univ. dr. la facultatea de medicină), ținut de doi preoți, erau mai mulți medici eminenți, profesori universitari doctori în științe medicale etc., mulți dintre aceștia religioși.
Așa cum era de așteptat, discuțiile s-au purtat și pe diverse teme despre religie, frecvent fiind invocate anumite versete din Biblie.
Ceea ce a surprins, neplăcut, persoanele care erau în apropierea celor doi preoți, a fost următorul fapt: la afirmația unei doamne doctor cu privire la neclaritățile pe care le are cu privire la interpretarea unor versete din Biblie, cei doi preoți au ținut să sublinieze faptul că „nu dv. trebuie să citiți Biblia, ci numai noi preoții, și noi să v-o explicăm”.
Toți cei care au auzit discuția au rămas stupefiați de această afirmație a celor doi preoți, care au căzut în dizgrație, fapt pentru care, delicat, discuția cu aceștia a încetat, treptat și delicat.
Este inadmisibil ca un (așa-zis) slujitor al Domnului să aibă o asemenea atitudine, de sfidare a capacităților intelectuale ale unor elite medicale, dintre care unele profund credincioase și bune cunoscătoare ale Bibliei.
- Într-un an, de Sfinții Mihail și Gavril, am mers la biserica din cartierul în care locuiesc.
Înainte de a merge la biserică am considerat că voi înțelege mai bine mesajele din cadrul slujbei dacă mă documentez cine a fost Arhanghelul Mihail, cine a fost Arhanghelul Gavril, are au fost minunile făcute de aceștia etc.
Slujba era ținută de un preot nou venit în această parohie, în vârstă în jur de 60 de ani, despre care ulterior am aflat că a făcut teologia la fără frecvență, când era aproape de pensionare din calitatea de angaja într-o unitate de stat.
Acesta ținea în podul palmei drepte niște fițuici, iar în podul palmei stângi alte fițuici, după care se ghida în relatarea despre cine a fost Arhanghelul Mihail, cine a fost Arhanghelul Gavril, care au fost minunile făcute de aceștia etc.
La un moment dat, acesta a făcut ce a făcut că a încurcat fițuicile și a început să spună la Arhanghelul Mihail faptele de la Arhanghelul Gavril, și invers, ceea ce a produs rumoare printre cei prezenți în biserică, mulți dintre aceștia fiind cunoscători ai faptelor acestor sfinți.
Ulterior aveam să constat că, la această biserică, atunci când slujea acest preot biserica era aproape goală, iar când slujea un eminent preot, biserica era arhiplină.
- Într-un an eram la tratament la Băile Herculane, unde tratamentul îl efectuam în bazinul în aer liber, de la „7 izvoare”.
Acolo și-a făcut prezența și un preot, care a reușit să ne cucerească, la superlativ, pe toți, prin modul în care propovăduia credința ortodoxă.
Ajunsesem ca mulți dintre cei care eram acolo să-l rugăm pe distinsul preot să ne spună și nouă orele la care sosește în acest bazin, pentru a fi prezenți și noi.
Când sosea acest preot în bazin nu numai că bazinul era plin cu oameni, dar de jur împrejur erau multe persoane prezente numai și numai pentru a asculta pe acest propagator înflăcărat al învăţăturii creştine.
În această împrejurare l-am cunoscut pe distinsul Preot Dr. Nicolae Nicolescu, director al revistei Epifania, revistă trimestrială de dialog ortodox, care apare cu Binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Ulterior aveam să aflu că distinsul Preot Dr. Nicolae Nicolescu a desfăşurat şi desfăşoară o activitate de primenire, de înnoite şi de trezire la viaţă în învățătura și în credința Bisericii Ortodoxe, fiind cu adevărat vrednic de urmat de către toți cei care îl urmăresc.
Mai târziu am luat cunoștință despre conținutul revistei Epifania, care m-a impresionat plăcut și m-a determinat chiar să doresc să public articole în aceasta.
Dintre cele mai mari calități ale acestei reviste consider că sunt cele date de deschiderea sa către realitățile prezente și viitoare, că ține cont de gândirea omului în contextul extraordinarelor realizări ale științei, că are în vedere actuala viziune a oamenilor despre lume și viață, că renunță la abordări habotnice ale acelor texte din Vechiul Testament, numeroase depășite, despre care chiar și Papa Francisc susține că ar trebui reconsiderate.
Dar și Papa Ioan Paul al II-lea a dovedit că a avut o viziune despre religie ținând cont de realitățile lumii în care trăim, de cuceririle științifice.
Edificatoare în acest sens sunt și următoarele consemnări ale ilustrului fizician Stephen W. Hawking, în cartea sa „Scurtă istorie a timpului”, editura Humanitas, București: Biserica Catolică (în anul 1981, când Papă era Ioan Paul al II-lea) „a hotărât să invite mai mulți experți cu care să se consulte în probleme de cosmologie. La sfârșitul conferinței participanții au avut o audiență la Papă. El ne-a spus că era bine să se studieze evoluția universului după Bin Bang, dar nu ar trebui să facem cercetări în ceea ce privește Big Bang-ul însuși deoarece acela a fost momentul Creației și deci lucrul Domnului.”
Nici atunci, și nici de atunci până acum, niciuna dintre elitele lumii științifice nici nu a încercat vreodată să contrazică aceste argumente ale Papei, respectiv să facă afirmații, cât de cât credibile, (1) despre ce a fost dincolo (înainte) de Big Bang și (2) cum din nimic (adică dintr-un univers cu dimensiunea zero) a luat naștere acest Big Bang, argumentat numai printr-o ipoteză (presupunere) ale unor oameni de știință, ipoteză asupra căreia nu există unanimitate nici între oamenii de știință.
Am subliniat aceste aspecte pentru a se înțelege cât mai bine faptul că limbajul în care trebuie exprimat/comunicat mesajul biblic, pentru a conduce la transcendenţă, trebuie să fie și clar și, cel mai important, să fie și credibil și pe înțelesul celor care îl receptează.
Așa după cum am mai arătat, oameni cerebrali, care vor fi tot mai mulți, vor avea rețineri asupra acelor versete din Vechiul Testament bazate pe povestirile / tradițiile populare care circulau în urmă cu circa 4.000 de ani, adunate și consemnate de Moise ca dogme, care continuă să fie considerate și acum ca fiind imuabile, care sunt impuse ca adevăruri incontestabile, care nu sunt admise a fi supuse discuției și cu atât mai mult contestate.
Conf. Univ. Dr. N. Grigorie Lăcrița
Foto: pixabay.com
